Skip to main content

25 iulie: Mortul lui Radu Banciu, în atenţia CNA

 

Publicitate

Rubrica „Mortul zilei“ din emisiunea „Lumea lui Banciu“, difuzată de postul B1 TV, a intrat atenţia CNA, relatează Mediafax. 

Unul dintre membrii Consiliului, Valentin-Alexandru Jucan, consideră că această rubrică, în care moderatorul Radu Banciu „face băşcălie“ de tragediile unor oameni, ar trebui să fie eliminată.

În şedinţa de marţi a Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Cristina Trepcea, membru al Consiliului, a atras atenţia asupra limbajului injurios pe care îl foloseşte moderatorul Radu Banciu în emisiunea sa, „Lumea lui Banciu“.

În acest context, un alt membru al CNA, Valentin-Alexandru Jucan, a spus că în fiecare ediţie a emisiunii „Lumea lui Banciu" există o rubrică – „Mortul zilei" - în care moderatorul „face băşcălie de tragediile unor oameni. El a mai spus că într-una dintre aceste rubrici Banciu a luat în râs decesul unui tenor de la Cluj.
Mortul lui Radu Banciu, în atenţia CNA


JURIUL GRAND SPOOF. Două săptămâni şi două zile au mai rămas până când perioada de vot la competiţia de parodiat reclame Grand Spoof se va încheia. Pasionaţii de publicitate au avut 4 săptămâni la dispoziţie să îşi înscrie lucrările.

Autorul spoof-ului care va strânge cele mai multe voturi pe pagina competiţiei va fi premiat cu suma de 3.000 RON, iar cel care reuşeşte să strângă pentru spoof-ul său cel mai mare punctaj din partea juriului profesionist va fi recompensat cu suma de 4.000 RON, scrie Adevărul.

Specialiştii în comunicare care formează juriul din acest an sunt: Laurenţiu Semeniuc (Senior Strategic Planner, 23 Communication Ideas); Patrick de Hillerin (Ziarist Caţavencii, membru al echipei Happyfish, câştigătoare la Grand Spoof 2009); Sergiu Floroaia (One-liner Comedian); Tudor Botezatu (realizator spoof "Budai Beer", locul 2 la Grand Spoof 2009); Gabriela Gălăţanu (Group Brand Manager, Heineken România) şi Horia Hotăran (Project Manager, Blue Idea).

Cei 6 juraţi vor da note de la 1 la 10 fiecărei lucrări înscrise, iar în cazul egalităţii primele două poziţii vor fi ierarhizate de comun acord.

Cine alege cel mai bun spoof din 2012


PREŞEDINTELE IAB: SUNT DEZAMĂGIT DE INVESTIŢIILE ONLINE DIN ROMÂNIA. Alain Hereux spune că admiră ideile de pe piaţa de publicitate online din România, dar critică bugetele reduse care se alocă internetului, într-un interviu acordat cotidianului Adevărul.

Alain Hereux, preşedintele IAB Europa, o organizaţie de advertising din care fac deja parte 25 de ţări, vorbeşte despre obiceiurile de consum media şi despre piaţa de publicitate digitală din România, în comparaţie cu cea din Europa.

Îmi place creativitatea voastră, faceţi lucruri nebuneşti cărora le simt lipsa în Marea Britanie sau în Germania, unde totul este mai mainstream. 30%-35% din bugetele de publicitate se duc în online, ceea ce înseamnă că piaţa e mai matură. Sunt dezamăgit de creşterea pe care aţi avut-o anul trecut, de 4-5%. Doar 7% din bugetele de publicitate se duc în online, iar media europeană este de 20%. Sunt foarte surprins de faptul că, chiar dacă doar 35% din populaţia României este online, petreceţi o grămadă de timp pe internet şi nimeni nu face nimic cu asta.
„Îmi place creativitatea voastră“


NEWS CORPORATION ARE UN NOU PDG. Grupul News Corporation, care se pregăteşte de scindare, a anunţat luni că a numit un preşedinte-director general pentru filiala Fox Network Group - ce grupează televiziunile companiei -, în persoana lui Peter Rice, care era şeful diviziei de divertisment al acestor posturi, scrie Mediafax.

Din această funcţie, Rice va conduce posturile Fox generaliste şi sportive, pe cablu şi digitale, americane şi străine, dar şi posturile National Geographic.

PDG al Fox Sports, David Hill a fost la rândul lui promovat ca vicepreşedinte executiv al News Corporation.
News Corp. a numit un preşedinte-director general al Fox Networks Group, în persoana lui Peter Rice


FRANCE SOIR A FOST ÎNCHIS. Tribunalul Comerţului din Paris a aprobat, luni, închiderea France Soir, cotidianul istoric francez care şi-a încetat apariţia în print în decembrie 2011, dar care a încercat de atunci, fără succes, o trecere în ediţie online, potrivit unor surse sindicale, citate de Mediafax.

Pentru preluarea acestui titlu exista o singură oferă, înaintată de grupul de presă "low-cost" Lafont: suma de 56.000 de euro şi păstrarea a şase angajaţi din 49, o propunere considerată "scandaloasă" şi respinsă în unanimitate, săptămâna trecută, de salariaţii şi conducerea France Soir.

Procesul de lichidare, anunţat de lemonde.fr, implică vânzarea pe bucăţi a ultimelor active ale France Soir, un cotidian fondat în 1944: marca, numele domeniului şi fondul de arhive.
Cotidianul France Soir a fost închis, la 70 de ani de la înfiinţare

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • aidan aidan
    mai, este un pamflet! ce sa zic, nu mai poti spune nimic ca se sesizeaza toti! mie mi s-a parut geniala chestia cu mortul zilei. prima data a aparut cand cu moartea tatalui aldis. carnatarul plans cu o mie de lacrimi! banciu este destept si hazos. abia astept sa se termine tribulatiile politice si sa se ia de divele si divii nostri! aici e imbatabil!si sa fim cinstiti, de ce nu poti scrie mortul zilei?ca-i mort! cat despre rasuflata expresie "despre morti numai de bine" e de o rara ipocrizie! hai, sa-l vorbim de bine pe hitler atunci! cateodata banciu e cinic dar cu haz,eu suport extrem de bine cinismul combinat cu haz. trebuie sa fii destept sa le combini. banciu e!
  • kiko kiko
    mie imi place banciu, cu tot cu mortii ma-sii...
  • Paul Mateescu Paul Mateescu
    1. In prima etapa incepem sa corijam emisiunile al caror continut nu este pe gustul CNA. Care este etapa urmatoare?

    2. Cand se va ocupa CNA de incalcarea flagranta si constanta de ani de zile a oricaror norme profesionale de catre trustul Intact si, mai nou, de catre TVR? Sunt probleme MULT mai grave decat "Mortul zilei" al lui Banciu.

Trimite un comentariu

sus