Skip to main content

22 Iulie. Sanda Nicola, despre presa românească: Întotdeauna cineva fură startul sau sare calul

 

Sanda_NicolaSANDA NICOLA, DESPRE PRESA DIN  ROMÂNIA. Sanda Nicola a vorbit intr-un interviu pentru Evenimentul zilei despre cele mai grele momente din carieră şi despre cât de greu se face presă în România.

Publicitate

După experienţa numeroaselor transmisiuni TV din ţară şi din străinătate, ziarista de 35 de ani a spus categoric că în România se face mult mai greu presă.

„La noi regulile nu sunt niciodată clare, întotdeauna cineva fură startul sau sare calul. La noi ai voie să faci orice, oriunde, iar dacă tu nu spui lucruri la fel de trăsnite ca şi concurenţa, într-o primă fază tu eşti considerat bizar, „greşit”, depăşit”, spune ea.
Sanda Nicola: „Întotdeauna cineva fură startul”


O CARTE CU NOI DEZVALUIRI DESPRE NSA. Jurnalistul Glenn Greenwald de la The Guardian, primul care l-a intervievat pe Edward Snowden şi a dezvăluit, cu ajutorul acestuia, programe americane vaste de supravegherea comunicaţiilor, va oferi noi informaţii într-o carte care va apărea la începutul lui 2014, a anunţat editorul său, potrivit Mediafax.

Cartea, al cărei titlu nu este cunoscut încă, va conţine "noi dezvăluiri care demonstrează cooperarea extraordinară în sectorul privat şi consecinţele tentaculare ale programului guvernamental (de supraveghere), atât în Statele Unite, cât şi în străinătate", a anunţat editorul într-un comunicat.
Noi dezvăluiri despre NSA: Primul jurnalist care l-a intervievat pe Edward Snowden va publica o carte


A MURIT JURNALISTA CARE A INTERVIEVAT 10 PREȘEDINȚI AMERICANI. Jurnalista americană Helen Thomas, care a fost acreditată la Casa Albă timp de aproape cinci decenii în care la conducerea SUA s-au aflat 10 președinți, a decedat sâmbătă, la vârstă de 92 de ani, informează Mediafax, care citează BBC.

Decana de vârstă a jurnaliștilor americani acreditați la Casa Albă, Helen Thomas a fost una dintre primele femei care au practicat această profesie în Statele Unite ale Americii.
VIDEO Jurnalista Helen Thomas, care a fost acreditată la Casa Albă aproape cinci decenii, a decedat


PROFITUL GOOGLE. Profitul grupului american Google a crescut cu 16% în trimestrul al doilea, de la 2,8 miliarde de dolari anul trecut la 3,23 miliarde de dolari, dar acţiunile au scăzut pe piaţa americană după anunţarea datelor, întrucât acestea s-au situat sub aşteptările analiştilor, scrie Mediafax. Acţiunile Google au scăzut cu până la 5,7%, potrivit Bloomberg. La declinul acţiunilor a contribuit şi anunţul Google că va "continua să facă investiţii semnificative".

Profitul pe acţiune înainte de anumite elemente excepţionale s-a situat la 9,56 dolari, faţă de estimări ale analiştilor consultaţi de Bloomberg de 10,8 dolari.
Profitul GOOGLE a crescut la 3,2 miliarde de dolari. Investitorii sunt dezamăgiţi


FACEBOOK ȘI GOOGLE VOR TRANSPARENȚĂ DIN PARTEA ADMINISTRAȚIEI AMERICANE. Mari grupuri online precum Facebook, Google şi Apple, alături de organizaţii civice cer Administraţiei americane să publice "rapoarte de transparenţă" privind programele de supraveghere a comunicaţiilor, scrie Mediafax. Grupurile online şi organizaţiile civice au trimis o scrisoare în acest sens preşedintelui Barack Obama, directorului serviciilor de informaţii, James Clapper, şi unor membri ai Congresului.

Iniţiativa intervine în contextul dezvăluirilor făcute de fostul consultant al Agenţiei pentru Securitate Naţională Edward Snowden privind programele secrete de interceptare a comunicaţiilor.
Facebook, Google şi Apple solicită transparenţă în legătură cu programele SUA de interceptare

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • 15 ani experienta doar pe sticla, egal zero . televiziunea nu o fac moderatorii dar putini intelege treba asta...

Trimite un comentariu