Skip to main content

Antena 1 a introdus cererea prin care l-a chemat în judecată pe editorul Paginademedia.ro. Termen în iunie

 
Antena 1 a introdus cererea prin care l-a chemat în judecată pe editorul Paginademedia.ro. Termen în iunie

Acces Direct. Simona Gherghe

Publicitate

Compania Antena Group SA a introdus, vineri, cererea de chemare în judecată a editorului Paginademedia.ro, Petrişor Obae.

Potrivit site-ului Tribunalului Bucureşti, obiectul cauzei este “acţiune în răspundere delictuală”, iar termenul de judecată a fost stabilit pentru data de 4 iunie 2013.

Cererea de chemare în judecată a fost depusă vineri, 8 februarie.

Până la ora redactării articolului, editorul Paginademedia.ro, Petrişor Obae, nu a primit nicio înştiinţare oficială legată de chemarea în jucată a Antena Group SA.

Antena Group şi-a anunţat intenţia de a-l acţiona în judecată pe editorul Paginademedia.ro săptămâna trecută.

CONTEXT. Totul a pornit de la o emisiune cu Ioana Tufaru

  • Paginademedia a publicat pe 4 februarie un material despre o emisiune Acces Direct, de pe Antenei 1, program în care se vorbea despre igiena Ioanei Tufaru. Beţigaşul de ureche cu rezultatul igienei Ioanei Tufaru era prezentat în prim plan în emisiune. (Emisiunea a fost ulterior amendată de CNA cu 20.000 de lei).
  • Pe 5 februarie, Paginademedia.ro a publicat lista companiilor ale căror produse au fost promovate în timpul spaţiilor publicitare difuzate pe durata emisiunii.
  • Pe 6 februarie, compania Avon a decis că nu mai doreşte să îşi asocieze numele cu emisiunea respectivă şi îşi retrage publicitatea difuzată pe durata emisiunii.

Pe 7 februarie, postul Antena1 a anunţat că îl va acţiona în judecată pe Petrişor Obae, editorul Paginademedia.ro, "având în vedere prejudiciile de imagine şi materiale produse companiei noastre prin acţiunile de defăimare ale postului de televiziune Antena 1 şi a emisiunii Acces Direct". Postul invocă prejudicii de peste 500.000 de euro.

Duminică, 10 februarie, Centrul pentru Jurnalism Independent şi ActiveWartch au punctat, într-un punct de vedere comun, că "Materialele publicate în perioada 4 – 6 februarie pe paginademedia.ro, referitoare la emisiunea Acces Direct difuzată de postul Antena 1 în data de 4 februarie, respectă atât legislaţia României, cât şi standardele deontologice"

Centrul pentru Jurnalism Independent:

"Media trebuie să accepte că poate deveni, la rândul ei, ţinta criticilor venite fie din interiorul breslei, fie din exterior, iar criticile exprimate cu bună credinţă pot fi un feedback util pentru profesioniştii media", spun cele două organizaţii media
"Considerăm că demersul postului Antena 1 de a-l da în judecată pe jurnalistul Petrişor Obae, autorul materialelor menţionate mai sus, solicitând 500.000 euro despăgubiri pentru prejudiciile aduse, este în contradicţie cu cu articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului."

ActiveWatch şi CJI atrag atenţia că demersul Antena 1 "este extrem de periculos prin faptul că pune şi mai multă presiune pe jurnaliştii care îşi fac meseria profesionist şi cu bună-credinţă."

Ieri, 12 februarie, Consiliul Naţional al Audiovizualului a amendat Antena 1 cu 20.000 de lei pentru ediţia din 4 februarie, în care a fost difuzat reportajul cu Ioana Tufaru.

Captură de pe site-ul Tribunalului Bucureşti

Comunicatul Antena 1 legat de proces:

"Antena TV Group îl va acţiona în instanţă pe domnul Petrişor Obae, deţinătorul site-ului “Pagina de Media”, având în vedere prejudiciile de imagine şi materiale produse companiei noastre prin acţiunile de defăimare ale postului de televiziune Antena 1 şi a emisiunii Acces Direct.

Considerăm că acţiunile domnului Obae au un caracter de manipulare a opiniei publice şi a clienţilor care au relaţii comerciale cu Antena 1. Situaţia este agravată de atitudinea ostilă şi dezechilibrată pe care domnul Obae a manifestat-o în mod constant de-a lungul timpului faţă de postul nostru, comparativ cu alte televiziuni.

Constatăm că acţiunile de defăimare şi manipulare prin mesajele publicate de domnul Obae au depăşit cu mult limita decenţei şi a opiniei jurnalistice echilibrate, fapt pentru care, în cursul zilei de mâine, domnul Obae va fi acţionat în judecată pentru prejudiciile produse, valoarea acestora depăşind suma de 500.000 EUR.

Antena TV Group nu va tolera niciodată un astfel de comportament faţă de compania noastra şi faţă de clienţii noştri şi vom respinge cu fermitate orice încercare de manipulare pe care o vor promova în spaţiul public persoane sau instituţii ce actionează cu rea credinţă."

Citeşte şi:

 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • nadia nitov nadia nitov
    daca aveti nevoie de martori oripilati de productiile acces direct, spuneti-ne. eu una ma ofer martor. puneti de-o parte tot ce aveti cu atrocitatile date pe sticla de acces direct. i se va face rau juriului urmarind.
  • nadia nitov nadia nitov
    o lume a jigodiilor care cred ca pamantul le apartine cu tot ce inseamna viata! o lume care mai are putin pana la a sari definitiv in aer.
  • gogu gogu
    trolling
  • cratima ucigasa cratima ucigasa
    obae la baie l-a invins pe felix, la la la, au gramatica mea !
  • raul raul
    vai de trustul lui felix ce rau a ajuns...
    vedeti pe www.clahar.ro cauzele problemelor.
    mie mi-a placut.
  • Sorin Sorin
    Da, înainte de proces este obligatoriu de mers la mediere. Dacă prin absurd se ajunge la proces, la prima înfăţişare Instanţa va hotărâ plata de către reclamant a taxei de timbru în valoare de 3% adică 15000€. Data celei de a doua înfăţişări va fi stabilită după anexarea la dosar a chitanţei şi având în vedere că iulie-august este vacanţă la tribunal.... ne vedem la toamnă. Din punctul meu de vedere cererea asta nu are nici o valoare. Mai ţineţi minte pe ziaristul ala care a trimis o astfel de cerere la tribunal cum ar fi el fiul lui Sergiu Nicolaescu? Aşa şi aici. Cererile de chemare în judecată se acceptă şi pe e-mail dar majoritatea nu ajung să se judece niciodată. După cum spuneam, până la plata taxei de timbru totul este un foc de paie. Poate şi aici, a făcut cineva o farsă şi a trimis de pe un e-mail anonim cererea.
  • proces proces
    bai, serios acum, ce cauta gresala asta de trust in piata de tv/online si nu mai stiu ce? Sunt complet incompetenti, nesimtiti si tarani, dovada clara ca si Dumnezeu se mai insala cand da viata pe pamant. Saracii de ei, cred ca sunt si bolnavi. Astea sunt fustrari de "mereu aproape, niciodata acolo". Eu cred ca e nevoie de solidaritate si ar trebui ca mai multi sponsori sa faca exact ceea ce a facut Avon si sa-si ia banii de la prostalaii astia. Pai, voi ati vazut in ce hal arata scrisoarea aia penibila? Ziceai ca e scrisa de un copil d'ala care bate din picior ca a picat aiurea examenul de capacitate de cinci ori. Ma rog, capacitatea acestei blasfemii de trust la valorile jurnalismului tinde spre minus ani-lumina. Imi vine sa vomit si nu stiu de ce dar pe bune.
  • silviu29 silviu29
    in curand burtiera RTV ..."OBAE VS FELIX"... SAU OBAE LA INVIS PE FELIX"
  • Otto Brekner Otto Brekner
    Eu te sustin (si financiar, daca porniti vreo campanie in acest sens), nu pentru ca e vorba de Antene, ci pentru ca iei atitudine in fata mizeriei care se varsa din emisiunile televiziunilor din Romania. Si cu efecte concrete! Bravo!
  • Calin Calin
    Penibil.
  • Tibanu Tibanu
    of,of, evident se merge la intimidare in aceasta actiune legala. Logic nu au cum sa castige lupta asta, un gru de presa cu ownerul unui site de media.... Petrisor trebuie sa te menti ferm pe pozitie.
  • alin alin
    Petrisor, felicitari pentru demers si pentru material!
    Suma de 500,000 euro este scoasa din burta, nu exista un prejudiciu creat de tine, iar retragerea (doar din respectiva emisiune) a publicitatii unui client este decizia acelui client. Singurul prejudiciu de imagine a fost adus de emisiunea in sine (sanctionata si de CNA).
    Prin urmare, o petarda penala data de niste oameni care au uitat de mult ce inseamna deontologie profesionala (asta daca au stiut vreodata).
  • bahmuteanca bahmuteanca
    ehe pina in iunie mai este ceva vreme...poate mergeti (si) la o mediere, ce ziceti, poate Antenele au alte interese...
  • bianca bianca
    Prin acest demers incearca doar sa te sperie, sa nu mai faci stiri despre greserile antenei 1, sa nu ii mai critici, sa nu mai atragi atentia CNA-ului cand trebuie amendat antena group..... Dictatura NU?
    Acum ramane dupa tine cum vei proceda.
  • bch bch
    Go-Go-Gadget! O televiziune care a dat imagini cu un premier in fundul gol (mai aparea pe la stiri cate un destept care-si filma colegele pe ascuns prin toaleta, iar respectivul facea puscarie), imagini filmate intr-un mediu privat, nu pe spatiu public, se simte lezata de un site de internet. In ce lume traim...

Trimite un comentariu

sus