Skip to main content

TVR pierde extragerile Loto. Postul public, descalificat din selecţia de oferte la care a mai participat Kanal D

 

Sursa Foto: Mediafax Foto
Sursa Foto: Mediafax Foto

Publicitate

Televiziunea publică nu va mai difuza programul Loto 6/49, după ce contractul dintre cele două instituţii a expirat. Loteria Română a lansat săptămâna trecută o selecţie de oferte, la care au participat TVR 1 şi Kanal D. Postul public a fost descalificat pentru nerespectarea unei condiţii. Câştigătorul nu a fost anunţat oficial.

Televiziunea publică a depus astăzi, 12 martie, o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor pentru selecţia de oferte organizată săptămâna trecută de Loteria Română.

„Este pentru prima dată când Loteria Română solicită deţinerea certificatului ISO 9001 televiziunii care ar difuza extragerile Loto, certificat care, de altfel, nu este specific industriei media”, au precizat reprezentanţii postului într-un comunicat.

TVR este un partener istoric al programului Loto, cu o singură excepţie: perioada ianuarie 2006 - ianuarie 2007, când programul a fost transmis de către Antena 1. Conform Mediafax, contractul dintre Loteria Română şi TVR a fost de 2,8 milioane de lei, fără TVA.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • tara de prosti ® tara de prosti ®
    ha,ha,ha.....
    usl-ul a inceput sa stranga peschesul!
  • Camellia Camellia
    Oare nu elibereaza nimeni TVR ul trimitandu-I acasa pe accesti "manageri" ratati profesional, impostori si mancatori ai banilor nostri din taxa tv cu Elwis si Zgabercea manevrati de ilustra Irina Radu, esuata media de azi! Pierderea acestui program in care nu faceau nimic este maximul de "competenta" a acestor indivizi.
    Dati-iii afara!!!!!
  • livia pila livia pila
    O noua victorie a marilor manageri ELWIS SAFTOIU, ZGABERCEA CRISTIAN-PENALUL, DEMETER ANDRAS-BERE, IRINA RADU-VOICULESCU-SECU.
  • adrian adrian
    M-am convins inca o data ca astia de la Kanal D chiar sunt smecheri!Au dat o lovitura de imagine.
    Bravo lor!TVR avea un program interesant fara nicio contributie.L-au pierdut si pe ala.

Trimite un comentariu

sus