Skip to main content

VIDEO. Ce spoturi noi mai văd românii la TV: Carrefour, Vodafone, Tazovsky, ING, Bergenbier

 

Publicitate

Toamna a început bine pentru industria publicității. Carrefour îşi continuă strategia de comunicare, păstrând aceeaşi poziţionare - "cel mai bun raport calitate-preţ". Campania retailer-ului este compusă din cinci spoturi, realizate toate într-o singură noapte, potrivit unui comunicat al companiei.

Carrefour, campania - “Angajaţii Carrefour luptă zilnic cu preţurile pentru tine!”

Ideea desprinsă din campanie este aceea că angajaţii din toate departamentele companiei lupta zilnic pentru puterea de cumparare a consumatorului român, fiecare prin specificul meseriei sale.

Filmarea celor cinci spot-uri a fost una maraton, acestea fiind filmate în întregime într-o singură noapte.

“Campania Angajaţii Carrefour luptă zilnic cu preţurile pentru tine! a debutat pe data de 27 septembrie şi se va încheia pe 21 noiembrie, fiind una dintre cele mai mari campanii ale retailer-ului de până acum”, se mai arată în campania celor de la Carrefour.

Carrefour - Casierița
[pgvideo youtube|nYS2QCjCWRo|2012/10/Carrefour-casierita.jpg|
Carrefour - Casierița /]

Carrefour - Vânzătorul
[pgvideo youtube|k3mEoY_d7-g|2012/10/carrefour-vanzatorul.jpg|
Carrefour - Vânzătorul /]

Vodafone

Sloganul campaniei Vodafone este “Împreună suntem mai puternici”. Vodafone vine cu o reclamă care pune accentul pe new-media, comunicarea prin intermediul platformelor sociale, precum Facebook şi Twitter.

Principalul subiect al spotului este cunoscutul caz al Cailor din Letea, a căror strategie a fost tocmai unirea mai multor iubitori de animale pentru salvarea cailor sălbatici din Deltă.

Vodafone - Ai mai multa putere sa te implici
[pgvideo youtube|Uejfh8qyQsY|2012/10/reclama-vodafone.jpg|
Vodafone - Ai mai multa putere sa te implici /]

“Suntem două feluri de oameni pe lumea asta: cei care aşteptăm să se întâmple ceva şi cei care chiar facem ceva. La Letea ne-am dat seama că suntem tot mai mulţi cei care se implica. Azi, tehnologia ne ajută să avem o voce, să-i aducem împreună pe cei care susţin aceeaşi cauză. Caii din Letea au fost salvaţi prin puterea celor care s-au implicat”, spune unul dintre spoturile companiei de telefonie.

Tazovsky Vodka

Ogilvy este agenţia de publicitate care a creat campania pentru noua băutură alcoolică Tazovsky Vodka, dezvoltată de PPD România (Photos Photiades Distributors, lider pe piaţa distribuitorilor de băuturi din Cipru).

[pgvideo youtube|Hhj-roZ822o|2012/10/tazovsky-vodka.jpg|
Tazovsky Vodka /]

Ideea spotului de lansare a fost principala calitate a produsului şi anume “distilarea intelligentă, de şapte ori”, cum i-au spus creatorii reclamei.

“Spotul TV prezintă cu multă măiestrie produsul si cu mult umor trăsături definitorii pentru personalitatea brandului și a consumatorului Tazovsky: deștept, spontan, creativ, inteligent, inspirat, pozitiv, îndrăzneț, prietenos”, conform reprezentanților Ogilvy.

ING Card Complet – slogan: “ING Card Complet, cheltuieşti şi economiseşti!”

Comunicarea pentru noul card de la ING mizează pe avantajele pe care le are clientul în momentul utilizării acestui tip de card. Campania este semnată de agenţia CAP.

[pgvideo youtube|B_YevrnxJx8|2012/10/ing-card-complet.jpg|
ING Card Complet /]

Spotul face parte dintr-o campanie integrată, care se desfăşoară pe mai multe medii de comunicare: TV, radio, internet şi PR intern. Campania a fost gândită în jurul dualităţii cardului - “cheltuieşti şi economiseşti”, care este exprimata printr-o serie de struţocămile (invenţii lexicale) precum: leulfoca, pingopăunul, câineleratza, zebraelefant.

Spotul s-a filmat timp de o săptămână şi e realizat 90% din hârtie. În spatele unei astfel de complexităţi nu sta o gaşcă de japonezi, cum s-ar putea gândi oricine având în vedere cunoscuta arta tradiţională a modelării hârtiei (origami), ci o echipă formată din englezi, români şi spanioli.

Zilele Biz 

[pgvideo youtube|PsZ1VUznEoE|wp-content/uploads/2012/10/zilele-biz.jpg|
Zilele Biz /]

Spotul pentru evenimentul de business şi comunicare Zilele Biz pleacă de la o întrebare simplă: "Cum privesc de fapt oamenii comunicarea?". Campania a fost realizată de agenţia de publicitate Next Advertising.  Evenimentul aflat la cea de-a 11-a ediţie aduce în discuţie o problemă reală şi anume diferenţele de limbaj şi percepţie asupra comunicării unui brand din perspectiva oamenilor simpli.

Campania îşi doreşte să transmită subtil şi cu umor un mesaj simplu: oamenii
obişnuiţi nu privesc comunicarea aşa cum cred oamenii de comunicare. Principalul mesaj pe care vrea să-l transmită campania este că la Zilele Biz orice profesionist în comunicare poate afla cum gândesc cu adevărat consumatorii.

La final două spoturi, unul dedicat frumuseţii şi altul sportului:

Ivatherm - Frumusețea
[pgvideo youtube|3xUl_qKkIAs|2012/10/ivatherm-frumusetea.jpg|
Reclama Salvați Roșia Montană /]

Bergenbier - "Prietenii ştiu de ce"

[pgvideo youtube|OM4IOBXb_Ug|2012/10/bergenbier-injuraturile.jpg|
Bergenbier - Înjurăturile /]

La finalul reclamei, Bergenbier face o precizare importantă pentru consumatorii de bere "Nu v-am putut păstra cuvintele, dar v-am păstrat pasiunea".

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu