Skip to main content

Etno TV, televiziunea deţinută de Bahmu&Prigoană, încă nouă ani de emisie

 

Etno TV, televiziunea deţinută de familia Prigoană, şi-a prelungit licenţa de emisie prin satelit cu încă nouă ani de zilei. Solicitarea depusă de Etno Folclor Media SRL Bucureşti pentru Etno TV a fost votată în unanimitate de forul audiovizualului.

Publicitate

Potrivit actelor depuse la CNA, Etno Folclor Media SRL este deţinută de Honorius Prigoană (fiul deputatului PDL Silviu Prigoană) în proporţie de 80% şi Rareş Gărduş 20%. Postul Etno TV este condus de Adriana Bahmuţeanu (din poziţia de director- general). Licenţa de emisie a postului de muzică folclorică urma să expire pe 22 iulie 2012.

Adriana Bahmuţeanu, director-general Etno TV, în şedinţa CNA:

“Prin acest post de televiziune încercăm să promovăm folclorul autentic şi implicit valorile României. Printre colaboratorii noştri, pe care îi promovăm, se află nume mari precum Nicolae Furdui Iancu, Maria Ciobanu şi Irina Loghin.

De doi ani de zile organizăm şi un festival naţional de folclor destinat tinerilor interpreţi de muzică populară, care poartă numele Mariei Ciobanu. Nu ştiu câte televiziuni comerciale se mai concentrează exclusiv pe folclor.

Este adevărat că această nişă nu este foarte apetisantă pentru piaţa de publicitate, dar reuşim să ne menţinem la o audienţă destul de bună."

În materie de concurenţă, Etno TV se mai bate pe piaţa din România cu posturi precum: Favorit, Inedit, Hora, Transilvania folclor şi Popular TV, potrivit serviciului de licenţă.

Răsvan Popescu, preşedinte CNA: Care sunt diferenţele între Etno şi celelalte posturi care difuzează muzică folclorică?

Adriana Bahmuţeanu: "Principala diferenţă este că noi organizăm şi realizăm evenimente foarte mari, ceea ce alte staţii nu fac. Printre aceste evenimente se numără Premiile muzicii populare româneşti, avem concerte la Sala Palatului, târguri meşteşugăreşti. Prin aceste evenimente încercăm să promovăm specificul local."

Christian Mititelu, membru CNA: Şi teleshoopping-ul face parte tot din folclor?

Adriana Bahmuţeanu: Difuzăm două ore de teleshoping pentru că nu prea avem publicitate, companii precum Vodafone sau Coca-Cola nu vor să se asocieze cu muzica populară. Dacă ar fi după mine aş renunţa şi mâine la teleshoping pentru că sunt de acord că nu se încadrează în tipul de program pe care îl difuzăm, dar altfel nu ne permitem să susţinem staţia.

Ioan Onisei, vicepreşedinte CNA: Din ce va susţineţi pecuniar?

Bahmuţeanu: "Pe lângă teleshoping avem şi publicitate comercială, din pacate sunt clienţi cu bugete mai mici decât la alte staţii, dar ne acoperim cheltuielile."

În privinţa investiţiei, Adriana Bahmuţeanu a spus că au modernizat deja o parte din studiourile pe care le aveau la Republica (staţia de metrou din Bucureşti) şi că pregătesc noi evenimente muzicale.

În final, directorul-general al Etno TV a precizat că staţia este pe profit.

“Nu venim cu bani de acasă, avem un mic profit”, a spus Bahmuţeanu.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • alex alex
    Bre, nu ma uit la voi (nimeresc zappand) da sunteti (din spusele altora) destul de ok. Succes! Btw, nu-mi place muzica populara :-)
  • andrei andrei
    felicitari,chiar aveti programe frumoase ,eu unul va urmaresc !!! succes !!!

Trimite un comentariu

sus