Skip to main content

Echipa Digi24, agresată pe autostrada Timişoara-Arad

 

jurnalisti-604Reporterii Digi24 Timişoara au fost agresaţi, pe Autostrada Timişoara-Arad, de unul dintre reprezentanţii unei firme de construcţii, scrie Digi24.ro.

Publicitate

Bărbatul, italian de origine, a fost iritat de întrebările jurnaliştilor. Reprezentantul firmei de construcţii le-a adresat injurii cameramanului şi reporterului, care încercau să stea de vorbă cu muncitorii, iar apoi a trecut la agresiuni. În cursul zilei de luni, echipa Digi24 va depune o plângere la poliţie.

Incidentul s-a produs după ce echipa Digi24 s-a deplasat pe Autostrada Timişoara-Arad, acolo unde se lucrează de zor, pentru că mai sunt două zile până când lucrările trebuie terminate.

Deocamdată nu există nicio reacţie a conducerii firmei de construcţii la incidentul de pe autostradă.

În luna martie, o echipă de jurnalişti Digi24 a fost agresată de agenţii de pază ai companiei Nitramonia Făgăraş, în timp ce filma o anchetă legată de privatizarea suspectă a fabricii.

„M-a luat de gât, a început să tragă de cameră, eu ţineam strâns de cameră, m-au luat pe sus toţi, individul ăsta a rămas cu mâna în gâtul meu până nu am mai putut să respir şi am dat drumul la cameră. M-au trântit pe jos”, povesteşte operatorul Digi24 Răzvan Dima.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • seniorul seniorul
    ce zdrente de oameni. sa lase muncitorii sa-si faca treaba, idioti de jurnalisti.

Trimite un comentariu

sus