Skip to main content

CNA a aprobat transformarea TVR Info în TVR News

 

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului a admis solicitarea TVR de a transforma TVR Info în TVR News. Postul de televiziune va fi lansat din 15 noiembrie, ziua în care expiră suspendarea emisiei TVR Info.

Claudiu Săftoiu, preşedintele TVR, a fost prezent în faţa membrilor CNA pentru a susţine lansarea noului proiect. Potrivit lui Săftoiu, TVR News va avea conţinut propriu în proporţie de 3% şi va prelua de la TVR 1 emisiunile de pe tronsonul 19.00 - 21.00 (Ora de Business şiTelejurnalul). Restul, de aproximativ 80%, vor fi preluări de la Euronews. Totodată, postul de televiziune va avea două jurnale de 15 minute pe zi, de la 16.00 şi de la 16.30.

Preluările de emisiuni de la Euronews vor fi traduse în română, iar buletinele de ştiri vor fi doar în limba engleză.

Mai mulţi membri CNA au atras atenţia asupra proporţiei extrem de mici (aproape 3%) de programe proprii. „Practic, ni se cere să licenţiem Euronews. Contribuţia postului public e de 15 minute de luni până vineri la ora 16. Restul sunt programe preluate. Vorbim de 15 minute de la 16 la 16.15 şi de la 16.30 la 16.45. Asta aprobăm, 15 minute? TVR Info acoperea din 24 în 24 de ore”, a declarat Gelu Trandafir.

Într-un final, membrii CNA au fost de acord cu modificarea licenţei, cu condiţia ca până anul viitor, proporţia de programe proprii să ajungă la 40%.

Totodată, membrii CNA au solicitat TVR ca pe TVR Cultural, post suspendat în această vară, să se afişeze un mesaj care să arate că decizia de suspendare a televiziunii a aparţinut Consiliului de Administraţie al TVR.

Declaraţiile complete, în continuare:

Claudiu Săftoiu

  • „Euronews doreşte un parteneriat pe termen nelimitat prin care telespectatorii să aibă acces la programele europene. Lucrul acesta s-a considerat a fi devenit oportun acum înainte de expirarea timpului de suspendare a TVR Info. Vă solicităm ca de la 15 noiembrie să începem emisia TVR Info sub numele TVR News”.
  • „Televiziunea română va oferi conţinut în proporţie de 3%, rămânând ca în lunile care vor urma această proporţie să crească. Un element important îl are şi retransmisia programelor TVR 1, mă refer la linia informativă dintre 19 şi 21.”
  • „Vom putea produce un jurnal de 15 minute în intervalul 16 – 16.15 urmând ca după ora 16.00 să aducem reluări din arhiva televiziunii.”
  • „Vrem ca astăzi, 13 noiembrie, să putem să deschidem transmisia pentru teste şi probe până în 15 noiembrie, când vom intra cu grila de programe.”
  • „6- 7 persoane vor fi angajate pe acest proiect. Costurile sunt minime.”
  • „Restructurarea este un demers care nu mai poate fi retras. Suntem în faza selecţiei. Vom finaliza procesul până la 15 decembrie.”
  • „Conţinutul Euronews va fi subtitrat. Jurnalele care vor fi transmise de pe Euronews vor fi transmise în limba engleză.”

Narcisa Iorga, membru CNA - Aţi solicitat schimbarea denumirii vineri, 9 noiembrie. Posturile TVR Info şi Cultural au de şase luni revizie tehnică, eu am calificat această situaţie ca o minciună la adresa publicului. Ce se întâmplă cu TVR Cultural? La ce costuri se ridică acordul cu Euronews?

Claudiu Săftoiu - Da, am solicitat în ultima clip acest acord pentru că, după cum ştiţi, ne aflăm într-un proiect de restructurare. Am avut această târzie corespondenţă pentru că am avut un program deosebit de încărcat.

  • Niciodată nu am afirmat că vom închide TVR Info şi TVR Cultural ci am spus că vom suspenda emisia în aşteptarea unor timpuri mai bune.
  • Costurile pentru TVR News sunt foarte mici, practic infime, nici nu le pot cuantifica pentru că e vorba de o reorganizare a câtorca dintre jurnaliştii departamentului de ştiri. Nu există nicio formă monetizată a acestui parteneriat.
  • Strategia TVR News nu a fost discutată de Consiliul de Administraţie al TVR, dar ne vom ocupa de acest lucru în următorul CA. Din moment ce această decizie nu presupun costuri, nu considerăm că reprezintă un factor obligatoriu ca să aşteptăm o decizie a CA.

Valeriu Deacă, membru CNA: Mi se pare un eşec major în ţara asta ca TVR Info să ajungă să fie un club de transmisie pentru alţi.

Răsvan Popescu – Ei încearcă ca pe frecvenţa TVR info să obţină programe Euronews. Ei sunt şi acţionari ai Euronews şi această şansă de compatibilizare între jurnalismul românesc şi european eu zic că ar fi benefică. Nu văd ce pierdem lăsând să funcţioneze un post de ştiri.

Gelu Trandafir – Practic, ni se cere să licenţieze Euronews. Contribuţia postului public e de 15 minute de luni până vineri la ora 16. Restul sunt programe preluate. Vorbim de 15 minute de la 16 la 16.15 şi de la 16.30 la 16.45. Asta aprobăm, 15 minute? TVR Info acoperea din 24 în 24 de ore.

Lorand Turoş, membru CNA - Nici eu nu mă bucur de faptul că aceste post de televiziune are producţie proprie de doar 3%. Dar am aprobat acum trei săptămâni, un post local din Maramureş care şi-a diminuat producţia proprie. Noi nu trebuie să facem diferenţa între unul sau altul chiar dacă este un post public, însă trebuie să ne gândim pe viitor cum să rezolvăm aceste probleme. Cred că trebuie modificată reglementarea în acest sens. Trebuie să impunem o producţie proprie minimă pentru a acorda o licenţă.

Răsvan Popescu – Televiziunea Română este în situaţia de reducere a personalului, un proces destul de dureros. E destul de greu să le ceri acum mai multă producţie proprie.

Christian Mititelu – Nu are rost să-i obligăm acum să facă un fel de umplutură. Măcar să facă ei aceste buletine pe care le propun cât mai apropiate de stilul Euronews. Cred că e o şansă, chiar dacă ei o fac din dificultăţi financiare.

Răsvan Popescu – Eu zic să nu omorâm şi ce poate fi salvat. Noi, cei care am lucrat pentru posturi străine, ştim ce înseamnă să faci conţinut la nivel internaţional. Dacă suntem de acord cu modificările, cred că o putem face în anumite condiţii.

Claudiu Săftoiu – Având în vedere sit noastră specială, noi încercăm in extremis să redeschidem această frecvenţă, cu acest produs original. Ei ne-au cerut să facem de aşa manieră ca slotul 16.00 – 17.00 să fie în limba română. Acesta este numai începutul. Este foarte adevărat, este puţin, dar nu este deloc, este un început pe care îl vom îmbunătăţi. Retransmiterea în calupuri mari a grupajelor informative de pe TVR 1 în fiecare zi, asta nu înseamnă că vom transforma postul într un Euronews.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Radu Mircea Radu Mircea
    Sa inteleg ca pana la anul va fi un program tv interesant pentru ca se va prelua EuroNews, insa de la anul cu siguranta va fi la fel de plictisitor precum si TVR Info.
  • Pitikus Aureus Pitikus Aureus
    ca si inteleg babele care se mai uita la tvr, ce inseamna NEWS, zii bre informatziune, hactualitatzi sau dare de seama !
  • cristi cristi
    Initial am crezut ca o sa se lanseze Euronews-ul cel original, dublat in romana 24.24. Dar de fapt e tot TVR Info, care doar preia Euronews in engleza si il transmite pe canalul lor, iar seara dupa 19, preiau dupa TVR 1 emisiunile electorale. Plus ca de la anul, cei de la CNA vor sa aiba 50% productie proprie, deci incet incet, or sa ramana doar 8-9 ore de Euronews pe zi. Aiurea.
  • VaDin VaDin
    Chestie de interpretare.Atata timp cat nu se va prezenta cu adevarate"news"si in materie de prezentatori sau imagine(aici incluzand platourile si grafica)vor ramane tot TVR Info.Succes!
  • Cristian Cristian
    dar totusi nu inteleg ce rol are postul acesta de televiziune ii lansat asa doar ca sa nu se expire licenta tvr info.E o mare porcarie
  • Iulia Bunea Iulia Bunea
    Da, asa a fost. Din repezeala. Multumesc
  • adi adi
    „Claudiu Săftoiu, președintele CNA, a fost prezent în fața membrilor CNA ”- Claudiu Săftoiu nu e președintele CNA. E o greseala evident.
  • cotos cotos
    Ma bucur ca revine Euronews la noi in grila...Asteptam de mult postul asta :)
  • Alexandru Alexandru
    Offtopic: RCS-RDS va lansa, pana la sfarsitul acestui an, un nou program de sport. Acesta se va numi Digi Sport National si va fi dedicat exclusiv transmisiilor sportive din competitiile interne, mai putin meciurilor de fotbal din Liga 1 (adica a campionatelor interne de baschet, handbal, volei, hochei, futsal, fotbal din Liga 2). De asemenea, pe langa aceste transmisiuni, pe Digi Sport National vor fi mutate si emisiunile aferente respctivelor competitii (de exemplu "Saptamana de handbal").

Trimite un comentariu

sus