Skip to main content

Next Star cu Dan Negru, pe primul loc în audienţă. Show-ul a fost peste Pro TV

 

dan negru tv mania

Publicitate

Talent-show-ul cu copii Next Star, care a început aseară pe Antena 1, a fost pe primul loc în clasamentul de audienţă. Emisiunea prezentată de Dan Negru a fost lider pe intervalul de difuzare, peste Pro TV, şi la nivel naţional, şi la oraşe. Antena a fost pe doi doar la publicul comercial.

CONCURENŢĂ. Dan Negru s-a intersectat, în prima parte, cu serialul Las Fierbinţi, apoi cu Spitalul de demenţă, de pe Pro TV. După media pe toată emisiunea (20.30-23.00), Negru a fost pe primul loc. Situaţia a fost diferită pe intersecţiile cu cele două seriale de pe Pro. Pe intersecţia cu Las Fierbinţi, Pro TV a avut prima poziţie. Spitalul de demenţă a fost însă sub NextStar.

O altă premieră a fost, aseară, emisiunea Capcan TV, pe Prima TV. Emisiunea a avut o medie de 490.000 de telespectatori pe minut, dintre care 246.000 din mediul urban.

Paginademedia.ro vă prezintă audienţele primei ediţii Next Star:

LA NIVEL NAŢIONAL. Peste 1,6 milioane de români s-au uitat, în fiecare minut, la emisiunea cu copii de pe Antena 1. Pro TV a fost pe locul doi, având cu aproximativ 350.000 de telespectatori mai puţin.

LA NIVEL URBAN. Next Star a fost pe prima poziţie şi la oraşe: 880.000 de telespectatori pe minut au urmărit show-ul prezentat de Dan Negru. Pro TV a avut, pe intervalul Next Star, o medie de 701.000 de orăşeni pe minut.

SEGMENTUL COMERCIAL. Pe targetul comercial, 18-49 de ani, Next Star a fost pe locul doi în clasament. Emisiunea de pe Antena 1 a avut, în medie, 381.000 de telespectatori din acest segment (6,9 pe target). În acelaşi timp, Pro TV avea 472.000 de telespectatori din segmentul comercial (8,5 rtg).

Audienţa posturilor TV joi, 18 aprilie, pe intervalul emisiunii Next Star:

NATIONAL URBAN
Antena 1 1.610.000 telespectatori pe minut (8,5 rtg) Antena 1 880.000 (8,4)
Pro TV 1.265.000 (6,7) Pro TV 701.000 (6,7)
Kanal D 904.000 (4,8) Antena 3 356.000 (3,4)
Acasa TV 828.000 (4,4) Kanal D 349.000 (3,3)
Antena 3 479.000 (2,5) Acasa TV 324.000 (3,1)

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • tomdegetelul tomdegetelul
    asa sluga fa reclama ca de pierde prost tv nu ti vezi banutii
  • tomdegetelul tomdegetelul
    am aflat doar ca mizeria de prost teve a fost batuta de antena 1
  • tomdegetelul tomdegetelul
    pt expertul lu'peste prajit platit de pro tv: iti e ciuda ca antena e pe primul loc asa i?vai vai vai sluga prostevista
  • alex alex
    film "
  • alex alex
    iar duminica viitoare pe 28 avem Jocurile Foamei un fil din 2012 foarte bun
  • Tabloidus Tabloidus
    Am ajuns la concluzia ca acesta este site-ul cu cei mai multi vizionari de media :)))
    Mister Sarbu, pazeste-ti spatele! :)))
  • Sorinel D Sorinel D
    Aici sunt 100% de acord cu tine. Tin minte ca am mai vazut filmul "Gladiator" (este in seara acesta) pe Antena 1; nici atunci, si nici acum nu o sa se vada filmul CLAR.
    La fel a fost si cu filmul "300, Eroii de la Termopile". Cu Antena 1 HD, cu siguranta s-ar mentine in topuri la audiente.
  • Sorinel D Sorinel D
    Vedem Duminica ce face "Romania danseaza"... Nu uita, ca in intervalul acela, avem filmele ""The Taking of Pelham 1 2 3" si "Ocean's Eleven" pe Pro TV.
  • Cristi Cristi
    stau sa citesc toate comentariile pline de frustrare... mai ales ca va inverzitzi la fatza ori de cate ori antena va bate mar.
  • Dony Dony
    Eu am o nelamurire. de ce nu fac si cei de la antene Antena 1 HD ? ca asa ar avea mult mai mult rating pt ca cel putin eu nu prea ma uit la filme la TV dar atunci cand ma uit, ma uit pe protv HD macar vad filmul calumea, eu zic ca multi dintre cei care se uita pe protv se uita pt ca are format HD daca ar transmite si antena 1 in HD astfel ar sta treaba pt ca cei de la pro in ultima vreme dau multe reluari si redifuzari (vezi inima de tigan care este vechi de 4-5 ani si este difuzat si in PRIME-TIME) sau las fierbinti penibilitatea aia care o dadea reluare tot in prime-time sau vine politia etc..
  • Expertul, Expertul,
    poate nu ai aflat! mizeria antena 1 vinde publicitate pe targetul comercial, nu pe urban sau national.
  • Radu100% Radu100%
    @Expertul: Stii care e chestia la voi, astia care tot latrati si pupati PRO-ul? veniti de fiecare data cu aceeasi placa plictisitoare, nu sunteti decat robotei plantati la o tastatura, adica niste slugi ieftine. Daca veneai si tu cu ceva mai inteligent poate ca te bagam mai mult in seama, dar sa spui acelasi lucru la toate postarile de pe acest blog mi se pare ca o dati intr-o prostie crunta. Daca NU esti capabil sa spui si altceva decat "penibilitatile gen inca un show penibil marca mizeria antena 1, cu juriu si prezentator expirati. despre audiente mai vorbim dupa urmatoarele editii" NU te mai baga in seama cu mine.
  • Expertul, Expertul,
    romania danseaza din 5 editii a fost o singura data peste filmul pro pe targetul comercial 18 49 urban.
  • Expertul, Expertul,
    inca un show penibil marca mizeria antena 1, cu juriu si prezentator expirati. despre audiente mai vorbim dupa urmatoarele editii.
  • Sorinel D Sorinel D
    Esti asa de sigur ? Filmul "Curierul" cu Jason Statham a intrecut "Romania danseaza" la audinete...

Trimite un comentariu

sus