Skip to main content

Un nou serviciu de televiziune prin satelit, lansat în România: Freesat

 

antena satelit

Publicitate

O nouă platformă de televiziune prin satelit, Freesat, a fost lansată în România de societatea românească Freesat SRL, în colaborare cu operatorul francez de sateliţi Eutelsat, potrivit Mediafax.

Freesat este diferit de celelalte platforme de satelit din România prin faptul că abonaţii nu au perioadă contractuală şi nici factură lunară, plătind o singură dată pe an. Serviciile de televiziune furnizate de Freesat pot fi recepţionate de abonaţi la un preţ de 99 lei pe an (cu TVA inclus).

În grila de programe a Freesat se regăsesc televiziuni româneşti, printre care TVR 1, TVR 2, Pro TV, Acasă TV, Pro Cinema, Sport.ro, Kanal D, Prima TV, Naţional TV, Favorit TV, TVR HD, TVR 3, TVR News, TVR Internaţional, TVR Cluj, TVR Craiova, TVR Iaşi, TVR Timişoara, TVR Târgu-Mureş, Etno TV, Taraf TV si WEST TV.

Kitul de recepţie a platformei Freesat poate permite, de asemenea, vizionarea a până la 500 de televiziuni internaţionale free-to-air (libere la retransmisie).

Sistemul funcţionează pe bază de cartelă de acces pre-platită, iar pentru instalare este necesar un decodor şi antenă compatabile, disponibile la distribuitorii Freesat sau la magazinele de specialitate.

Cartela şi kit-ul de recepţie se plătesc o singură dată, la achiziţionare. Serviciul este asigurat prin intermediul satelitului Eutelsat 16A.

Şerban Beleneş, General Manager Freesat: "Am dorit să oferim românilor accesul la televiziune la un preţ avantajos, pe care să şi-l permită un om normal, cu un salariu mai mic. În plus, credem că cea mai buna ofertă pentru aceşti clienţi este oferta fără perioadă contractuală şi facturi lunare. Cu 99 de lei, ai asigurate posturile tale preferate pentru un an întreg - fără griji, fără abonament."

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Nashpa, auzi si tu freesat , mai bine cumpar eu singur echipament free to air, il instalez eu si am posturile necodate ale oricarei tari care vreau eu fara abonament, te pis pe el de freesat, astia vor sa faca bani din abonament cu posturi la liber pe aer.
  • Asta cu zonele rurale și slab dezvoltate nu mai merge. Sunt sate întregi în care casele stau să cadă, dar pe ele sunt montate antene Digi sau Dolce.
  • Eu nu i-as omori chiar asa rapid. Targetul freesat nu pare a fi format din abonatii RDS/UPC din orase. Acestia cu sigurant mai pun 15 -20 Ron/luna si vad toate posturile .
    Dar cu 9 Ron pe luna inclusive TVA (cartela se plateste doar o data), o sa gaseasca ceva amatori in zonele rurale sau slab dezvoltate, unde oamenii au in general antenele clasice, la care nu vad decat 2-3 posture libere la transmisie. Iar daca freesat le da TVR (si TVR HFD :) ) , pro TV, suleyman si muzica populara (oare de ce lipseste A1?), parca vad ca o sa faca cateva zeci de mii de abonati in primul an.
    Marea lor problema va fi ca la semnare omul tre' sa dea cca 200 ron+kit'ul de receptive(nu stiu cat costa), ceea ce pentru clientii din target va fi o suma semnificativa .
  • E o glumă proastă! Ajunge lunar cam 20 lei şi plătesc practic doar pentru un canal pe care-l mai urmăresc rar pentru Românii au talent şi Vocea României, în rest nimic. În plus, la RDS dau 20 de lei pentru vreo 70 de canale, că nici nu le ştiu numărul. Nu înţeleg afaceriştii ăştia care-şi deschid firmă doar pentru a da faliment.
  • 99 la care se adauga 79 cartela, la care se adauga antena, care nici macar nu are pretul specificat pe site, totul pt vreo 5 posturi, din cate inteleg eu, care nu sunt prinse cu antena normala, la un pret in primul an lunar aproape identic cu ofertele disponibile momentan pe piata ( sau mai mare, nu stiu cam cat poate fi antena). in plus, afacerea pare putin prea riscanta. ce se intampla daca dupa un an ei zic ca nu este o investitie buna si abandoneaza proiectul. am ramas cu antena si cartela. :)) nici nu intreb ce se intampla daca renunta chiar inainte de acel prim an. plus ca daca ai nemultumiri, nu prea ai cum sa ii taxezi. esti obligat sa ramai la ei, fiindca ai platit inainte, lucru care nu prea merge pentru piata romaneasca. deci perioada de proba, aparat in custodie ( fara plati suplimentare) si apoi poate oferta ar putea parea tentanta pt cei care isi doresc posturile Acasa, Etno, Favorit si Taraf si celelalte posturi generaliste cu imagine clara tot timpul.
  • Sunt vreo 15 canale doar, majoritatea TVR Cluj, TVR Targu Mures, TVR Iasi, etc. Plus Pro Tv.
    Pe langa subscriptia de 99 de lei pe an intervine si o taxa pentru cartela de vreo 80 de ron.
    Adica o medie de 15 ron pe luna pentru 15 canale ! Marea majoritate au cel putin 65 de canale pentru 25 - 30 de lei pe luna.
    Scump, dom'le, scump... Dincolo e mai ieftin ! :)

Trimite un comentariu