Skip to main content

Realitatea Media, trei departamente închise. Guşă: “au fost externalizate”

 

Publicitate

Trei departamente ale Realitatea Media (care operează postul de ştiri Realitatea TV), companie în insolvenţă, au fost închise de către administratorul judiciar al companiei. Este vorba de departamentul de resurse umane, de contabilitate şi de juridic.

Contactat de Paginademedia.ro, Cozmin Guşă, preşedintele Comitetului Creditorilor, spune că a fost decizia administratorului judiciar să se externalizeze departamentele care “consumă, dar nu produc”.

Cozmin Guşă, pentru Paginademedia.ro:

“A fost decizia administratorului judiciar de a externaliza, fără costuri, departamentele care consumă fără să producă. Aceste departamente nu erau productive, iar contractile cu terţii erau extrem de costisitoare.”

“Vom prelua aceste activităţi în interiorul Comitetului Creditorilor. De altfel, Comitetul Creditorilor îşi asumă să salveze compania.”

“Este o externalizare fără costuri”, a mai spus Cozmin Guşă.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mia mia
    Frustrata Oana! Nu te duce mintea aia putina pe care se vede ca o ai, ca nu e vorba de un om,de doi,de trei...ci de 3 departamente...la halul de politica manageriala pe care o au, iei in calcul ca maine poti sa fii tu in locul oricaruia care lucreaza in dep. acelea?Nu conteaza ca te cheama Ela, Miela, Marinela....
  • Andrei Andrei
    Nu ati inteles nimic. Nimic nu e gratis se scurge doar pe alta parte :)
  • mihai mihai
    Pe cine mai minti acum Antofi Mihaela?Si cine te-o mai angaja?!
  • mia mia
    Asa e dl. Gogu! Si daca Petrisor ar avea chef sa-l sune pe adm judiciar, pun pariu pe onoarea mea de sclav pe plantatia Realitatii, ca omul ala habar nu are de aceasta decizie!
  • gimini gimini
    Mesaj catre Dana secretara: papusa mica si intreprinzatoare, ai intrebat si tu administratorul judiciar cand ti-ai adus firma de paza la care esti administrator din 2011, respectiv PGH-ul ?Nu de alta, dar sigur nu-i platesti din buzunarul propriu, ci din banii Realitatii care vin fix in buzunarul tau. Pai e frumos mai dra secretara?? Te-ai asigurat inainte ca nu exista pe piata paznici care sa presteze for free precum departamentele alea pe care zice GusiCA CA le-a inlocuit cu unele care-i presteaza moca? Poate erati si paziti moca!!!
  • moromete moromete
    Produce destabilizare si dupa faptele si declaratiile lui din ultima luna are un singur scop : sa inchida Realitatea!
  • Alta Alta
    ...cum poti sa spui ca nu ii duce tartacuta???
  • Alta Alta
    Cosmin@Tu iei in calcul ca oamenii care lucreaza in dep alea au de la minim 22 de ani de scoala la 24-25 cum sunt avocatii???Cum poti sa spui??? Pai pe la productie si logistica au si doar 8-10 clase...aia sunt cumva mai destepti?
  • Reporter Reporter
    Cozmine, tu esti un derbedeu baiatule. Cum poti spune ca oamenii aia nu produc nimic?! Sunt departamente de suport, fraiere! Ai vazut tu firma care sa functioneze fara Juridic, HR sau Contabilitate?
    da' tu din ce traiesti, din ce naiba ai facut atata banet, unde ai tu cartea de munca, ce stii tu sa faci? Eu stiu doar ca ti-ai furat-o rau in 2007, cand ai venit la mitingul lui Basescu din Pta Universitatii.
  • gigi gigi
    cozmine, cat de curand vei urma si tu sa fi externalizat la fel ca si Bercea Mondialu'. cum dracu sa-mi spui tu mie ca angajatii de la HR, financiar si juridic consuma da' nu produc. prietene, sa-ti aduc aminte cate trusturi de presa ai falimentat?
  • fost sclav bine platit fost sclav bine platit
    se pare ca a avut o influenta nefasta asupra d-lui gusa compania partenerilor sai de business puscariabili daca nu este constient de faptul ca "preluarea acestor activități în interiorul Comitetului Creditorilor" are un iz cat se poate de penal...
  • oana oana
    Foarte bine ai facut Dana sau cine a luat decizia asta! De copiii de la financiar mi-e mila ca sunt draguti si onesti dar Ela merita din plin chiar mai mult
  • Gogu Gogu
    De fapt nu e decizia administratorului judiciar, nici macar a administartorului special. Decizia apartine lu' Dana secretara . Drept pedeapsa aplicata celor din departamente .
    La aceasta ora se pare ca, noul administrator specia!l numit, ce nu face parte din echipa puscariabililor incerca sa se instaleze. Cu politia, desigur, cum e la moda in aceasta televiziune.
  • Cozmin Cozmin
    DA fix voua ma adresez exact cum te ai denumit tu pentru ca daca erai din alta categorie si te ajuta putin si tartacuta iti cautai de munca si nu mai erai in sitiuatia de a fi pres dar unora le place sa fie pres asa ca mucles cu comentarile taci si inghite .
  • Dan Sova Dan Sova
    Caut si eu pentru firma mea sa-mi faca cineva "fara costuri" contabilitatea, juridicul si, daca sepoat, si resursele umane. Precizez ca am mai putini angajati ca Realitatea. Multumesc!

    Ce vrajeala! Cum naiba se tot invarte Gusa asta, ce PRODUCE el de fapt de tot apare pe undeva?!

Trimite un comentariu

sus