Skip to main content

Suntem campionii Europei la stat pe TV și pe Internet

 

Publicitate

La consumul de TV suntem neîntrecuți: nimeni nu stă mai mult la televizor decât românii! Avem mai puține calculatoare și mai puțini internauți decât alte țări din Europa, dar stăm mai mult pe net. Intrăm online și de pe calculatoare și de pe telefon.

Paginademedia.ro vă prezintă câteva dintre concluziile studiului Mediascope Europe, realizat de IAB Europe în 28 de țări (printre care și România), făcut public astăzi, la București de către Alain Heureux, președintele organizației.

Ce spune studiul?

Românii stau aproape 22 de ore pe săptămână cu ochii în televizor. Europa este în urma noastră, cu o medie de doar 16,8 ore în țările uniunii.

 

Am bătut Europa și la consumul zilnic de internet. Stăm pe net aproape trei ore pe zi, așa că media se duce spre 19 ore pe săptămână, cu patru ore mai mult decât alți europeni.

 

Un număr de 1,6 milioane de români au net și pe mobil, navigând aproximativ 12,4 ore pe săptămână (media în Europa este de 9,4 ore).

 

Ne respectăm la sfârșitul săptămânii. În weekend, 36% dintre români sunt online. Media în Europa este de 60%.

Unde suntem codași? La ziare și reviste. Românii nu sunt mari amatori de hârtie, printul fiind lăsat la coadă.

Consumul de media în România, comparativ cu media în Uniunea Europeană:

TV: 21,6 ore pe săptămână (media pe Europa: 16,8 ore)
Online: 18,6 ore (media pe Europa: 14,8 ore)
Radio: 15,6 ore (media pe Europa: 12,7 ore)
Ziare: 5,4 ore (media pe Europa: 4,6 ore)
Reviste: 4,9 ore (media pe Europa: 4 ore)

La consum stăm bine, deși penetrarea, cel puțin pe online, mai are de recuperat până să ajungă la media europeană.

INTERNAUȚII. Aproximativ 7,2 milioane de români folosesc internetul. Procentual, reprezintă 39% din populație, față de 65% media în Uniunea Europeană, 87% în țările nordice și 55% media în țările estice și central europene.

Televiziunea are cea mai bună penetrare: aproape toți românii au televizor. Stăm mult mai slab la toate celelalte capitole companrativ cu Europa: online, radio, ziare și reviste.

Penetrarea în România:

Televiziune: 96% (media pe Europa: 95%)
Online: 39% (media pe Europa: 65%. Cea mai bună penetrare o au țările nordice: 87%)
Radio: 47% (media pe Europa: 64%)
Ziare: 36% (media pe Europa: 62%)
Reviste: 29% (media pe Europa: 48%)

Alte concluzii ale studiului:

  • 95% dintre internauții din România au urmărit posturile TV online. Media în Europa este de 73%.

 

  • 19% dintre internauți se uită cel puțin zilnic la un post TV pe internet.
  • 99% dintre utilizatorii de internet citesc știri online. Aproape jumătate citesc știri în fiecare zi.

Radiourile online: 88% dintre internauți ascultă posturi de radio pe net. Un sfert fac asta zilnic.

CUM INTRĂM PE INTERNET: Șapte milioane de români intră pe net de pe calculator. Interesant este că 21% dintre toți utilizatorii de internet din România intră online de pe mai mult de un dispozitiv (calculator, telefon sau tabletă).

Un număr de 1,6 milioane de români au net și pe mobil, navigând aproximativ 12,4 ore pe săptămână (media în Europa este de 9,4 ore). Stăm mai slab la tablete: doar 1% dintre români intră pe net de pe o tabletă, față de 8% media în Europa.

  • 30% dintre români se uită la TV și stau pe net în același timp. Fac asta aproximativ 2,4 ore pe săptămână.
  • 17% dintre români au un smartphone
  • 48% dintre internauți intră pe site-uri de știri în fiecare zi
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Trimite un comentariu