Skip to main content

Ştefan Liuţe lansează agenţia de branding Storience

 

Publicitate

Ştefan Liuţe şi soţia sa, Adriana Liuţe, lansează de astăzi agenţia de branding Storience.

Până în iunie 2012, cei doi au format echipa de strategie de brand din cadrul Grapefruit, Ştefan Liuţe fiind unul dintre co-fondatorii acestei agenţii, după cum paginademedia.ro a scris aici.

Adriana Liuţe va îndeplini rolul de Managing Partner, iar Ştefan Liuţe va fi Directorul de Strategie al Storience.

Numele Storience vine din combinarea cuvintelor englezeşti story şi experience. Sloganul agenţiei Red Thread Brands vorbeşte despre „firul roşu” al brandurilor, adică de coerenţa fără de care acestea îşi dezamăgesc consumatorii, riscându-şi reputaţia şi succesul comercial pe termen lung.

Adriana Liuţe: „Priorităţile noastre în perioada următoare sunt deservirea clienţilor cu care deja am început să lucrăm şi formarea unei echipe puternice. Colaborăm deja cu designeri şi programatori pentru câteva proiecte din industriile pharma şi educaţie. Pe termen scurt şi mediu, ne propunem să atragem alături de noi şi alţi colegi experimentaţi în design grafic şi dezvoltare web, branding şi marketing digital”.

Ştefan Liuţe: „E ca un al doilea copil – suntem mai încrezători şi avem o experienţă bogată, din care am învăţat. Vrem să ne concentrăm pe a construi relaţii cât mai puternice şi durabile cu colegii şi cu clienţii noştri. Nimic altceva nu dă mai multă stabilitate şi rezultate mai bune pe termen lung”.

Experienţă Adrianei şi a lui Ştefan Liuţe

Adriana Liuţe are nouă ani de experienţă în comunicare atât în agenţie (branding), cât şi în mediul corporativ (comunicare internă şi marketing, la nivel naţional şi european) şi în presă (jurnalism de afaceri). A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti în 2004 şi are un Master la aceeaşi facultate.

A făcut consultanţă de brand şi comunicare pentru companii precum Ursus Breweries (Azuga, Stejar, Ciucaş), Lafarge, Dacia Automobile, Renault, Gedeon Richter, NNDKP, E.ON, Alevia, Walmark, ARCA, Sonoro, Zipper.

Ştefan Liuţe are 13 ani de experienţă în consultanţă de brand şi a (re)construit sau comunicat branduri precum Antibiotice, Banca Transilvania, Dacia Automobile, E.ON, Zarea, Ţuca Zbârcea şi Asociaţii, UPC, Connex (Vodafone), Transavia, Heidi, NNDKP, Kober, Walmark, Gedeon Richter, Labormed, Azuga (Ursus Breweries), Lafarge, SIF Banat-Crişana, Velfina, Integrine, Eli Lilly, Delaco, Alevia, Vinexport, Zipper, ARCA, şi Sonoro. Este absolvent de medicină şi are un Master în Comunicare şi Relaţii Publice de la SNSPA.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus