Skip to main content

Luna sexului, la National Geographic

 

Publicitate

Postul de televiziune National Geographic va difuza în zilele de sâmbătă ale lunii iulie emisiuni ce au legătură cu sexul. Cele patru premiere care vor fi difuzate de la ora 21.00 sunt Tabu: Teen Sex, Call-Girl USA, Femei în sclavie, Sex în epoca de piatră. 

Cum vor arăta premierele: 

  •  Tabu: Teen sex, sâmbătă, 7 iulie.

În Cambodgia, membrii tribului Kreung încurajează independența sexuală a fiicelor lor prin construirea unor colibe separate în care acestea să doarmă. În aceste ”colibe ale dragostei”, fetele se întâlnesc cu băieți pentru interacțiune socială și pentru sex în speranța găsirii unui soț bun. În Australia, Carina a devenit mamă la vârsta de 13 ani. Fie că sunt sau nu pregătiți pentru responsabilitatea de a fi părinți, tot mai mulți adolescenți din Australia fac sex la vârste fragede.

  • Call-girl USA, sâmbătă, 14 iulie

Cea mai veche profesie din lume a devenit o activitate profitabilă pe piața neagră, unde mâna de lucru se află la distanță de doar o conexiune de internet sau un telefon. Jurnalista Mariana van Zeller examinează industria damelor de companie din America și dezvăluie realitatea dură din spatele cererii și ofertei de sex pentru clienții de lux.

  • Femei în sclavie, sâmbăta, 21 iulie

O unitate a forțelor speciale și o echipă internațională de anchetatori lucrează împreună sub acoperire pentru a captura o rețea cunoscută de traficanți de carne vie. Misiunea echipei este de a salva mii de femei obligate să devină sclave sexuale. Ținta lor este o rețea thailandezo-uzbekă cu profituri de milioane de dolari anual, obținute din traficul de femei din Asia Centrală către Bangkok și Pattaya, în Thailanda.

  • Sex în epoca de piatră, sâmbăta, 28 iulie

Un fragment de os rozaliu și un dinte de două ori mai mare decât un molar obișnuit al unui om de azi sunt singurele rămășițe ale unei specii despre care știm acum că a trăit în aceeași perioadă și în același spațiu cu oamenii moderni... cu care s-a și împerecheat. Această specie este o parte a noastră pe care nu o cunoșteam. Cum arătau acești ”oameni”? Și cum se integrează ei în concepțiile pe care le aveam despre dezvoltarea noastră biologică ca specie?

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu