Skip to main content

Antena 3, amendată cu 15.000 de lei pentru linşaj mediatic la adresa unor magistraţi

 
danilet-mediafax-foto-catalina-filip-1
danilet-mediafax-foto-catalina-filip-1

Cristi Danileţ, unul dintre judecătorii care au fost în atenţia postului Antena 3

Publicitate

Consiliul Suprem al Magistraturii a reclamat la CNA mai multe ediţii ale emisiunilor Sinteza zilei, Esenţial, La ordinea zilei, Panorama, 100 de minute, Subiectiv şi Exces de putere, difuzate în luna ianuarie.

"Acest post de televiziune este specializat în linşaj mediatic. Îmi este clar că Oana Hăineală, Cristi Danileţ şi Alina Ghica au fost linşaţi mediatic", a declarat Narcisa Iorga, membru CNA.

Nu acelaşi punct de vedere este împărtăşit şi de Radu Călin Cristea, membru CNA.

"În general n-aş suspecta Antena 3 că ar fi încercat să prezinte problema CSM într-un fel partizan. Avem a face cu un subiect de presă extrem de tensionat, pe care cred că Antena 3 a încercat să se apropie de o viziune cât mai obiectivă", a spus Radu Călin Cristea.

În cele şapte emisiuni ale postului Antena 3 s-a vorbit despre trei subiecte principale: revocarea unor membri CSM, alegeri în CSM şi erori judiciare.

Postul a fost sancţionat pentru lipsa informării obiective, nerespectarea dreptului la propria imagine şi pentru faptul că acuzaţiile făcute în respectivele emisiuni n-au fost susţinute cu dovezi.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ANUTA ANUTA
    cica nu e linsaj mediatic....ia uitati cum e facut acest om http://ingurapresei.a1.ro/social/Mircea-Badea-Activistul-basist-Cristi-Danilet-seam_4988.html
  • Cristi Cristi
    Stie toata lumea ca Radu Calin Cristea e omul USL-ului, dar o declaratie mai penibila nu cred ca putea sa produca acest personaj nefericit.
  • Razvan Alexandru Razvan Alexandru
    Interesant e ca, de cat i-a linsat mediatic A3, nici macar organizatiile profesionale ale magistratilor nu-i mai vor pe acesti ingerasi pe cat de integri, pe atat de portocaliu-maronii.

Trimite un comentariu

sus