Skip to main content

RCS&RDS a vândut Digi Slovacia gigantului Deutsche Telekom

 

digiGermanii de la Deutsche Telekom au cumpărat, prin intermediul Slovak Telekom, operaţiunile RCS&RDS, companie controlată de omul de afaceri Zoltan Teszari, din Slovacia, scrie BroadbandTvNews.com.

Publicitate

Deutsche Telekom a declarat că această mişcare vine după câteva luni de negocieri cu compania românească RCS&RDS, care s-au încheiat pe 14 mai. Cu toate acestea, achiziţia trebuie aprobată de Oficiul Antimonopol din Slovacia.
După achiziţie Digi Slovacia va deveni o subsidiară a companiei Slovak Telekom, dar va fi o entitatele independentă din punct de vedere legal.

Digi Slovacia avea circa 270.000 de abonaţi la serviciile de cablu TV şi internet.

Digi Slovacia este a doua operaţiune pe care RCS&RDS o vinde în ultimele luni, operaţiunea din Croaţia fiind cumpărată de Vipnet, companie deţinută de Telekom Austria, la începutul lunii martie.

Prezenţa europeană a RCS&RDS s-a redus la şase ţări, în afară de România, şi anume Ungaria, Cehia, Slovacia, Spania, Italia şi Serbia, în ultimele două ţări funcţionând pe piaţa de telefonie mobilă prin reţele închiriate de la alte companii din pieţele respective.

Cumpărătorul, Deutsche Telekom, controlează indirect în România operatorii de televiziune, internet şi telefonie mobilă Romtelecom şi Cosmote.

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • SuperMario SuperMario
    @Teodor
    DT detine indirect RT, nu invers.

    @noName
    Eh, cumpara si Focus Sat si se muta pe alt satelit :)
  • noName noName
    Hai mă fi serios. Romtelecom pe dracu. Romtelecom este pe butuci (numărul rezilierilor depăşeşte cu mult numărul contractelor noi, şi spun asta din surse sigure). Nu m-aş mira să şi zboare la propriu de pe satelit la 39E, satelit care a fost cumpărat de Arabi (deja au dispărut toate programele greceşti de acolo).
  • Teodor Teodor
    Mai pe scurt Rcs Slovacia cumparat de către Romtelecom (Dolce)

    Deutsche Telekom este cea mai mare companie de telecomunicații
    Compania este prezentă și în România, unde controlează companiile Romtelecom, Cosmote și Germanos[1].
    Sursa wiki
  • Razvan Razvan
    Nici nu vreau sa ma gandesc cati bani s-au incasat in urma tranzactiei..

Trimite un comentariu

sus