Skip to main content

Patru posturi de ştiri au primit împreună amenzi de 250.000 de lei pentru cazul Alexandrescu

 

CNA

Publicitate

ACTUALIZARE. CNA  a introdus în sancţiunea de 30.000 de lei de la Naşul TV şi un derapaj din emisiunea Cronica de noapte în care Grigore Cartianu i-a jignit pe mai mulţi jurnalişti. Cartianu a folosit apelativele de "tonomat" şi "dobitoc", făcând referire la  Mircea Badea, Mihai Gâdea, Rareş Bogdan şi Victor Ciutacu. Mai multe detalii, în articol.

Posturile Antena3 şi România TV au fost sancţionate cu 100.000 de lei şi, respectiv, 90.000 de lei, în timp ce B1TV şi Naşul TV au fost amendate cu câte 30.000 de lei pentru modul în care au reflectat cazul de şantaj pentru care este anchetat şeful Antenei Group, Sorin Alexandrescu.

Postul Realitatea TV a fost sancţionat, la rândul său, cu somaţie publică pentru acelaşi caz.

Posturile de ştiri au fost sancţionate ca urmare a unei propuneri din partea lui Christian Mititelu, membru CNA.

A mai existat o propunere de sancţine din partea lui Florin Gabrea: Antena3 - 200.000 de lei, România TV şi Naşul TV - 10.000 de lei şi Naşul TV, Realitatea TV şi Digi -somaţie.

Cele patru posturi de televiziune au fost sancţionate pentru lipsa separării opiniilor de fapte, pentru lipsa de reacţie a moderatorului la acuzaţii nefondate, pentru lipsa de imparţialitate, lipsa de pluralism a opiniilor şi lipsa unor informaţii corecte.

Până acum, CNA a amânat de două ori luarea unei decizii privind modul în care a fost prezentat în programele de ştiri şi dezbateri la posturile de ştiri cazul arestării directorului Antena TV Group, Sorin Alexandrescu, acuzat de şantaj.

Pentru acest caz, CNA a mai făcut, pe 6 iunie, următoarele propuneri de sancţiune: întreruperea emisiei obişnuite a Antena 3 şi România TV timp de zece minute (propusă de Laura Georgescu, preşedintele CNA) şi o amendă de câte 100.000 de lei pentru fiecare dintre cele două televiziune (Radu Călin Cristea) - nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată.

Laura Georgescu, preşedinte CNA:

“S-a instaurat de un timp acest gen de jurnalism de influenţare, de presiune. Mi se pare infernal ca de fiecare dată să dau amendă pentru o faptă, de aceea amendez principiul."

Narcisa Iorga, membru CNA:

“Toate aceste monitorizări îmi întăresc credinţa că există diferenţe majore între posturi. Nu trebuie aplicată aceeaşi măsură la toate posturile, pentru ca legislatia nu a fost încălcată la fel la toate televiziunile. "

Florin Gabrea, membru CNA:

“La Antena3 sunt foarte multe puncte încălcate. Dacă la alte televiziuni au fost invitaţi şi din cealaltă tabără, la Antena3 nu există decât aceeaşi grădină cu aceeşi grădinari. Se depăşeşte de nenumărate ori principiul informării corecte, neintervenţia moderatorului în cazul unor acuzaţii neprobate. “

Pentru ce a fost sancţionat Grigore Cartianu:

Un fragment din monologul lui Grigore Cartianu în care sunt jigniţi mai mulţi jurnalişti, în continuare.

"Şi spun acum, în această seară, că Mircea Badea, de la Antena 3, este un mare dobitoc, sau un mare tonomat, trebuie să aleagă el. Mihai Gâdea este un dobitoc sau tonomat, un tonomat sau un dobitoc. Mai spun că Dana Grecu e în aceeaşi categorie. Mai spun că Andreea Creţulescu e în aceeaşi categorie sau celălalt, Rareş Bogdan, sau cum îl cheamă pe finul lui Roşca Stănescu, de la Realitatea TV. Bine, Ciutacu a fost, este tonomat, eu zic că este şi dobitoc. Sau, dacă nu e dobitoc, e sigur tonomat, una din două, aicea. Pentru că să fii dobitoc, trebuie să fii şi prost făcut grămadă. Unii dintre ei s-ar putea să joace rolul de proşti, să nu fie proşti, doar să fie tonomate."

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • GEORGE GEORGE
    Cartianu nu e baiat prost. El totdeauna stie ce vorbeste.

Trimite un comentariu

sus