Skip to main content

Ce observații face CNA la Ordonanța de modificare a Legii audiovizualului

 

Publicitate

CNA a trimis către Guvern observații despre o ordonanță de urgență pe care oficial nu o are. Observațiile vizează articolele referitoare la demiterea membrilor CNA, minispoturi, achiziția de spațiu publicitar televizat, sancționarea distribuitorilor de servicii. Cu toate acestea, Răsvan Popescu, președintele CNA, a declarat în mai multe rânduri în ședința de astăzi, la care au fost prezenți și reprezentanți ai companiilor de cablu, că nu poate lansa o dezbatere pe un proiect pe care CNA nu îl are.

Răsvan Popescu: „Nu știm în ce formă este această ordonanță de urgență, dar am zis să nu pierdem timpul și să avansăm un punct de vedere inițial tehnic. Aspectele la care ne-am referit în această documentație tehnică privesc atribuțiile Consiliului”, a declarat Răsvan Popescu.

„Eu zic să solicităm să fim sesizați oficial pe acest proiect. Acesta este în lucru. Apar niște lucruri în presă. Nu poți fi sesizat cu ceva nefinalizat”, a mai spus Răsvan Popescu.

Gelu Trandafir, membru CNA, a venit cu precizarea că „pe site-ul Guvernului este trecut la proiecte ce ar fi trebuit să intre pe ordinea de zi”.

Valentin Jucan: „În opinia mea, ne aflăm în fața celei mai grave și mai periculoase încercări de subminare a acestei instiuții. Se încearcă ascunderea intenționată de modificare a legii pentru a se evita o dezbatere corectă și publică. (...) Dacă ar fi vorba de un proiect de modificare a legii inițiat de comisii aș fi vrut să-l văd, dar nu un document făcut în grabă de Guvernul României.”

Valentin Jucan: „Referitor la ceea ce conține textul pe care l-am văzut în presă, vreau să fac următoarea precizare: părerea mea este că se permite anumitor trusturi de presă să atingă un anume monopol.”

Cristina Trepcea, membru CNA – „Eu vă propun să cerem Guvernului un punct de vedere. Suntem în drept și în nevoie de a fi parte la această discuție. Este un domeniu extrem de sensibil.”

Narcisa Iorga, membru CNA: „Constat că mare parte din propunerile ordonanței coincid cu precizie cu propuneri venite de la Antena Group, ca de exemplu cea cu privire la decizia condițiilor de eliberare și modificare a avizului de retransmisie. ”

În discuție au intervenit și reprezentanți ai posturilor de televiziune. Roxana Niculescu, director de programe la RTV, a delcarat: „De 2 săptămâni noi tot șușotim că există o ordonanță de urgență. De ce până în acest moment CNA nu a solicitat un punct de vedere oficial al Guvernului României, să discutăm pe lucruri concrete, nu pe declarații politice?”

„Ieri am trimis la Guvern în această logică, obiecțiile noastre tehnice pe ce a apărut în presă”, a răspuns Răsvan Popescu.

Christian Mititelu - „Pare să fie un fel de berlusconizare ceea ce se pregătește. Nu mai vorbesc de felul în care este făcută. Aș vrea să știu dacă se va discuta raportul de activitate depus în Parlament în luna aprilie?”

Din documentul CNA: 

  • Completarea articolului 13 privind condiția de demitere a membrilor Consiliului: „Apreciem că modificarea dispozițiilor art. 13, prin care ar fi posibilă demiterea în bloc a membrilor Consiliului, ca urmare a respingerii raportului anual al Consiliului, ca urmare a respingerii raportului anual al Consiliului sau a programului de măsuri pentru remedierea lipsurilor constatate, afectează independența autorității de reglementare, așa cum acest concept este definit de legislația și jurisprudența europeană”
  • Modificarea dispozițiilor art 27 privind condițiile de difuzare a minispoturilor de publicitate în timpul transmisiunilor sportive: „Regula celor 12 minute de publicitate pe oră de emisie esre una fundamentală în concepția Directivei 2010/13/UE (...) În concluzie: minispoturile nu pot excede celor 12 minute de publicitate permise de directivă”
  • Punctul privind achiziția de spațiu publicitar: Apreciem că aceste noi dispoziții constituie reguli privind menținerea și stimularea concurenței, materie care este în competența exclusivă a Consiliului Concurenței. Mai mult, potrivit Legii audiovizualului, Consiliul nu reglementează activitatea altor subiecte de drept, decât cea desfășurată de radiodifuzori.
  • Punctele privind sanționarea distribuitorilor de servicii: „(...) Retragerea avizului de retransmisie într-o procedură rapidă, de numai 5 zile, așa cum se prevede în proiect, ar avea ca efect încetarea retransmisiei tuturor programelor, fapt ce ar afecta grav drepturile abonaților și, nu în cele din urmă, chiar ale radiodifuzorilor ce beneficiază de retransmisie.”
  • Punctele privind sistemul de sancționare: „(...) În conformitate cu dispozițiile art. 91 din Legea 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, înainte de aplicarea unei sancțiuni pecuniare există obligația adoptării de CNA a unei somații de intrare în legalitate, iar, dacă difuzorul nu se conformează acesteia sau încalcă din nou aceleași prevederi, se aplică amenda. Or, în condițiile în care scopul urmărit de legiuitor este de a proteja și respecta anumite valori sociale fundamentale în domeniul audiovizual (demnitatea umană, dreptul la propria imagine, dreptul la replică, protecția minorilor), apreciem că prins suspendarea efectelor deciziei de sancționare odată cu atacarea acesteia în instanță, scopul urmărit de legiuitor ar fi compromis.”

Săptămâna trecută Guvernul a avut pe ordinea de zi discutarea unei ordonanțe de urgență privind modificări la Legea Audiovizualului. Ordonanța nu a fost asumată și nici supusă dezbaterii publice.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu