Skip to main content

VIDEO. Victor Ponta şi carnea de cal, ironizaţi de ”Comedy Central”

 

Ponta la Comedy Central

Publicitate

Ecourile scandalului ”lasagna din carne de cal” care a cuprins Marea Britanie şi mai apoi întreaga Europă au ajuns şi în Statele Unite, acolo unde postul de televiziune Comedy Central a dedicat o parte a celebrului ”The Daily Show with Jon Stewart” acestui subiect controversat.

După ce i-a ironizat pe jurnaliştii de la BBC şi a luat în balon faptul că francezii, italienii şi cazacii mănâncă frecvent carne de cal, prezentatorul Jon Stewart a ajuns la România, locul de unde, conform ştirilor iniţiale, a plecat la export carnea de cal.

”Wow, abatoarele din România! În ce fel de lume trăim, în care nu mai putem avea încredere în puritatea produsului, calitatea indubitabilă a abatoarelor transilvane?! Dracula s-ar rostogoli în... nu ştiu cum să-i zic... în patul lui de zi! Ce-ai de zis în apărarea ta, România?!”, a declarat Jon Stewart.

Televiziunea americană a prezentat reacţia premierului Victor Ponta, care a spus: ”Sunt foarte supărat, ca să fiu sincer!”.

”OK, asta nu pare deloc o reacţie tăioasă. Pari mai degrabă amuzat, decât supărat. Asta este mai degrabă o faţă ”încearcă-să-nu-râzi”!” (...) Nu vă faceţi griji, vom face confirmarea lui Hegel mâine. Ne gândeam doar să ne distrăm puţin. Deci, dacă primul ministru al României nu ştie nimic despre asta, noi tot avem nevoie de un ticălos”, a replicat prezentatorul american.

Victor Ponta at Daily Show with Jon Stewart

Episodul integral în care este ironizat premierul României se găseşte AICI

”The Daily Show” este un late night show american de satiră, care a debutat pe micile ecrane în iulie 1996, fiind prezentat până în decembrie 1998 de Craig Kilborn. Este cel mai longeviv show al Comedy Central. A câştigat până acum 18 Primetime Emmy Awards. În 2010, publicaţia Time a selectat show-ul în topul celor mai bune 100 de emisiuni TV din toate timpurile. În prezent, în Statele Unite audienţele depăşesc 2,3 milioane de telespectatori, iar emisiunea este deja transmisă în toată lumea, inclusiv în România.

Autor: Florin Ghioca florin.ghiocagmail.com
viewscnt

Comentarii

  • mad79 mad79
    emisiunea este 4 zile din 5 si asa cum la filme,acestea au o perioada de rulaj,doar in cinematografe si pe urma pe DVD,blue-ray si apoi tv,asa si la televiziuni este o perioada de pauza,intre difuzari,asta daca nu scoti sa dai banutul din greu!
  • rtert rtert
    puteti sa le vizionati pe site-ul lor oficial, dar daca singura limba pe care o cunoasteti e rromana sau cocalariana, asteptati sa apara pe dolce.
  • Dan Popescu Dan Popescu
    BBC preia de la Digi24 ? Elegant ...
  • andrei andrei
    mie mi s-a parut amuzant
  • Mihai Mihai
    In Romania se difuzeaza cu intarziere. Pe Dolce -Comedy Central in seara asta la ora 21 s-a difuzat editia din 6 feb 2013.La fel si Colbert Report. Se traduc mai greu sau asta e dealul cu Romania?

Trimite un comentariu

sus