Skip to main content

B1 TV, amendat pentru o știre cu ministrul Nicolăescu

 

eugen-nicolaescu-mediafax-foto-razvan-chirita
Sursa foto: Mediafax - Răzvan Chiriță

Publicitate

Postul B1 TV a fost sancționat de CNA cu amendă de 10.000 de lei pentru știrea „Ministerul Sănătății fentează licitațiile”, în care este vorba despre softul folosit la Ministerul Sănătății, prin care contabilii din sistem își fac raportările.

Potrivit știrii, Ministerul Sănătății a achiziționat softul gratuit însă, „s-a convenit între minister și firmă că valoarea serviciilor de mentenanță și asistență tehnică lunară să fie cel mult egală cu valorile plătite în prezent de fiecare instituție publică subordonată pentru servicii informatice similare”.

Sesizarea semnată de Eugen Nicolăescu, arată că „potrivit protocolului semnat între Ministerul Sănătății și societatea Adi Com Soft SRL, nu există o asemenea prevedere legată de încheierea vreunui contract de mentenanță”

Rareș Anița, director de programe B1 TV – „Noi am trimis o solicitare ministrului Nicolăescu. Și așa cum se întâmplă în ultima vreme din ce în ce mai des, ministerul nu ne-a răspuns. L-am invitat în nenumărate rânduri pe domnul Nicolăescu la emisiunile noastre dar ne-a refuzat în mod constant.”

Propunerea de amendare cu 10.000 de lei a fost făcută de către Radu Călin Cristea, membru CNA, care a precizat că a fost încălcată legislația care face referire la informarea corectă și obiectivă a publicului.

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Culmea, eu observasem ca le da deja. Personal am primit un raspuns de la reprezentantul B1 in care se spunea ca "apreciem ca publicul nostru trebuie sa aiba simtul umorului cand se uita la emisiunea ... "
  • Pai sa dea si B1TV dupa modelul A3 toate prostiile pe post si sa precizeze ca este "doar" pamflet si scapa mai ieftin.
  • pai da,au inceput amenzile pentru RTV,B1 TV....antena 3 e in scadere cu audientele.Slugile de la CNA incep sa'si faca ''TREABA''pentru care au fost pusi acolo!

Trimite un comentariu