Skip to main content

Concedieri la Jurnalul Național. 15 jurnaliști au fost notificați

 

jurnalul national
În jur de 15 jurnaliști, dintre care trei de la online, de la Jurnalul Național au fost concediați. Cei disponibilizați au fost notificați, ieri, prin e-mail de această măsură, potrivit informațiile paginademedia.ro.

Publicitate

Din informaţiile paginademedia.ro, cei restructuraţi au primit un salariu din cele patru restante. Fapt care nu s-a întâmplat şi în cazul jurnaliştilor care au rămas angajaţi la ziar.

Concedierile au fost anunțate încă de acum o săptămână de către Dan Matiescu, general manager al Intact Publishing.

Tot săptămâna trecută câțiva jurnaliști ai cotidianului au lansat un protestul anonim ca urmare a faptului că aceștia nu și-au mai luat salariile de patru luni.

În mesajul semnat de Dan Matiescu săptămâna trecută jurnaliștii au fost asigurați că își vor primii banii pe cele patru luni „fie că vor face sau nu parte din noua echipă”.

Paginademedia.ro prezintă în continuare mesajul trimis ieri de Dan Matiescu. 

Pe scurt, din protest:

  • Am ales această formă de protest anonim, din pricina clauzelor contractuale impuse de conducerea Intact Publishing SRL, care interzic orice formă de protest, orice divulgare a clauzelor contractuale și orice informație dată publicității, care ar putea aduce atingere intereselor societății.
  • Motivul protestului este neplata VOLUNTARĂ a salariilor și drepturilor de autor cuvenite pe ultimele patru luni de către societatea Intact Publishing SRL, parte a Intact Media Group, care deține Jurnalul Național.
  • Tipizatul contractului pentru drepturi de autor prevede că societatea Intact Publishing  își rezervă dreptul de a întârzia plata drepturilor de autor cu până la 60 de zile, fără niciun fel de compensații sau de pretenții din partea titularilor.
  • Orice inițiativă, cât de timidă, de a obține mai mult decât promisiuni fără acoperire, a fost înăbușită în fașă de Marius Tucă, care a alternat amenințările (puse în practică, în cazul unora dintre redactorii mai „înfipți”), cu alte promisiuni, tot fără acoperire și care, așa cum am mai arătat, nu au fost onorate.

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Ce rusine... peste tot se lauda ca au incasari si profit, iar pe partea cealalta taie in carne vie... pacat, ar trebui sa-si respecte mai mult angajatii, cei care au muncit pentru ca firma lor sa aiba profit...

Trimite un comentariu