Skip to main content

Agerpres a scos definitiv interviul „periuță” cu Relu Fenechiu pentru că „nu era în concordanță cu etica jurnalistică”

 

Capturaţi ecranul complet 12.07.2013 151236.bmp

Publicitate

Agerpres a eliminat interviul cu Relu Fenechiu atât de pe site-ul instituției, cât și de pe fluxul intern de știri, anunță agenția națională de presă într-un comunicat. Într-o primă fază, ieri după-amiază, Agerpres a curățat interviul de anumite formulări.

Motivul eliminării: interviul „nu era în concordanță cu etica jurnalistică și principiile Agerpres".

În plus, agenția a anunțat că în perioada imediat următoare, „se va reuni o comisie de disciplină care va evalua situația creată prin publicarea interviului luat d-lui fost ministru Relu Fenechiu de către dl Mario Crețu, și editat în Redacția de Știri Interne”, se mai arată în comunicat.

Alexandru Giboi, director general Agerpres: „Am luat aceste decizii pentru că eu cred cu tărie în misiunea Agenției Naționale de Presă Agerpres de a informa fără discriminare și cu respectarea deplinei obiectivități. Este misiunea pe care mi-am asumat-o în momentul preluării mandatului de director general al acestei instituții și pe care o doresc respectată, alături de toate principiile eticii jurnalistice, de către toți angajații și colaboratorii Agerpres.”

BACKGROUND. Agerpres a publicat ieri dimineață un interviu cu fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, în care jurnalistul, care era chiar directorul general - adjunct al Agerpres, îi adresa întrebări ce-l favorizau pe politician. "Practic, ministerul şi-a făcut treaba..." sau "Practic, aţi diminuat pierderile semnificativ...", au fost câteva dintre formulările jurnalistului.

Apogeul a fost o întrebare în care jurnalistul se arată chiar îngrijorat de soarta fostului ministru al Transporturilor: „Doamne ferește dacă pierdeți procesul, pentru că scenariile sunt multiple. Dacă va fi o soluție pozitivă... toată lumea a spus că este un ministru care a performat, începând cu primul ministru. Ce se întâmplă dacă este o soluție nefavorabilă?"

După ce interviul a început să fie criticat în presă și pe site urile de socializare, întrebarea „îngrijorată" a fost reformulată, după cum paginademedia.ro a scris AICI.

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

LIKE. Fiți la curent cu știrile și pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Da Anca, evident ca este de mult sparta conducta cu prosti,prosti politici!! Astia toata existenta lor au lins popouri si nu se vor schimba niciodata! Nici institutia si nici angajatii ei!!
  • marian, agerpress, acum vreo doi-trei ani, a inventat un interviu cu madalina manole moarta, scris si publicat/editat de redactorul-sef al agentiei (de atunci) Marina Badulescu (cred ca nu mai e in functie) si de directoarea adjuncta Argentina Traica ( de atunci). Acum, un director adjunct, Mario Cretu, scrie un interviu "limbidinos" cu un ministru in functie, material editat apoi de redactorul-sef adjunct de la Economic. La conducerea Agerpress s-a spart conducta cu prosti??!
  • Cata vrajeala pe musiu Giboa: pai nu e el, impreuna cu Mario
    si Durleci (celalalt adjunct) la Timisoara in week-end-ul asta ?
    In mod normal, ar trebui schimbata toata conducerea agentiei !

Trimite un comentariu