Skip to main content

Membrii CNA fac ședințe „informale” înaintea celor publice

 

Publicitate

Membrii Consiliului Național al Audiovizualului se întrunesc în ședințe informale pentru a discuta anumite puncte de pe ordinea de zi, deși, potrivit legii audiovizualului, toate ședințele forului audiovizual sunt publice. Informația a fost confirmată și de Valentin Jucan, membru CNA, care a refuzat să participe la aceste întâlniri pentru că nu le consideră legale.

„Am fost întrebat de ce nu particip la şedinţele informale. Şi am spus: pentru că nu este corect faţă de radiodifuzor, pentru că în momentul în care noi avem o discuţie înaintea momentului în care şi ei vin cu punctul lor de vedere este ca şi cum ne-am format un punct de vedere şi poate că am luat şi o decizie. Nu este corect. Nu este corect nici din punct de vedere statutar să ne întâlnim aici şi să spunem că nu este o şedinţă publică.”

 

Aceste ședințe „informale” au fost introduse și în noul Regulament de Ordine și Funcționare care nu a fost încă aprobat.

Despre ce se discută la aceste ședințe? „Despre întreaga ordine de zi care urmează”, a declarat Jucan. „Dacă ar fi nişte discuţii punctuale, legate de un subiect, două care excită spritele, aş înţelege, să existe un consens. Dar să iei ordinea de zi şi a doua zi să vii în faţa radiodifuzorilor şi vorba noastră, a ardelenilor, să spui "No, ziceţi", nu mi se pare corect”, a mai completat el.

Ședințe desfășurate într-un cadru nelegal. „Dacă e să fie o dovadă a politizării instituţiei s-ar putea ca ăsta să fie un motiv. Pentru că vă întrebaţi de ce se discută ordinea de zi, cu o zi înainte şi cu uşile închise, poate fi de exemplu un răspuns, de genul "Păi pentru că din punct de vedere politic, trebuie să se înţeleagă", a încheiat Jucan.

Laura Georgescu, președintele desemnat al CNA, dar nevalidat încă de Parlament, a declarat: „Nu comentez declarațiile domnului Valentin Alexandru Jucan, secretar de stat, dialoghez doar personal cu dânsul”.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu