Skip to main content

PRESA DE AZI. Datoriile de două miliarde de euro la medicamente iau rația spitalelor private, în EVZ

 

Evenimentul zilei deschide ediția de astăzi cu un subiect privind reforma din sănătate. Cotidianul generalist titrează pe prima pagină - “Datoriile de două miliarde de euro la medicamente iau rația spitalelor private”.

Publicitate

EVZ  prezintă detalii despre reforma din sănătate. Cu restanțe de aproape 1 miliard de euro la firmele de medicamente, regula banii urmează bolnavul nu se mai aplică. Oficial însă, autoritățile promit că banii tăiați de la spitalele private vor umple “găurile” din bugetele spitalelor de stat.

România liberă deschide ediția de astăzi cu titlul: “Miza lui Crin Antonescu pentru PNL - Strategie. PNL tinde să ocupe spațiul dreptei, pe fondul lipsei de reacție a PDL".

Pro Sport pune pe prima pagină un interviu cu controversatul Ratko Buturovic, șeful de la Vojvodina Novi Sad, arestat pentru trucare de meciuri.

El a vorbit pentru ProSport despre legăturile sale cu fotbalul românesc. Ratko Buturovic este omul din cauza căruia Adrian Mutu și mai mulți jucători din naționala Under 19 n-au mai venit la lot. Titlul de pe prima pagină din ProSport este: “Suspendurovic”.

Ziarul Adevărul titrează pe prima pagină: "Dușmanul de clasă e la tine în casă. Cum a dezbinat politica familiile românilor".

Articolul de astăzi din Adevărul face parte din seria "Ce facem cu România" și este un text despre scindarea din viața noastră publică și privată. "În vara care a trecut, tensiunea politică a urcat la cote paroxistice, s-a dat în direct la televizor, de unde a coborât între prieteni și rude, sădind sămânța conflictului. Un text despre cum coabităm".

Alte titluri de pe prima pagină a ziarelor:

  • Național: Ultimul gând al lui Dinu Patriciu: cum să-și dezmoștenească soția!
  • Gazeta Sporturilor: Pițurcă selecționează pentru Dinamo
  • Libertatea: Andreea Marin își caută de muncă în străinătate
  • Click!: Andreea Marin și Bănică jr, vacanță de divorț de 15.000 de euro

 

 

 

 

Vedeți cum arată primele pagini ale ziarelor de azi, în rubrica Presa de azi.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu