Skip to main content

PRESA DE AZI. Victoria Stelei împotriva FC Brașov, pe prima pagină a ziarelor de sport

 

presa de azi 29 maiZiarele de sport Gazeta Sporturilor și ProSport își deschid ediția de astăzi cu articole despre meciul câștigat aseară de Steaua împotriva echipei FC Brașov. Gazeta Sporturilor titrează pe prima pagină “Condamnați la fericire”, în timp ce ProSport are pe prima pagină titlul “Urmează stația Liga Campionilor”.

Publicitate

“După 4-0 cu Brașovul, Steaua a declanșat fiesta pentru titlul 24. Show-ul, demn de o mare campioană, a început pe Arena Națională și a continuat până după miezul nopții pe străzile Capitalei. Reghecampf i-a dedicat succesul lui Gigi Becali, încarcerat pentru trei ani. Patronul Stelei a fost aplaudat de tot stadionul, mai puțin de Peluza Sud”, scrie Gazeta Sporturilor pe prima pagină.

Adevărul are pe prima pagină un articol despre modul în care Marian Oprișan, șeful Consiliului Județean Vrancea, vrea să își crească averea pe seama unor investiții din bani europeni. “Oprișan își crește averea pe seama UE”, titrează Adevărul.

“Marian Oprișan, șeful Consiliului Județean Vrancea, pregătește modernizarea cu bani europeni a zonei rezidențiale Crângul Petrești, ca să crească valoarea celor 8,5 hectare pe care baronul PSD le deține în vecinătate”, scrie Adevărul pe prima pagină.

Alte titluri de pe prima pagină a ziarelor:

  • Evenimentul zilei: 331 milioane de euro, țeapă dată de un distribuitor de medicamente
  • România liberă: Ce lipsește din procesul de revizuire a Constituției
  • Național: Sute de politicieni scăpați de Justiție vor fi reanchetați
  • Libertatea: Ilie Năstase o va duce pe Brigitte la altar!
  • Click!: Andreea Marin nu s-a dezlipit două zile de iubitul turc

Vedeți cum arată primele pagini ale ziarelor de azi, în secțiunea PRESA DE AZI.

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Trimite un comentariu