Skip to main content

TVR 2 lansează o nouă Şcoală a vedetelor: emisiunea 8 într-o barcă

 

8 INTR-O BARCA plus doua rezerveTVR 2 lansează în această toamnă emisiunea-concurs 8 într-o barcă. Noul program este săptămânal şi seamănă foarte bine cu fosta Şcoală a vedetelor, având ca scop "transformarea unor tineri talentaţi în artişti compleţi".

Publicitate

Marele premiu pus în joc de TVR2 este în valoare de 10.000 de euro.

Întreaga pregătire a concurenţilor se află sub directa coordonare a lui Titus Munteanu şi a echipei sale de specialişti, producătorul programului fiind Camelia Boştină.

Gazdele emisiunii sunt doi tineri prezentatori, Alexandra Beatrice Păcuraru şi Nicholas Caţianis.

"8 într-o barcă" este o nouă Şcoală a vedetelor care le oferă şansa celor 10 concurenţi (8 titulari şi 2 rezerve) să înveţe, în mod gratuit, de la profesionişti, tot ceea ce este necesar pentru a deveni un artist complet: canto, dans, joc, actorie, punere în scenă, prezentare", se arată într-un comunicat al TVR 2.

Despre noua emisiune

  • Cei zece, cu vârste între 16 şi 23 de ani, au fost aleşi în urma unei selecţii desfăşurate în această vară. Imediat după casting, ei au intrat într-un cantonament la TVR, cu repetiţii intense, pe parcursul întregii zile.
  • Lecţiile de canto se fac sub îndrumarea compozitorului Dan Dimitriu, iar cele de dans cu renumita coregrafă Ioana Macarie. Actriţa Rodica Mandache se ocupă de instruirea gazdelor emisiunii, Alexandra Beatrice Păcuraru şi Nicholas Caţianis, doi tineri prezentatori.

"În mai puţin de o lună, proiectul "8 într-o bacă" va fi lansat, iar publicul va putea să urmărească, săptămânal, evoluţiile artistice, eforturile şi emoţiile celor mai noi artişti care bat la porţile afirmării", spun oficialii TVR.

Despre Titus Munteanu

Titus Munteanu, unul dintre cei mai cunoscuţi realizatori de programe tv, cu aproape 50 de ani de carieră, a lansat în trecut emisiuni de succes precum Şcoala vedetelor (cu care în 1996 a fost premiat cu Trandafirul de Argint la Montreux - cel mai mare festival de televiziune din lume), Numai cu acordul minorilor sau Televiziunea copiilor.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Beatrix Beatrix
    Alexandra Beatrice Pacuraru? nu este administratorul firmei GEOPOL ? firma lui Gusa si Pacuraru(tata) , cei care detin iRealitatea? sau e o coincidenta ?
    daca nu e.. e de rasul plansu,zau asa
  • cata cata
    interesant
  • odin odin
    super emisiune, deja vad audienta sus la lustra. probabil rating o sa aiba cat Vara pe Val, o alta productie gandita si facuta de oameni trecuti de 60 de ani si fara mari legaturi cu televiziunea. daca tot va inspirati din grilele anilor `90 propun sa revina Feriti-va de magarus! dar mi-e teama ca se supara Crin pe Elvis si iese deranj mare. in rest, salutam toate nulitatile de sefi din TVR care fac experimente pe bani publici.parca-i si vad cum se scobesc ei in nasuc sa umple grilele si urma mai dezgroapa niste emisiuni de acum 2 decenii.
  • Doina Doina
    La asa conducere ,asa angajati.Liana Sandulescu dir post ,o persoana mediocra fara realizari profesinale notabile pe cine poate alege,pe cei cu care vorbeste la nivel intelectual similar.Pacat,nu exista creativitate,nu exista valoare.
  • Hosu-Longines Hosu-Longines
    Titus Munteanu e un senil mieros care a beneficiat de-a lungul timpului de un sprijin de neinteles al media - ziaristii au fost fermecati de faptul ca e calm si usor dus...La o privire atenta, exclus a ziaristilor despre care tocmai am vorbit, se poate face o lista lunga cu esecurile lui Titus Munteanu. De la functia de director general al TVR1, la sfarsitul anilor 90. inceputul anilor 2000, cand nu a facut nimic-nimic pentru institutie si mult-mult pentru el si pana la incercarile timide ba pe la Antena 1, ba pe la Prima cand a fost dat afara. Da, pentru ca domnu´Titus nu stie nici acum, la 80 de ani ai sai, ca la privat trebuie sa ai performanta. Sa fii eficient. Sa ai rezultate bune ca nu te tine nimeni altfel. N-o mai lungesc, Titus Munteanu e o nulitate care nu va putea lucra niciodata in alta parte decat in TVR.
  • ianos ianos
    renumita coregrafa ioana macarie?:))) si daca macarie e renumita(a jucat intr-un serial la pro, rol secundar, a avut niste aparitii tv si ...atat), gigi caciuleanu ce e? doar un coregraf ... de la paris?:))))
  • Dragos Dragos
    Duminică se împlinește un an de la închiderea TVR Cultural. Unde e TVR 2 Cultural, care ni s-a promis atunci? Ce economie s-a realizat în tot acest an prin închiderea unui post care oricum avea costuri infime? Între timp am ajuns să avem pe TVR 1 mitinguri electorale ale USL-ului (cum a fost cel de la Constanța de acum două săptămâni).

Trimite un comentariu

sus