Skip to main content

The New York Times a câştigat patru premii Pulitzer

 

New York Times-MoverPublicaţia The New York Times a câştigat patru premii Pulitzer, inclusiv premiul pentru reportaj de investigaţie cu un articol care a prezentat felul în care lanţul de magazine Wal-Mart a folosit mită pentru a obţine o poziţie dominantă pe piaţa din Mexic, scrie The Guardian.

Publicitate

Premiul Pulitzer pentru reportaj internaţional a revenit jurnalistului David Barboza de la cotidianul The New York Times, pentru publicarea unor dovezi de corupţie la nivel înalt în rândul guvernului chinez.

Redacţia de la The New York Times a mai fost recompensată cu un premiu Pulitzer pentru jurnalism analitic cu un articol despre practicile de business utilizate de Apple şi de alte companii producătoare de tehnologie "care ilustrează partea întunecată a unei economii globale în plină schimbare pentru muncitori şi pentru consumatori".

Iar John Branch de la The New York Times a primit Pulitzerul pentru cel mai bun articol, pentru "naraţiunea sa evocatoare" despre nişte schiori ucişi într-o avalanşă.

Alţi câştigători ai celor mai prestigioase distincţii din jurnalismul american

Publicaţia Sun Sentinel din Fort Lauderdale, un oraş din statul american Florida, a câştigat prestigiosul premiu Pulitzer pentru servicii publice pe 2013, pentru o anchetă despre poliţiştii aflaţi în afara orelor de serviciu care pun în pericol vieţile cetăţenilor.

Reporterii de la InsideClimate News, un site din cartierul newyorkez Brooklyn, au câştigat premiul Pulitzer pentru reportaj naţional, pentru articolele lor riguroase despre încălcarea legislaţiei naţionale din domeniul conductelor de petrol.

Lista celorlalţi câştigători de Pulitzer în jurnalism:

  • Breaking News - Denver Post
  • Jurnalism local - Brad Schrade, Jeremy Olson şi Glenn Howatt de la Star Tribune din oraşul Minneapolis
  • Comentariu - Bret Stephens de la The Wall Street Journal
  • Cronică - Tim Nickens şi Daniel Ruth de la Tampa Bay Times din oraşul St. Petersburg, Florida
  • Caricatură - Steve Sack de la Star Tribune din Minneapolis
  • Fotografie breaking news - Rodrigo Abd, Manu Brabo, Narciso Contreras, Khalil Hamra şi Muhammed Muheisen de la Associated Press
  • Fotoreportaj - Javier Manzano, fotograf al Agenţiei France-Presse

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • matei_a matei_a
    academicienii de la noi daca aud "pulitzer" cred ca i-ai injurat
  • Sorin Sorin
    Asta jurnalism adevarat, nu mizeria de la noi.

Trimite un comentariu

sus