Skip to main content

17 Octombrie. Foarte mulți ziariști au mers în excursii cu RMGC. Sindicatul minerilor de la Roşia Montană solicită în instanţă anularea deciziei CNA

 

rosia montana

Publicitate

Sindicatul "Viitorul Mineritului" (SVM) a solicitat, ieri, Curţii de Apel Bucureşti suspendarea şi anularea deciziei Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de marţi, de oprire de la difuzare a spoturilor de promovare a proiectului minier de la Roşia Montană, scrie Mediafax.
SVM spune că, "în calitate de titular al spoturilor publicitare suspendate", atacă această decizie în instanţă "pe baza a cinci argumente esenţiale: nu există o motivare a acestei decizii, în afara enumerării generale a unor articole de lege pe care este evident că nu le-am încălcat, luarea unei decizii cu privire la spoturile publicitare în cauză nu era inclusă pe ordinea de zi a şedinţei CNA din 15.10.2013, luarea unei decizii cu privire la spoturile publicitare s-a făcut cu încălcarea unui elementar drept la apărare al nostru, neavând în niciun fel posibilitatea să ne exprimăm punctul de vedere în respectiva şedinţă care a precedat decizia, decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea normelor de ordine publică privitoare la procedura de vot, nefiind întrunit un cvorum valabil, şi decizia contestată a fost luată în absenţa punctului de vedere al Consiliului Român pentru Publicitate".
Sindicatul minerilor de la Roşia Montană solicită în instanţă anularea deciziei CNA privind spoturile de promovare a proiectului


DESPRE LISTA RMGC CU JURNALIȘTI. Preşedintele Comisiei pentru Roşia Montană, Darius Vâlcov, a declarat ieri că lista primită de la RMGC (cu ziariști care au mers în deplasări) conţine "foarte multe" nume de jurnalişti care au mers pe banii companiei în diferite ţări la diferite mine, el arătând că nu a identificat nume de politicieni actuali sau membri ai Guvernului, scrie Mediafax.
"Pentru ştiinţa dumneavoastră nu vă pot spune ce este în documente, dar vă pot spune ceea ce nu este şi anume nu am găsit niciun parlamentar actual sau membru al Guuvernului care să fi făcut parte din aceste deplasări în diferite ţări la diferite mine. Nu sunt nici foşti parlamentari, nici politicieni. Lista conţine foarte multe, foarte multe nume din mass-media", a spus Vâlcov.
El a precizat că lista cu respectivele nume are menţiunea "Secret de serviciu", drept pentru care numele pe care le conţine nu pot fi divulgate.
Vâlcov: Lista primită de la RMGC conţine "foarte multe" nume de jurnalişti. Politicieni nu sunt


TVR VA TRANSMITE LIVE DE LA PARLAMENT. Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a anunțat ieri că ședințele de plen vor fi transmise în direct la Televiziunea Română, iar pentru comisii se va încerca implementarea sistemului de live streaming, pentru difuzarea ședințelor pe internet, scrie HotNews.ro, care citează Agerpres.
"Avem o discuție cu Televiziunea Română și vom transmite live dezbaterile din Camera Deputaților. Asta este prima etapă, care îi va obliga pe parlamentari să fie mai mulți prezenți la dezbaterile acelea de două-trei ore pe zi, două zile pe săptămână, dedicate plenului. În paralel, vom încerca să implementăm sistemul de live streaming în toate comisiile permanente. Sper să avem resursele financiare pentru anul viitor. Asta va permite fiecărui cetățean al României care intră pe internet să poată să vadă live dezbaterile care sunt într-o comisie permanență", a spus Zgonea la Palatul Parlamentului.
Valeriu Zgonea: Ședințele de plen ale Camerei Deputaților vor fi transmise live la Televiziunea Română


RADU BANCIU DESPRE EL ÎNSUȘI. "Pe mine mă interesează să vorbesc despre lucrurile rele", a mărturisit cu dezinvoltură jurnalistul, într-un interviu acordat ziarului Evenimentul zilei. EVZ: N-ai putea să foloseşti un limbaj mai blând în "Lumea lui Banciu"? Radu Banciu: "Ne asumăm limbajul, am vorbit și la CNA despre acest format, când am fost chemat să dau socoteală. Le-am explicat că, în unele seri ai un tip de discurs, în alte seri altul... Nu există un format standard. Până acum nu a existat un om ca mine la televiziunile din România. Le-am explicat celor de la CNA că „Lumea lui Banciu” este un fel de „horror de presă”. O altă atitudine, singura nimerită pentru modul în care trăiește societatea românească. E complicat să vorbești frumos, să spui lucrurilor pe nume. Oamenii de la CNA au înțeles. Am avut parte de niște „urechi” extrem de inteligente. N-am primit nicio sancțiune... au fost extraordinari și m-au ascultat." Radu Banciu: „Cred că sunt mai bun decât mulți alții din televiziune”


ASHTON KUTCHER, CEL MAI BINE PLĂTIT ACTOR DIN SUA. Ashton Kutcher, protagonistul serialului de comedie "Doi bărbați și jumătate/ Two and a Half Men", produs CBS, ocupă prima poziție în topul celor mai bine plătiți actori de televiziune americani, cu un onorariu de 24 milioane de dolari, au anunțat editorii revistei Forbes, scrie Wall-Street.ro, care citează Mediafax.
Ashton Kutcher, în vârstă de 35 de ani, care a început să joace în acest serial de succes în 2011, după ce producătorii show-ului l-au concediat pe fostul protagonist, Charlie Sheen, a ocupat pentru al doilea an consecutiv primul loc în topul celor mai bine plătiți actori din televiziunea americană. Actorul american a obținut venituri de 24 milioane de dolari în perioada iunie 2012 - iunie 2013.
Forbes: Ashton Kutcher este cel mai bine plătit actor de televiziune american


PROIECT BBC PE 4 ANI, DESPRE PRIMUL RĂZBOI MONDIAL. BBC a anunţat miercuri că va comemora împlinirea a 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial printr-un program special care va fi difuzat pe parcursul a patru ani, considerat cel mai ambiţios program pe termen lung din istoria acestui grup media britanic, scrie Mediafax, care citează hollywoodreporter.com.

Acest proiect special este alcătuit din 130 de programe pentru televiziune, radio şi internet, care totalizează peste 2.500 de ore de conţinuturi şi va include seriale dramatice, documentare şi interviuri.
Printre aceste programe se află şi un interviu cu magnatul media Rupert Murdoch, în care acesta vorbeşte despre rolul jucat de tatăl său în campania militară Gallipoli, o ofensivă navală a trupelor britanice şi franceze pe actualul teritoriu al Turciei.
Cum va marca BBC centenarul Primului Război Mondial


Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Pe RomaniaTV si pe B1TV se difuzeaza in continuare, chiar si azi, reclamele cu da pt. rosia montana. Interesant.. Astia nu au nici o treaba cu nici o lege din Romania :)))
  • exact asta a fost si atitudinea CNA "sa faca bine si sa taca", fara niciun motiv, fara niciun argument, fara macar sa le permita sa se apere, dar ca pe vremea comunistilor. le puneti pumnul in gura, pur si simplu.
  • Decizia a fost luata in cel mai comunistoid mod posibil, nici macar nu le-au permis sa isi apere punctul de vedere! E clar, aici e vorba de cenzura, probabil la presiunea si urletele opozantilor, pe care ii deranja ca prin spoturile astea se auzea vocea oamenilor din zona
  • sindicatul ala, zis liber, care de fapt este RMGC in travesti sa faca bine si sa taca si sa ne lase in legea noastra cu 4 munti in picioare si fara lacuri, poate nu stiti dar ei vor nu un lac ci mai multe cu cianuri! :) au depasit orice limita a bunului simt, platesc hackeri sa le puna like-uri pe FB, mint cu nerusinare si intr-o tara cu un guvern necorupt ar fi intrat in vizorul DNA la ce sume colosale de bani invarte un sindicat al unora care n-au serviciu de 17 ani!!! :( faptul ca ne cred prosti ma enerveaza la culme! dar spaga data le-a asigurat guvernanti partasi la crima si au tupeu! eu vreau sa stiu de unde au fonduri!

Trimite un comentariu