Skip to main content

Vânzările ziarelor, tot mai slabe. Doar două ziare vând peste 40.000 de exemplare

 

Publicitate

Cele mai recente date ale vânzărilor publicate de Biroul Român de Audit al Tirajelor arată starea tristă a ziarelor. Doar ziarul Click! a reușit să se mențină peste nivelul de o sută de mii de exemplare. Tabloidul deținut de Dinu Patriciu a avut în perioada ianuarie-martie 2012 o medie a vânzărilor de 131.589 de exemplare pe apariție.

  • Pe segmentul quality, România liberă are o medie de 32.035 exemplare pe apariţie. Anul trecut, o parte din controalele BRAT în tipografii au semnalat diferențe între tirajele comandate în tipografie și cele găsite la fața locului, după cum a scris Paginademedia.ro.
  • Cea mai mare scădere a fost înregistrată chiar de liderul vânzărilor, Click!, care a avut un minus de 32.800 de exemplare.
  • Adevărul a avut vânzări medii de 22.900 de copii, cu 11.800 mai puține decât în primul trimestru al lui 2011.În luna februarie, ziarul a avut o medie de 21.700 de exemplare, cel mai scăzut nivel din 1998, de când ziarul este prezent în BRAT.
  • Jurnalul Național a scăzut sub pragul de 20.000 de exemplare. Cotidianul trustului Intact a vândut în perioada ianuarie - martie, în medie, 18.837 de copii pe apariție, cu 8.000 mai puține decât în aceeași perioadă a lui 2011.

Clasamentul celor mai vândute ziare

Publicatie   Vanzari ian-martie 2012   Vanzari ianuarie - martie 2011   Variatie  
Click! 131.589 164.442 -32.853
Libertatea 94.530 102.043 -7.513
Romania libera 32.035 38.061 -6.026
Gazeta Sporturilor 31.584 35.467 -3.883
Cancan 29.396 37.430 -8.034
Adevarul 22.916 34.793 -11.877
Pro Sport 20.279 26.401 -6.122
Jurnalul National 18.837 27.091 -8.254
Evenimentul zilei 14.908 15.796 -888
Ziarul Financiar 7.384 10.386 -3.002
Curierul National 3.150 3.190 -40
Puterea 2.019 2.484 -465

Sursa: BRAT

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Prietene, mai interesează-te. Adevărul e băsist, iar USL-ismul Jurnalului Naţional nu-l văd. În fiecare zi citesc critici la adresa lui Ponta.
  • DACA AR FI UN ZIAR CARE NU ARE AFILITATI POLITICE AR FI BINE!!EVZ SI ROMANIA LIBERA CU PDL ,JURNALUL NATIONAL SI ADEVARUL CU USL ,CLIK ,CANCAN SI LIBERTATEA CU CURVE !!!CE ZIAR SA MAI CUMPERI?
  • De ce sa citesc presa scrisa (inclusiv in online, adica gratis!) cand mai toti sunt partizani si, deci, lipsiti de onestitate?!... Prefer sa ma informez de pe bloguri si de pe forumuri. Chiar daca pe acestea din urma misuna o fauna uneori nu prea placut mirositoare, macar am de-a face cu diversitate de opinii si de idei.
  • Era de asteptat acest adevarat dezastru. Pur si simplu e criza economica, dar si o mare criza de idei, atitudine si viziune a sefilor din presa scrisa. Culmea, ar fi loc si de mai bine, dar garda trebuie schimbata, pentru ca deja s-a ajuns sub orice inchipuire. E revoltator sa vezi cum toti deontologii au ramas in functii de conducere, desi publicatiile au trecut prin restructurari masive si rezultatele sunt tot catastrofale.

Trimite un comentariu