Skip to main content

Time Warner cere acordul Comisiei Europene pentru a avea drept de vot în compania-mamă a Pro TV

 

Capturaţi ecranul complet 13.05.2013 142539.bmp

Publicitate

Time Warner vrea aprobarea Uniunii Europene pentru a beneficia de dreptul de vot în cadrul Central European Media Enterprises (compania-mamă a Pro TV) de 49,9%, scrie site-ul XE.com, care citează Reuters.

EXPLICAȚIE. Conform unui acord încheiat acum patru ani, care expiră în vară, Time Warner a ajuns să dețină 49,9% din acțiuni, dar nu avea și drept de vot corespunzător acestei participații.

Ronald Lauder, fondatorul companiei Central European Media Enterprises, deține până la sfârșitul lunii iunie dreptul de vot și pentru cele 49,9% din acțiunile CME deținute de Time Warner.

Acest aranjament datează încă din 2009 când Time Warner a început să investească în CME. La momentul respectiv, s-a decis ca Ronald Lauder, care are acum 6,4% din acțiunile CME, să dețină dreptul de vot, pentru patru ani, și pentru procentele care aparțineau Time Warner. Cu alte cuvinte, chiar dacă Time Warner a ajuns să dețină 49,9% din acțiunile companiei, nu avea drept de vot corespunzător acestor procente.

Time Warner a cumpărat, în 2009, 31% din CME pentru suma de 241,5 milioane de dolari, iar de-a lungul timpului și-a mărit gradual participația în compania de media, fondată de Ronald Lauder în 1994.

Conform sursei citate, Time Warner a investit bani în CME, care s-a lovit de o industrie a publicității în continuă scădere.

CME, companie de media listată la bursa NASDAQ, operează în Cehia, Bulgaria, Croația, România, Slovenia și Slovacia.

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Trimite un comentariu