Skip to main content

Ședință la Realitatea: Banii se dau până joi

 

Ședință seara trecută la Realitatea TV. Angajații au fost anunțați că își vor primi, până joi, salariul restant pe luna trecută. Totodată, pe data de 15 august ei își vor lua salariul aferent lunii iulie.

Publicitate

Noul administrator judiciar, Expert Insolvență, și-a intrat în funcție și a semnat actele pentru salarizare, au mai fost anunțați angajații postului de televiziune. Pe 27 iulie, instanța a numit un nou administrator judiciar, refuzând să valideze Euro Insol, firma desemnată de Adunarea Creditorilor, așa cum paginademedia.ro a scris AICI.

Anunțurile au fost făcute de Mădălina Rădulescu, director de programe la Realitatea TV, și de Carmen Ungureanu, redactor-șef, care au ținut să precizeze că Elan Schwartzenberg este în continuare acționarul majoritar de la Realitatea Media.

Această declarație vine după ce Rise Project în parteneriat cu paginademedia.ro au publicat o anchetă despre reintrarea copiilor lui Sorin Ovidiu Vîntu în acționariatul Realitatea Media. Mai precis, cei doi dețin 82% din Bluelink Comunicazione Ltd – acționarul majoritar (86,5%) al Realitatea TV. Citiți ancheta pe larg AICI.

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Azi am cautat pe telecomanda si nu am gasit iRealitatte TeVe, deci marcel ti sa indeplinit dorinta. ia incearca si tu faza cu telecomanda !!!! si ai sa gasesti ceea ce iti doresti . A am gasit CNN,BBC,etc
  • Ca om imi pare nespus de rau pt suferinta acelor angajati care au familii, probleme sau rate la banca, dar ca telespectator imi doresc ca toate televiziunile care scot emisiuni la comanda sa intre in faliment si sa dispara, bineinteles in frunte cu iRealitatea TeVe. O sa-mi para rau de vesnic excitata Andreea care va ramane fara loc de munca ( lol!)...
  • @din zona,nici nu vei vedea ,financiarul si resursele umane sunt sigilate si oameni trimisi acasa. Este din ce in ce mai clar ca se doreste inchiderea televiziunii. Oare Elan ce face?
  • Este marti si NU am vazut niciun banut in cont !!! Oare vom sari si peste acesta cum am sarit peste cel din iulie anul trecut ?
  • E si ca ultima stire Resursele Umane au sigiliu si paza iar angajatele sta acasa.Oare de ce? Poate afli ce Petrisor.
  • pt d-na secretara daniela ionescu madi, consoarta puscariabilului maricel pacuraru, cea care, mai de curand, decide in aceasta televiziune (pentru ca florin bercea este un biet instrument, evident): tupeul nesimtit nu este suficient, ar trebui si un strop de inteligenta, care, din pacate pentru ea, dar din fericire pentru noi, ii lipseste cu desavarsire...
  • E uite ca nu e asa ,au primit toti bani.
    Sa le intre in cap emisia nu depinde numai de cei de la stiri.
  • Conform traditiei, vor primi banii probabil doar oamenii de la stiri si cei de care depinde emisia statiei. Nu cred ca secretara va plati pe toata lumea. Prostimea poate sa mai astepte. cum a mai asteptat si in epoca Vasiliu si apoi in epoca Ghita

Trimite un comentariu