Skip to main content

Jurnalul TVR al premierului Adrian Năstase. Ştirile TVR în vremea lui Valentin Nicolau.

 

Publicitate

SĂ NE ADUCEM AMINTE. Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, o analiză calitativă a ştirilor TVR în perioada în care Valentin Nicolau era preşedintele TVR, iar Adrian Năstase era premier.

"Analiza conţinutului ştirilor, în guvernarea PSD, arată cum era protejată imaginea fostului premier", spune articolul publicat în 2005 de Petre Barbu şi de subsemnatul, Petrişor Obae, în revista Capital. Unele dintre ştirile TVR despre Adrian Năstase, pe care le veţi găsi în articol, sunt de-a dreptul delicioase („Desi intors azi-noapte tarziu de la Bruxelles, premierul Adrian Nastase s-a grabit sa voteze la primele ore.“)

Paginademedia.ro vă prezintă pe larg din articol, fragmente care ilustrează politica editorială a TVR din acea vreme.

PREZENT. Astăzi, Valentin Nicolau a câştigat un loc din partea salariaţilor TVR în consiliul de administraţie al televiziunii publice. Este primul pas spre poziţia de şef al televiziunii, care se alege dintre membrii consiliului de Administraţie.

Ce spunea articolul?

"A fost Jurnalul TVR un program de stiri echilibrat si echidistant? Raspunsul este negativ si rezulta nu neaparat dintr-o monitorizare aritmetica a stirilor cu aparitiile lui Nastase, ci dintr-o analiza calitativa a programului."

"O comparatie a continutului Jurnalului TVR cu evenimente care au avut loc in acea perioada arata, fara nici o urma de indoiala, ca subalternii lui Nicolau nu au lucrat dupa agenda contribuabililor, ale caror taxe le asigura salariile, ci pe agenda lui Adrian Nastase, Iliescu si a PSD-ului."

Jurnalul TVR a eludat cu buna stiinta marile scandaluri din acea perioada sau le-a abordat partizan, cu mare intarziere si crispare: afacerea Puwak, stenogramele PSD, plagiatul Beuran, Raportul Nicholson, casa Rodicai Stanoiu, afacerea MTC-TV Constanta, fraudele de la Referendum, baronii locali, publicitatea de stat, declaratiile dure ale fostului ambasador Michael Guest despre coruptie, cazul Rafo Onesti. In schimb, cel mai mediatizat caz de la Jurnal a fost Dosarul Flota, citat in primul rand cand era vorba de stiri despre coruptie.

Actualitatea din Romania la Jurnalul TVR il avea in centru pe Adrian Nastase. In jurul lui se intampla totul. Daca nu participa la vreo inaugurare, cel putin i se difuza parerea. De exemplu, stirea nu era ca Armata Romana isi sarbatoreste ziua la Carei, ci faptul ca „locuitorii orasului Carei au avut parte de o zi a Armatei cu totul speciala, pentru ca la manifestari au luat parte presedintele Ion Iliescu, premierul Adrian Nastase si ministrul apararii, Ioan Mircea Pascu.“

Ce relevanta avea in stirea despre transportul de rechizite scolare declaratia lui Nastase ca „rechizitele vor ajunge la destinatie la timp si fara probleme“?

Pentru editorii Jurnalului TVR, premierul Adrian Nastase a fost buricul lumii. In jurul sau se misca realitatea romaneasca:

  • „Astazi a fost inaugurat, in prezenta premierului Adrian Nastase, podul peste Canalul Dunare-Marea Neagra din localitatea Cernavoda.“ (9.08.2002)
  • „Dupa participarea la inaugurarea podului de la Cernavoda (Cata harnicie!!! – nota Capital), premierul Adrian Nastase a participat la lansarea la apa a primei nave de cercetare oceanografica a Romaniei“ (9.08.2002)
  • „Premierul trece drept cea mai solemna personalitate din PSD, in timp ce ministrul de externe, Mircea Geoana, este considerat cel mai sexy din partid. Acestea sunt numai cateva din calificativele pe care cei mai tineri membri ai partidului de guvernamant le-au dat la Scoala de vara de la Amara.“
  • „Cea mai performanta statie seismica din Europa Centrala si de Est a fost inaugurata astazi in prezenta primului-ministru Adrian Nastase la Moldova Sulita, in judetul Suceava.“
  • Muzeul National de Arta Contemporana al Romaniei, infiintat la initiativa primului-ministru Adrian Nastase, este in curs de amenajare intr-un corp al Palatului Parlamentului.“
  • „Inundatiile care au lovit tara in ultimele zile nu i-au lasat nepasatori pe seful statului, Ion Iliescu, si pe premierul Adrian Nastase.“
  • „Premierul Adrian Nastase considera ca un invatamant modern presupune informatizarea scolilor si mai multe ore de educatie fizica.“
  • „Din aceasta luna, cei 10 bursieri selectati de Asociatia pentru Promovarea Tinerilor si-au inceput activitatea. (...) Ei au fost prezentati astazi premierului Adrian Nastase.“
  • „Premierul Adrian Nastase a declarat ca se va incerca majorarea fondurilor alocate pentru invatamant...“.
  • „La Brasov, a fost inaugurata, in prezenta premierului Adrian Nastase, hala de productie a societatii Eurocopter Romania.“ 
„Dupa ce s-a inchinat, Adrian Nastase s-a intalnit, la resedinta mitropolitana, cu Inalt Prea Sfintia Sa Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei.“
  • „Primul-ministru, Adrian Nastase, a declarat astazi in comuna Padureni, din judetul Vaslui, ca va sustine un program de sustinere a tinerilor din mediul rural.“
  • „Prezent la Salonul „Conceput in Romania“, premierul Adrian Nastase a declarat ca Guvernul va sprijini in continuare cercetarea cu aplicabilitate imediata.“

Jurnalul s-a ferit de Stenogramele PSD



In plin scandal „Stenogramele PSD“ (noiembrie 2004), editorii Jurnalului TVR au bagat capetele in nisip. Iata ce au considerat important pentru tara realizatorii Jurnalului in plina desfasurare a scandalului: „Vanatoare cu ghinion“, „Intoxicatii cu monoxid de carbon“, „Alunecari de teren“ (27 noiembrie), „Cursul leu-dolar“, „Campania nationala Fii dotat!“ (25 noiembrie).

Abia pe 6 ianuarie 2005, cand au constatat ca partidul care le tinusera capetele pana atunci in nisip plecase de la guvernare, au difuzat urmatoarea stire: „Parchetul National Anticoruptie a preluat ancheta in cazul Stenogramelor PSD“.

Afacerea Puwak n-a existat in Jurnal



Scandalul Puwak, prin care patru firme ale familiei ministrei Hildegard Puwak au atras bani din fonduri europene, izbucneste la sfarsitul lui iulie 2003 si tine capul de afis al ziarelor mai mult de trei luni. Jurnalul TVR nu sufla o vorba.

Cateva stiri din Jurnalul de atunci: „Atentie la alimente!“ (31 iulie), „Pregatiri pentru iarna“ (29 august), „Zi torida“ (30 august).

Prima referire in Jurnal se face abia pe 13 octombrie: „Anchete in cazul ministrului Puwak“. Iata prima fraza din stire: „PSD asteapta rezultatele anchetelor in cazul ministrului integrarii, pentru a vedea daca este necesar sa ia masuri“.

In 30 octombrie, Jurnalul spala imaginea Puwak cu stirea „Firmele familiei Puwak returneaza fondurile“.

La jurnal se scriu stiri ca in vremurile cooperativizarii



La Referendumul pentru Constitutie din 2003, Jurnalul a inchis ochii la toate neregulile semnalate de presa si organizatiile neguvernamentale.

Iata cateva „comedii“:

  • „Agentiile Loto s-au transformat azi in... sectii de votat norocul“,
  • „De referendum fara bilet RATB“ (18 octombrie),
  • „Referendumul a adus oamenilor de la satele izolate din Delta un cadou neasteptat: posturi telefonice. Astfel, biroul electoral Tulcea a putut lua legatura cu sectiile de votare.“ (19 octombrie) Stirea asta parca este luata din jurnalele socialiste!
  • Si o mostra de crasa obedienta: „Desi intors azi-noapte tarziu de la Bruxelles, premierul Adrian Nastase s-a grabit sa voteze la primele ore.“

Jurnalul a mers pe mana lui Mircea Ursachi



Despre datoriile RAFO si Carom Onesti preluate de AVAS prin ordonanta guvernamentala, Jurnalul da o stire scurta si seaca: „Datorii preluate la AVAS“ (17 noiembrie). Editorii precizeaza in final ca la „cele doua societati lucreaza in total peste 4.000 de angajati“.

Adica, statul a salvat locurile de munca ale acestor angajati, o marota vehiculata de PSD. A doua zi, presa se dezlantuie impotriva ordonantei guvernului. Jurnalul TVR contraataca cu o „analiza“ in care nu este invocat nici un nume de politician din Opozitia cu opinii critice sau un analist economic independent. In schimb, este citat pe larg numai Mircea Ursachi, seful AVAS.

Raportul Nicholson a fost ignorat

In martie 2004, Raportul Emma Nicholson, in care se acuza deteriorarea situatiei politice din Romania, a fost adoptat de Parlamentul European. Criticile din raport sunt minimalizate de liderii PSD.

La randul sau, Jurnalul TVR se conformeaza si indulceste tonul dur al raportului cu stirea „Parlamentul European dezbate raportul asupra situatiei Romaniei“ (10 martie): „Comisia Europeana si presedintia irlandeza a Consiliului au transmis astazi mesaje clare de sustinere a Romaniei in eforturile de a respecta calendarul aderarii. Asigurarile au fost date in timpul dezbaterilor in Parlamentul European (...) Raportorul Emma Nicholson si-a mentinut observatiile critice la adresa tarii noastre facute in documentul, care va fi supus la vot maine (...)“

De remarcat ca editorii nu pomenesc absolut nimic despre continutul criticilor formulate de Emma Nicholson. In editia Jurnalului din seara urmatoare, crainicii Jurnalului anunta: „O stire importanta pentru tara noastra vine de la Strasbourg. Raportul baroanei Emma Nicholson asupra Romaniei a fost adoptat de Parlamentul European, insa intr-o formula modificata. Tonul dur al variantei initiale a fost atenuat, dar ramane pe alocuri critic.“ (Jurnalul din 11 martie) Ce intorsatura de condei!

In presa romaneasca, baroana a precizat ca mesajul din raport este „sever, puternic si foarte dur“ la adresa autoritatilor de la Bucuresti. Jurnalul TVR nu este interesat de aceste declaratii.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • romanverdepraz romanverdepraz
    TVR a vorbit despre lista coloneilor Turcescu, Lăzescu samd după trei zile de la declanşarea scandalului şi numai după ce toate celelalte televiziuni făcuseră subiectul (cu excepţia labeunu). Nu e nicio schimbare faţă de epocile mai vechi. E aceeaşi subordonare faţă de putere, sunt aceleaşi presiuni. Mai mult, sub niciun regim Iliescu nu s-a intâmplat ca televiziunea publică să fie năpădită brusc de ziarişti pârâţi, racolaţi direct din oficiaosele palatelor Victoria si Cotroceni. Asta s-a întîmplat însă sub generăleasa Culcer, retrasă din unitate puţin mai devreme decât colonelul Lăzescu. Poate pentru că generăleselor le e interzisă puşcăria, în timp ce coloneilor - nu! Aşa că - a se scuti cu băsismele astea, care încearcă să pară că ele put mai puţin decât puţiră iliescismele! Ei bine, astea de azi put mult mai rău, credeţi-mă, ştiu ce vorbesc...
  • Vartolomei Simona Vartolomei Simona
    eu spun doua lucruri: 1. nastase, la puscarie! 2. dar de formulari de genul: "astazi premierul boc inaugureaza cei 2 metri de autostrada", " doamna elena udrea a participat la culesul recoltei impreuna cu tinerele din satul x-ulescu" (desigur incaltata in pantofi de lux), "presedintele basescu, intors de la summitul "z" a venit insotit de cele doua fiice ale sale sa voteze de dimineata"...ce ziceti? sau astea sunt stiri ok, obiective?! ce s-a schimbat? poate doar numele, ca in rest, aceleasi formulari!
  • iuliu iuliu
    Daca tocmai pe Giurgiu l-ai scos tap ispasitor din tot c*****l de la TVR...
    Ca sa faci audiente, deci bani, trebuie sa bati campii, ca la antene sau RTV, ori la TVR nu prea merge. Este un hoit din cauza numarului mare de angajati. Programele, sau mai bine zis politica editoriala, ca asta intereseaza, a fost cea mai curata de pe piata
  • Vio Vio
    Iar dupa Nastase totul a fost excelent cu tvr...
  • HappyBullet HappyBullet
    Petrisor lasa-ne cu nostalgiile ca tineretului i se rupe, mai bine zi ce se mai aude despre Adevarul/Imre/Patriciu .
  • Dondonel Dondonel
    Tu, Radule, mai ai de terminat 10 clase pana sa ai voie sa scrii aici. Treci la lectiile de gramatica!
  • gascanul gascanul
    Daca sunteti de buna credinta, poate ar fi la fel de utila si o analiza mai recenta a stirilor tvr, ca sa fie lamurita toata lumea. Daca sunteti de buna credinta, o sa constatati ca s-au schimbat doar numele din stiri, din pacate. Diferenta e, probabil, ca atunci nu se dadeau emisiuni in reluare cand erau ditamai evenimentele in tara. Cand au mers sa-l aresteze pe Adrian Nastase, pana si TVR Info, post de stiri, adica, dadea emisiunea lui Moise Guran difuzata cu putin timp inainte pe TVR2. Emisiunea e foarte ok, dar parca nu se intampla prea des in Europa sa mearga politia sa salte fosti prim-ministri. De continuare nu mai vorbesc...
  • radu radu
    Băi nepricopsiţilor din partida lui peşte prăjit...a-ţi susţinut la moţiune un guvern care nu face doi bani. Mai bun era un bulibaşă. Ăla măcar este mai deştept decît gaşca căreia i-aţi dat votul.A-ţi făcut pipi pe voi când a zbierat Ponta la Păun în parlament. Băi fraţilor...sunteţi aproape 2 milioane...vreţi s-o păţiţi din nou cu un drogat va Antonescu Pogonici ???
  • Hash Hash
    Nadia, oamenii astia nu-nteleg ca oricine ar fi la butoane , TVR e, oricum, tot tarfa lor !
    Da' macar sa se dea o lege si TVR sa apartina guvernului nene ! Sa stim o chestie !
  • Hash Hash
    Te dezamagesc. Nu e "boss" , ci reprezentantul salariatilor, unul dintre cei multi ce vor fi in Consiliul de Administratie.
    Da' pentru tine poate face o exceptie si da manele pe TVR Info. Maneaua aia a lu' Salam "Hai basescu presedinte !" Stii tu ! ;-)

    PS Am scris basescu cu b mic ? Vai ce-am gresit !
  • Hash Hash
    Articolul asta trebuie luat doar ca o replica la frica unora de a parasi o corabie de unde au scos bani peste bani, pupand portocaliu, dupa ce unii, inaintea lor, au pupat rosu.
    E greu sa fii echilibrat in ziua de azi , si nici macar profitabil nu e , asa-i copii ?!?
  • aidan aidan
    este cineva care crede ca din 1990 tvr a fost libera? imi raspund singur:NU! la fiecare presedinte numit politic stirile au pupat la greu partidul care l-a numit.a devenit o obisnuinta in tvr. nu stirile partinice au distrus institutia ci furtul! pana la giurgiu tudor lumea politica fusese eleganta, isi adusese aplaudacii in numar rezonabil, cel mult 15 bucati, ne lasau sa facem emisiuni si aveam audiente.se fura de-o vila cel mult si sa dadea obolul unui singur partid! se putea trai! giurgiu a inventat datul de plocoane tuturor partidelor importante, asa ca institutia a inceput sa se clatine.sunt ceva partide si toate au nevoie de bani! calcul a fost bun pt ca la debarcare niciun partid n-a tipat ca giurgiu a devalizat tvr, au tacut malc. o mana spala pe alta. sassu ne-a lasat in pace, nu ne-a urat pentru ca ne-a gasit in tvr. nici nu i-a pasat de salariile nostre mici si inghetate.una peste alta am fost mereu prost platiti si eram obisnuiti. din primele zile lazescu si-a adus sute de aplaudaci pe niste salarii nesimtite, nici macar n-a vrut sa ne cunoasca cum faceau din 1990 toti nou venitii pe post de pdg.ne-a maturat din grile fara sa-i pese ca unele erau cu sponsori cu audiente etc.in 5 ani gaura tvr era de 40 milioane euro. in 6 luni lazescu o adusese la 100 de milioane! a cheltuit intr-o luna cat altii intr-un an!mare performanta! pe noi, angajatii onesti care ne-am castigat pe merit profesional locul de munca pupatul de maini politice la stiri ne lasa reci. chiar am propus sa fie stirile de pe tvr1 ale puterii si cele de pe tvr2 ale opozitiei. cand se schimba intre ele sa schimbe si canalele si toate lumea sa fie multumita! noi l-am vrut pe nicolau! este singurul care ne poate ajuta sa trecem peste gaura de 150 de milioane de euro facuta de lazescu si gasca lui de "baieti destepti" suntem oameni trecuti de prima tinerete si nu ne imbatam cu apa rece dar numai cu nicolau in CA putem spera la niste evaluari corecte, profesionale. fara nicolau veti avea pe sticla ceea ce ati vazut in ultimii 2 ani, ani in care am disparut din topurile de audiente, ani in care ati ajuns sa ne urati la gramada,ceea ce nu- tocmai corect! prin 2009 eram inca pe locul 5 uneori 7, acum ne cauti cu lupa. p.s. ce-ar fi sa dati si niste exemple de cum a fost basescu ridicat in slavi la tvr? cum chestiile nasoale erau ocolite in timp ce cele favorabile lui erau ridicate pana la cer? asa e de 23 de ani in TVR! nu acum am inventat apa calda! as spune ca toate partidele care au fost la guvernare au fost pupate la fel de constiincios in fund de catre directorii pusi de ele la stiri! in 23 de ani toate PARTIDELE AU TIPAT "SA SE DEPOLITIZEZE" CAND ERAU IN OPOZITIE SI AU FOST LOVITE BRUSC DE AMNEZIE CAND ERAU LA PUTERE. bietul hoit tvr este o minunata vaca de muls. nimanui nu-i pasa de oameni tuturor le pasa de cat pot stoarce din trezoreria tvr! o institutie publica de altfel...
  • istoria se repeta istoria se repeta
    Sa ne amintim exact ce a insemnat guvernarea Nastase. http://www.zf.ro/politica/lumini-si-umbre-cum-a-ajuns-nastase-de-la-cel-mai-puternic-om-din-romania-la-sinucigasul-din-zambaccian-9770698

    Ce repede uitam, nu-i asa?
  • sorin sorin
    Buna initiativa. Bravo!
  • Dondonel Dondonel
    Pe noi,cei de la Partida Romilor, ne bucura vestea alegerii lui Vali, fratele nostru, ca boss la TVR. Poate ne luam si noi un spatiu mai mare pe slotul de minoritati.

Trimite un comentariu

sus