Skip to main content

Emisiunile-tabloid ar putea fi obligate să prezinte mesajul: Acest program este o ficţiune

 
ioana_tufaru
ioana_tufaru

ioana_tufaru

Consiliul Naţional al Audiovizualului intenţionează să completeze Codul Audiovizual cu o decizie prin care emisiunile de tipul celor cu Ioana Tufaru să-şi atenţioneze telespectatorii că este vorba de o ficţiune.

Reperezentanţii Consiliului au discutat, la începutul şedinţei de astăzi, despre posibilele formule de text pe care emisiunile ar trebui să-l afişeze, de trei ori în timpul emisiei, atunci când este vorba despre filmări care au la bază un scenariu.

Consiliul nu a ajuns la un consens asupra formulării exacte, însă au existat mai multe propuneri:

  • Scenariu bazat pe ficţiune
  • Scenariu după fapte reale
  • Acest program este o ficţiune.
  • Acest program este o ficţiune, bazată pe fapte reale. 

După ce textul deciziei va fi formulat, va fi supus dezbaterii publice, pe site-ul CNA, timp de 30 de zile. Până când decizia va fi adoptată, Consiliul Naţional al Audiovizualului intenţionează să trimită televiziunilor o recomandare.

Decizia de a obliga emisiunile tip ficţiune să prezinte acest mesaj a fost luată după analizarea emisiunii Acces Direct din 4 februarie, în care a fost discutată igiena Ioanei Tufaru, despre care paginademedia.ro a relatat AICI.

În cadrul şedinţei, în urma căreia Antena 1 a primit o sancţiune de 20.000 de lei, reprezentanţii postului au declarat că emisiunea cu Ioana Tufaru a avut la bază un scenariu cu care aceasta a fost de acord. 

„Nu mai e un secret că aici dezvoltăm un scenariu. Avem o poveste care începe de anul trecut. Personajul Ioana Tufaru a venit către noi ca un personaj care se construise pe TV, e adevărat nu noi am descoperit-o ci s-a construit la o altă televiziune, şi am decis să facem o poveste inspirată 80% din viaţa ei reală. A acceptat să joace acest personaj pentru că este o persoană dezinhibată şi contractul cu noi este una dintre sursele ei de venit. Nu facem un secret din asta”.

Discuţiile pe acest subiect au fost amânate pentru mai târziu.

Vom reveni cu amănunte. 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • alex alex
    Ai dreptate, Vasile, RTV=OTV 2 (mai ales ca Otv 1 s-a inchis). Daca n-ar mai exista Becali si DD cu cine dracu' si-ar face astia de la RTV audienta? Oricum, iau bataie constant de la A3, care au si emisiuni cu oameni de cultura pe post de invitati (academicieni, actori, muzicieni etc.), iar cand A3 ia premii internationale, se mira si se oftica cocalarii...
  • vasile vasile
    daca ar fi asa postul romania tv nu ar mai emite minciunosi ordinari stiri false minciuni cu carul si bineinteles antonescu cel rau .apropo cand mai scoateti pe tv pe milogul de striblea cersind scarbos un pic de audienta si poate mai are revelatii cu voiculescu sper sa aprobati comentariul desi adevarul doare rau
  • un cetatean un cetatean
    antena 1 si scenariul. buna gluma.

    e ca si la emisiunea lui badea. inainte de a incepe "genul programului: pamflet". dar de fapt, el vb serios tot ceea ce spune. mesajul e pus doar pt a se scoate.
    .
  • Andrei Andrei
    Cauta bani pentru despagubiri.
  • Abces direct Abces direct
    Atunci cand un continut se bazeaza pe un scenariu si totusi incalca legea audio vizualului reprezinta o sfidare cu premeditare a legii. Atunci cand emisiunile se desfasoara in direct nu poti culpabiliza televiziunile pentru ce a spus in direct un invitat, deci o amenda este suficienta. Daca insa premeditat, pe baza unui scenariu, se incalca legea, atunci postului i se poate suspenda licenta sau mari cuantumul amenzii la sume foarte, dar foarte mari. Intrarea in emisie cu un scenariu care incalca legea e ca si cum ai difuza filme porno cu preoti duminica dimineata. Amenzile si sanctiunile pentru emisiunile bazate pe un scenariu care incalca legea trebuie sa fie atat de drastice incat niciun post sa nu-si permita riscul de lasa un invitat sa vorbeasca liber in direct. Invocarea existentei unui scenariu prestabilit ii culpabilizeaza pe cei vinovati de incalcarea legii. Sunt tampiti ca au recurs la aceasta strategie de aparare. Atuul lor era imposibilitatea de a anticipa o incalcare a legii atunci cand continutul este difuzat in direct. Acum chiar nu mai au nicio scuza. In plus, folosirea numelor si a locurilor reale intr-un material fictiv sunt de natura sa dezinformeze publicul... Intre fictiune si real trebuie facute distinctii evidente. La revolutie daca publicul era informat cu caracterul fictiv al materialelor difuzate de TVR , nu mai mureau sutele de oameni care au fost naivi sa creada ca vreo armata din lumea asta isi face publice strategiile, ordinele, situatiile dintr-un conflict armat in desfășurare. Reactia publicului la emisiunea cu Tufaru denota clar ca nici telespectatori avizati in comunicarea audiovizuala precum d-l Bendeag - coleg cu realizatorii, nu au perceput continutul ca pe unul fictiv. O alta strategie de aparare este invocarea pamfletului atunci cand apar acuzatii de dezinformare. Intr-un pamflet al d-lui Bendeag caracterul fictiv este evident: decoruri, costume, maniera de interpretare, machiaj, scenariu. Avem insa probleme in a percepe emisiunea d-lui Badea ca pamflet deoarece nu avem niciun indiciu ca mesajul este o speculatie, satira, fictiune. Personajul fictiv Badea poarta numele, imbracamintea, machiajul unui personaj real cu acelasi nume cu un realizator de televiziune. Badea personajul se confunda cu Badea realul. Decorul este asemanator cu cel al unui studio de stiri in care telespectatorul prin conventie considera ca se transmit informatii in legatura cuevenimente verificate jurnalistic. Pamfletul vine din comunicarea scrisa. Acolo in presa scrisa cititorul este foarte avertizat de caracterul fictiv al textului. Catavencii, catavencu... etc. sunt publicatii ce nu au declansat reactii din partea cititorilor care sa denote perceptia confuza intre real si fictiv. Nu acelasi lucru se poate spune despre publicatiile Can-can, ciao etc. in care confuzia real-fictiv este premeditata, si speculata de autori.
  • adela adela
    Eee .. Sunt 2 aspecte aici. 1.De multe ori am simtit ca-s chestii regizate si care urmaresc anumite interese, sa nu uitam de circul tragicomic cu parintii Madalinei Manole. A fost prima oara cand si-a aratat simona gherghe adevarata fata si cand s-a dovedit lipsa ei de caracter. Totul pentru ca vaduvul "lautar" lucra pt concurenta. Sau linsajul mediatic al lui cioaca pt faptul ca avocata mamei elodiei e o apropiata a trustului si pt ca procurorul iacob i-a declarat razboi. Sau facaturile cu oana zavoranu si ma-sa. Sau executiile publice de la antena 3 cand chemau un pdl-ist si o armata din opozitie si-l bombardau pe ala pana te apucar dracii si butonai telecomanda. Sau prezentarea manifestatiilor "libere" de la inceputul anului trecut din Piata Universitatii, cand isi chemau figurantii ii indopau cu pizza, covrigi si ceai si pacaleau fraierii. Asta e trustul, minciuna si regii. Va mai dura un timp dar pana la urma isi va da lumea seama. Bine, cei care au capacitatea morala si intelectuala sa recunoasca. Pt ca sunt unii atat de habotnici incat zic, ce daca a omorat, ce daca a furat, ce daca a mintit, ce daca a plagiat .. e de-al nostru si-i baiat bun!!!
    Al doilea aspect e ca de data asta nu cred ca a fost regie. E facatura cu contractul semnat chiar in data de 4 cand au aparut reclamatiile. Simona gherghe nu si-ar mai fi umplut negul de lacrimi daca era o regie, ar fi spus direct de atunci, domnilor, nu va mai inflamati am facut o "facatura" fraierilor care sunteti voi fraieri!! Asa ca sa nu mai vina cu minciuni din astea ca ne-am saturat!
  • geo geo
    pai cam 90 % din productiile proprii ale Prima tv si Kanal D - a se citi reality-showuri - ar trebui sa recunoasca, pe fata, faptul ca sunt fictiuni.
  • wasd wasd
    Eu as pune "Aceasta emisiune nu este recomandata persoanelor cu un IQ mai mare de 60"
  • Lucian Lucian
    "emisiunea cu Ioana Tufaru a avut la bază un scenariu" Acum vor si ei sa se scoata.. Sa inteleg ca ceara din urechi era fake :)) Grav !! Totusi mai grav e ca romanii se uita in continuare la aceasta emisiune si like-urile cresc pe pagina oficiala "Acces DinRect" :( Rusinica !
  • Alex.D Alex.D
    @adrian cata dreptate ai, sa nu mai spun ca ce ma enerveaza cel mai mult la productiile(mucegaiurile) de genul asta, este faptul ca au si schimbat sensul de "reality show". Stiu ca este aplicabil si in strainatate unde reality show a inceput sa insemne de muuuult porcarii cu Kardashiencele sau Jersey Shore etc. INSA NU, nu asta e reality show, Big brother era reality show . Se pare ca peste tot e mai usor sa te juci cu idei ieftine decat sa mai investesti...Numai ca la noi se ajunge pana la jeg.
  • Calin Calin
    Mai degraba ar trebui mutate TOATE dupa ora 24.
  • adrian adrian
    Ar tebui pe intreaga durata a emisiunii nu doar de 3 ori, la emisunile de genul asta, la 'celebrele' farse, emisunile de pe kanalD, tot ce este regizat si prezentat gen reality show. Daca in partea dreapta apare AP,12,16,18 in stanga sa apara REGIZAT!
  • unsoarecedeteve unsoarecedeteve
    - scenariu pe dracu ..... prostii astia au auzit de functiile lui propp? daca tot au pomenit cuvintul SCENARIU ??????? !!!!
    - vor sa se scoata cumva .... s-au umplut de caca ....
    - apropo's! .... au cumva un scenarist care semneaza productiile cu Ioana Tufar?
    Ma mir ca mai apar pe sticla si ca zimbesc cu nonsalanta ....

Trimite un comentariu

sus