Skip to main content

National Geographic se întoarce în anii '80, cu poveşti despre Dallas, Steve Jobs, Coca-Cola şi Cernobâl

 

Anii 80_Dallas

Publicitate

National Geographic Channel va difuza, în perioada 12 – 16 mai 2013, un nou serial cu poveşti din perioada anilor ´80. În fiecare seară vor fi prezentate câte două episoade, de la ora 21.00 şi de la 22.00. Postul de televiziune va difuza poveşti despre Dallas, Bill Gates, MTV, Coca-Cola, Steve Jobes sau Cerobâl.

 Cum vor arăta episoadele

Duminică, 12 mai

  • Dallas, Bill Gates, MTV – la 21.00  - Primul episod explorează revoluţia provocată în divertismentul individual de produse precum Pac-Man, walkman-ul Sony şi prima casetă video de gimnastică de întreţinere creată de Jane Fonda. Steve Wozniak, cofondatorul Apple alături de Steve Jobs, explică cum Bill Gates a prevăzut viitorul vânzând IBM drepturile de utilizare ale programului software MS-DOS contra unei sume relativ mici, pentru ca apoi profiturile sale să devină uriase când concurentii IBM au pătruns pe piaţă şi toţi doreau acelaşi software. Asasinarea lui John Lennon marchează sfârşitul unei ere muzicale, în vreme ce o nouă figură îndrăzneaţă defineşte o eră nouă – cunoscută sub iniţialele “MTV”. Serialul “Dallas” a revigorat ideea că banii şi lăcomia sunt bune.
  • Maradona, Rossi, Platini – la 22.00 - Rememorăm cele mai răsunătoare şi controversate meciuri ale anilor '80 şi pe jucătorii care au definit acei ani şi au conturat fotbalul actual.

Luni, 13 mai
Calvin Klein, Steve Jobs, Reagan – la 21.00 - În 1981, Ronald Reagan este propulsat în fotoliul de preşedinte al Statelor Unite ale Americii, însă administraţia sa foarte atent monitorizată este zdruncinată din temelii după numai 70 de zile de la instalare când glonţul unui asasin străpunge plămânul preşedintelui. Jurnalistul de ştiri Sam Donaldson, aflat la locul evenimentului în acea zi, şi doctorul David Adelberg, stagiarul care a ţinut în mâinile sale inima preşedintelui în timpul operaţiei, descriu starea de panică în care se afla atunci naţiunea americană.

Anii '80: Cernobâl, Challenger, Bhopal – la 22.00 - Ne reamintim cele mai întunecate momente şi cele mai mari dezastre ale anilor '80, de la tragedia navetei Challenger la explozia de la Cernobâl.

Marţi, 14 mai
Madonna, Cola, Dinastia – la 21.00
Madonna devine sursa de inspiraţie pentru nenumărate tinere din toată lumea, care se grăbesc să-şi cumpere haine prin care să-i copieze stilul aparte.

Directorii de televiziune sunt dornici să profite de acest nou curent al achiziţionărilor, iar foarte popularul serial ”Dinastia” devine primul program de televiziune care oferă licenţă pentru crearea unor produse pentru adulţi. Pe de altă parte, specialiştii în marketing învaţă o lecţie importantă despre puterea acestor noi consumatori în anul 1985 când lansarea dezastruoasă a produsului New Coke al Coca Cola ameninţă poziţia companiei în faţa rivalei Pepsi.

Anii '80: Tyson, Senna, Carl Lewis – la 22.00 - Povestea unor legende precum Mike Tyson şi Martina Navratilova.

Miercuri, 15 mai
Wall Street, Miami Vice, Jane Fonda – la 21.00 - Cu al său slogan ”lăcomia... e bună”, Gordon Gekko întruchipează setea din anii `80 pentru exces şi ambiţie fără scrupule în filmul ”Wall Street” al regizorului Oliver Stone, iar, în viaţa reală, marii afacerişti demonstrează imoralitatea acestuia neezitând să comită delicte bursiere şi să consume droguri.

Anii '80: VHS, Walkman, CD – la 21.00 - Află cum progresul tehnologic al anilor '80, de la Sony Walkman la compact disc, a definit nu doar ce putem, dar şi cine suntem.

Joi, 16 mai
Prinţesa Diana, Gorbaciov, SIDA – la 21.00
Anii ’80 au reprezentat nu numai decada în care lăcomia era considerată bună, ci şi cea care a marcat începutul unei alianţe puternice între celebritate şi caritate. Pentru prima oară, evenimente de mare amploare, cu participarea unui număr mare de staruri, sunt organizate pentru a înfrunta criza sărăciei din lume.

Pe frontul politic, în vreme ce preşedinţii SUA şi Uniunii Sovietice, Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov, iau măsuri pentru a încheia Războiul Rece dintre cele două superputeri, un tânăr de 19 ani din Germania de Vest îşi riscă viaţa pentru a transmite propriul mesaj de pace între Vest şi Est. Mathias Rust reuşeşte să eludeze cel mai important sistem de apărare aerian din lume şi aterizează un mic aparat de zbor în Piaţa Roşie din Moscova. Condamnat la patru ani de închisoare, el este eliberat după 14 luni.

Rambo, Tetris, Perestroika – la 22.00
Către sfârşitul anilor 1980, Războiul Rece se apropia şi el de final, însă Zidul Berlinului rămânea încă în picioare. America lansează o ”armă” puternică pentru a-i grăbi prăbuşirea: cultura pop. În SUA, ciudata familie din serialul de animaţie The Simpsons atinge inimile rebelilor americani. Angoasa adolescentină defineşte, de asemenea, şi o serie de filme de neuitat a acestei decade şi lansează un grup de tineri actori ”răsfăţaţi”. În 1989, un nou spirit de sfidare tinerească devine simbolul libertăţii atunci când curajul unui bărbat care înfruntă singur o armată face înconjurul lumii. Timp de şase săptămâni, studenţii ocupă Piaţa Tiananmen din China, protestând împotriva reformelor politice. Armata chineză lansează un ultimatum: pleacă sau vei fi îndepărtat cu forţa prin orice mijloace necesare. Protestatarii rămân sfidători chiar şi când trupele deschid focul. Cu toate acestea, protestele au impact asupra conducătorilor chinezi care implementează reforme economice prin care să îmbunătăţească standardul de viaţă al naţiunii.

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus