Skip to main content

Adrian Sârbu încearcă să intre între Ringier şi Gazeta sporturilor. Sârbu e interesat de echipă. Ce pregăteşte “shogunul”

 

adrian-sarbu-28

Publicitate

Gazeta Sporturilor + Ringier=…Sârbu? În negocierile dintre Gazeta sporturilor şi Ringier mai intră un “actor”: Adrian Sârbu. Din informaţiile Paginademedia.ro, şeful Mediafax Group (unde s-a şi mutat cu biroul după demisia de la Pro TV) ar fi interesat nu de ziar (are un titlu de sport), ci de o parte din echipa de la Gazeta sporturilor.

Sub umbrela Mediafax Group apare ProSport, ziar fondat chiar de echipa de acum de la GSP, condusă de Ovidiu Ioaniţoaia şi de Cătălin Tolontan.

De altfel, astăzi, Ovidiu Ioaniţoaia a fost văzut în sediul de unde Adrian Sârbu îşi gestionează afacerile.

Intrarea lui Adrian Sârbu în această ecuaţie nu este întâmplătoare. Într-o piaţă măcinată de criză, existenţa a două ziare de sport este din ce în ce mai dificilă. Intrarea GSP sub umbrela Ringier, grup orientat către investiţiile în print, ar întâri titlul aflat acum la Intact, grup care se concentrează pe audiovizual (Jurnalul Naţional, un alt titlu Intact, este la limita supravieţuirii).

Deocamdată însă, din informaţiile Paginademedia.ro, negocierile Intact-Ringier stagnează, iar cele două părţi nu au ajuns la o înţelegere.

Contactat de Paginademedia.ro, Ovidiu Ioaniţoaia a confirmat întâlnirea de azi cu Adrian Sârbu. “Am fost să îl salut”, a spus Ioaniţioaia.

Ovidiu Ioaniţoaia, pentru Paginademedia.ro:

Adrian Sârbu este un om care a făcut foarte multe pentru mine în viaţă, m-a ajutat să fac televiziune din nimic. Şi povestea a durat 18 ani. De aceea mă şi duc, din când în când, să îl salut şi să îi mulţumesc”.

Cât despre o colaborare cu grupul lui Adrian Sârbu:

“Discuţiile privind o eventuală reluare a colaborării cu el nu sunt noi durează de mai multă vreme. Nu am însă nicio noutate în această privinţă. Nu este nimic schimbat faţă de acum un an-doi”.

Ce pregăteşte Adrian Sârbu? În sediul Mediafax, unde Adrian Sârbu şi-a mutat biroul au fost văzuţi, în ultima perioadă, oameni de televiziune şi producători de formate şi programe TV. De altfel, potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Adrian Sârbu pregăteşte o afacere de conţinut orientată pe formate de emisiuni.

Citeşte şi: 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • andrei andrei
    ce-am putut sa mai rad!! cel mai profesionist trust, felix tu esti?
  • prototiptil prototiptil
    Marea intrebare ar suna bine daca raspunsul nu ar fi evident.
  • jucu jucu
    Amadeus, intrebarea ta semana cu cine a fost prima data oul..sau gaina? :)
  • mile mile
    adriane nici nu stii, cat de mic incepi sa fii
  • Amadeus Amadeus
    Ei bine, perioada ce va urma va decide lucrul la care toti oamenii din media pariaza pro/contra. Pro Tv-ul l-a facut pe Calinescu si nu invers. Idem Teo. Idem multi altii care fie au sfarsit in anonimat, fie s-au intors cu coada intre picioare. Sunt doua-trei persoane a care au reusit si in alte parti, insa si succesul lor e discutabil. Acum marea intrebare: Sarbu a facut PRO sau tot PRO l-a facut pe Sarbu?
  • claudia p claudia p
    Asta chiar ar fi tare! Oricum ar iesi pana la urma, echipa face "locul" cu sau fara brand.
  • Timea Timea
    Pana apuca voiculescu sa se hotarasca daca accepta oferta de la ringier, ii pleaca echipa la sarbu si nu mai are ce vinde :)))) peerfeeeeect!
  • mile mile
    nu mai cumpara lumea ziare ,
  • Cristiano Cristiano
    Cat de tare ar fi asta! Voiculescu sa'si vada businessul pus la pamant exact asa cum l'a ridicat. Acum multi ani, echipa Tolontan & Ioanitoaia a parasit Ringierul si a preluat o Gazeta muribunda, facand din ea o afacere ff profitabila pt Intact. N'at fi tare ca acuma Voiculescu sa ramana si el cu buza umflata si cu un brand pustiu, cu o redactie prin care bate vantul? Hahahaha
  • RELU RELU
    marius: ce te deranjeaza daca Voiculescu face o afacere buna? Intact este cel mai profesionist trust
  • marius marius
    Cum ziceam si altadata. Ar fi prosti elvetienii sa cumpere Gazeta! Mai bine iau echipa.
    Intre timp am iesit din presa, da pentru cine isi mai aminteste istoria: elvetienii i-au dat moca Gazeta lui Voiculescu in 2000 (felicitari Claudiu Serban!!!), iar apoi Voiculescu le-a luat echipa pe care o platisera cu bani grei lui Sarbu.
    Uite ca se intoarce roata!

Trimite un comentariu

sus