Skip to main content

AUGUST 2013. Antena 3 trece de Kanal D după media pe zi. Acasă TV urcă seara pe trei

 

televiziune_telecomanda_capital

AUDIENTE. August a fost o lună aproape moartă în ceea ce priveşte noutăţile TV, cu mici excepţii.

Noutăţile clasamentului sunt Antena 3, care şi-a recăpătat locul al treilea pe segmentul all day, şi Acasă TV, care a ajuns tot pe trei pe segmentul prime-time, seara.

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, câteva concluzii din analiza datelor de audienţă, din mediul urban:

După media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, orele 19.00-23.00):

  • Acasă TV a urcat în luna august două locuri, peste Antena 3 şi Kanal D, ajungând pe locul trei în audienţa din Prime-Time. Postul a avut o medie de 263.000 de telespectatori pe minut. Creştere s-a datorat serialului Regina, difuzat în fiecare zi a lunii august.

Posturile de ştiri: 

  • Antena 3 a înregistrat scăderi în luna august. Postul de televiziune al trustului Intact a înregistrat o medie de 226.000 de telespectatori pe minut.
  • A scazut şi B1 TV, care a ajuns la o medie de 76.000 de telespectatori, după ce în iulie înregistrase 92.000 de privitori.
  • România TV a avut o creştere consistentă pe fondul mediatizării excesive a înmormântării lui Florin Cioabă. Postul deţinut de Sebastian Ghiţă a avut în august o medie de 120.000 de telespectatori. A ramas pe locul opt
  • Realitatea TV a urcat şi ea câteva locuri în audienţe. In iulie era pe locul 13, in august s-a dus pe 11. Postul de ştiri a avut o medie de 73.000 de telespectatori pe minut, în intervalul de maximă audienţă.

După MEDIA PE ZI:

  • Pe întreaga zi, primele locuri rămân neschimbate, însă în august locul al treilea a fost ocupat de Antena 3, cu o medie de aproape 150.000 de telespectatori.
  • România TV a mai urcat un loc în audienţe, ajungând pe locul al şaselea, cu o medie de 96.000 de telespectatori.

Audienţa posturilor TV în lunile Iulie şi August, în mediul urban, în PRIME-TIME:

Media in Prime Time (intervalul 19.00-23.00) Media in Prime Time (intervalul 19.00-23.00)
August 2013 Mii persoane Rtg% Iulie 2013 Mii persoane RTG%
1 Pro TV 569 5,4 Pro TV 657 6,3
2 Antena 1 462 4,4 Antena 1 481 4,6
3 Acasa 263 2,5 Kanal D 326 3,1
4 Kanal D 262 2,5 Antena 3 260 2,5
5 Antena 3 226 2,2 Acasa 250 2,4
6 National TV 197 1,9 National TV 216 2,1
7 Prima TV 165 1,6 Prima TV 166 1,6
8 Romania TV 120 1,1 Romania TV 103 1
9 TVR 1 104 1,0 TVR 1 98 0,9
10 B1TV 76 0,7 B1TV 92 0,9
11 Realitatea TV 73 0,7 Disney 71 0,7
12 Disney 71 0,7 Antena 2 69 0,7
13 AXN 56 0,5 Realitatea TV 67 0,6
14 TVR 2 45 0,4 TVR 2 56 0,5
15 Disney Junior 43 0,4 AXN 45 0,4
16 Pro Cinema 41 0,4 ETNO 39 0,4
17 Sport.ro 40 0,4 Euforia 36 0,4
18 Antena 2 38 0,4 Disney Junior 37 0,4
19 Euforia 37 0,4 Sport.ro 34 0,3
20 ETNO 36 0,3 Pro Cinema 33 0,3
21 Diva Universal 34 0,3 Diva Universal 27 0,3
22 Universal Channel 27 0,3 Universal Channel 27 0,3
23 Film Cafe 25 0,2 Cartoon Network 26 0,3
24 Cartoon Network 23 0,2 Boomerang 22 0,2
25 Eurosport 22 0,2 Film Cafe 21 0,2
26 Boomerang 21 0,2 Eurosport 18 0,2
27 Dolce Sport 19 0,2 History Channel 16 0,2
28 Favorit TV 19 0,2 Favorit TV 15 0,1
29 Taraf TV 16 0,2 gspTV 15 0,1
30 History Channel 15 0,1 National Geographic 14 0,1
31 gspTV 14 0,1 TV Paprika 15 0,1
32 Kiss TV 12 0,1 Taraf TV 14 0,1
33 National 24 PLUS 12 0,1 Kiss TV 12 0,1
34 TV Paprika 12 0,1 AXN Crime 11 0,1
35 National Geographic 11 0,1 Discovery 10 0,1
36 U TV 10 0,1 National 24 PLUS 10 0,1
37 EuroSport 2 9 0,1 Dolce Sport 8 0,1
38 AXN Crime 8 0,1 EuroSport 2 9 0,1
39 AXN Sci Fi 8 0,1 MTV Ro 8 0,1
40 Discovery 8 0,1 U TV 8 0,1
41 MTV Ro 8 0,1 Minimax/A+ 7 0,1
42 Acasa Gold 7 0,1 TCM 7 0,1
43 Animal Planet 6 0,1 Acasa Gold 8 0,1
44 Mynele TV 6 0,1 AXN Sci Fi 7 0,1
45 National Geographic Wild 6 0,1 National Geographic Wild 7 0,1
46 Minimax/A+ 5 0,1 Animal Planet 5 0,1
47 Music Channel 5 0,1 MGM - 31.07.2013 5 0,1
48 TCM 5 0,1 TV Neptun 5 0,1
49 TV Neptun 5 0,1 Mynele TV 5 0
50 Look TV 5 0,1 Look TV 5 0
51 CBS Reality 3 0,0 Music Channel 4 0
52 Hit Music 3 0,0 Hit Music 3 0
53 Sport 1/Megamax 2 0,0 TLC 2 0
54 TLC 2 0,0 CBS Reality 2 0
55 TVH2O 2 0,0 TVH2O 1 0
56 PV TV 1 0,0 PV TV 2 0
57 Transilvania Live - 31.01.2013 0 0,0 Sport 1/Megamax 0 0

Audienţa posturilor TV în lunile Iulie şi August, în mediul urban, pe întreaga zi:

August Mii persoane Rtg% Iulie 2013 Mii persoane Rtg%
1 Pro TV 311 3,0 Pro TV 339 3,2
2 Antena 1 302 2,9 Antena 1 324 3,1
3 Antena 3 149 1,4 Kanal D 164 1,6
4 Kanal D 114 1,1 Antena 3 155 1,5
5 Acasa 110 1,1 Acasa 101 1
6 Romania TV 96 0,9 National TV 82 0,8
7 Prima TV 77 0,7 Romania TV 79 0,8
8 National TV 75 0,7 Prima TV 76 0,7
9 Disney 66 0,6 B1TV 65 0,6
10 TVR 1 63 0,6 Disney 63 0,6
11 B1TV 59 0,6 TVR 1 62 0,6
12 Realitatea TV 51 0,5 Realitatea TV 51 0,5
13 Disney Junior 39 0,4 Disney Junior 35 0,3
14 AXN 34 0,3 TVR 2 30 0,3
15 TVR 2 29 0,3 Antena 2 30 0,3
16 Cartoon Network 26 0,2 AXN 29 0,3
17 Sport.ro 26 0,3 Cartoon Network 26 0,3
18 ETNO 25 0,2 ETNO 27 0,3
19 Pro Cinema 25 0,2 Euforia 23 0,2
20 Euforia 24 0,2 Sport.ro 23 0,2
21 Diva Universal 23 0,2 Boomerang 23 0,2
22 Boomerang 23 0,2 Diva Universal 20 0,2
23 Antena 2 17 0,2 Pro Cinema 20 0,2
24 Minimax/A+ 17 0,2 Minimax/A+ 17 0,2
25 Film Cafe 16 0,2 Universal Channel 16 0,2
26 Universal Channel 16 0,2 Film Cafe 15 0,1
27 Eurosport 14 0,1 History Channel 15 0,1
28 History Channel 14 0,1 Kiss TV 14 0,1
29 Kiss TV 13 0,1 Eurosport 12 0,1
30 Taraf TV 13 0,1 Taraf TV 12 0,1
31 National Geographic 11 0,1 National Geographic 12 0,1
32 U TV 11 0,1 U TV 10 0,1
33 Favorit TV 10 0,1 Favorit TV 9 0,1
34 Discovery 8 0,1 Discovery 9 0,1
35 Dolce Sport 8 0,1 gspTV 9 0,1
36 gspTV 8 0,1 TV Paprika 9 0,1
37 MTV Ro 8 0,1 MTV Ro 8 0,1
38 TV Paprika 8 0,1 EuroSport 2 6 0,1
39 EuroSport 2 6 0,1 AXN Crime 5 0,1
40 National 24 PLUS 6 0,1 Music Channel 5 0,1
41 AXN Sci Fi 5 0,1 National 24 PLUS 6 0,1
42 Music Channel 5 0,1 National Geographic Wild 5 0,1
43 Mynele TV 5 0,1 TCM 5 0,1
44 National Geographic Wild 5 0,1 Animal Planet 4 0
45 Acasa Gold 5 0,0 AXN Sci Fi 4 0
46 Animal Planet 4 0,0 Dolce Sport 4 0
47 AXN Crime 4 0,0 MGM - 31.07.2013 4 0
48 TCM 4 0,0 Mynele TV 5 0
49 TV Neptun 3 0,0 Acasa Gold 5 0
50 Hit Music 3 0,0 TV Neptun 3 0
51 Look TV 3 0,0 Hit Music 3 0
52 TLC 2 0,0 Look TV 3 0
53 CBS Reality 2 0,0 Sport 1/Megamax 1 0
54 PV TV 2 0,0 TLC 1 0
55 Sport 1/Megamax 1 0,0 CBS Reality 1 0
56 TVH2O 1 0,0 TVH2O 1 0
57 Transilvania Live - 31.01.2013 0 0,0 PV TV 1 0

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • constantin constantin
    multumesc frumos pt ca ati postat audientele tv
  • 2fast 2fast
    Cat de tare, se uita lumea mai mult la desene animate (disney channel) decat la postul national cu 99% acoperire.
  • geo geo
    pe mine ma ingrijoreaza soarta TVR, abia pe locul 9 in audiente, chiar si sub RTV, in ciuda cheltuielilor enorme pe care le-a facut - a se vedea superproductia Vara pe val - care a consumat resurse fara numar...cred ca daca am face un raport cheltuieli/audienta, RTVul, si National TVul stau cel mai bine.
  • Observator Media@Kanal D Observator Media@Kanal D
    Se pare ca incet,incet privitorii la manele video-turcesti se reorienteaza.
  • alex alex
    din 3 melodii si 5 minute pauza
    MTV RO are cam 3 pauze pe ora
    anul trecut a scos 1 milion de euro , kiss tv 2-3 milioane de euro
  • mirceA mirceA
    Televiziunile muzicale, practic, nu exista.
    Din ce traiesc astia ?
  • etc.etc etc.etc
    Azi e ultima emisiune a lui Horia Ivanovici la DigiSport.
  • Adi Adi
    GspTv locul 31 in prime time??? Sub Dolce desi este pe toate societatile de cablu? Asta da ,,performanta,,!

Trimite un comentariu

sus