Skip to main content

Naşul Radu Moraru a făcut scandal la CNA: "Vreţi să ieşim şi noi în stradă!"

 

Marina Constantinescu si Radu Moraru_DSC0756

Publicitate

Radu Moraru, patronul postului de televiziune Naşul TV, s-a dezlănţuit la CNA. Moraru s-a arătat revoltat de faptul că forul audiovizualului i-a respins o contestaţie privind excluderea postului Naşul TV din reţeaua digitală a UPC.

Radu Moraru a venit astăzi în faţa Consiliului pentru a contesta un raport al inspecţiei CNA, realizat împreună cu ANCOM, dar şi pentru a cere rediscutarea unei reclamaţii din 26 septembrie. În urmă cu aproximativ o lună, patronul Naşul TV a reclamat la CNA faptul că UPC i-a scos postul de programe din grila digitală, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

"Nu sunt suficienţi oameni în stradă? Vreti sa ieşim şi noi în stradă? Multmim frumos, vom fi acolo!", le-a spus Radu Moraru membrilor CNA, după ce a aflat că i-a fost respinsă contestaţia.

Florin Gabrea, membru CNA, a fost cel mai afectat de "ieşirea" lui Radu Moraru.

"Este cel puţin neelegant ceea ce faceţi aici. Organismul CNA-ului este unul deliberativ. Aţi comis o chestiune nepermisă", i-a spus Gabrea lui Radu Moraru.

Florin Gabrea a mai spus că deja "a devenit o modă" ca diverşi oameni să se ia de CNA, şi l-a menţionat şi pe Rareş Bogdan, de la Realitatea TV.

"Domnul Rareş Bogdan face acelaşi lucru, vine şi tratează pe toată lumea ca pe nişte gunoaie. (...) E o modă acum <ia să ne luăm noi de CNA că şi-aşa nu e bun de nimic!>", a mai spus Florin Gabrea după ce Radu Moraru a părăsit sala de şedinţă.

Câteva fragmente din schimbul de replici dintre Radu Moraru şi membrii CNA:

Radu Moraru: Aveţi probele video, că unii abonaţi ai pachetului digital al UPC nu recepţionează canalul Naşul TV. Este inadmisibil, este o situaţie fără precedent. Acel domn este un mincinos (reprezentantul CNA care a făcut raportul de inspecţie - n.r). Cred că vreţi să ne scoateţi în stradă.

Florin Gabrea, către Radu Moraru: Este cel puţin neelegant ceea ce faceţi aici. Organismul CNA-ului este unul deliberativ. Aţi comis o chestiune nepermisă.

Radu Moraru: Este inadmisibil să tolerezi un raport mincinos! (se referă la raportul făcut de serviciul de inspecţie al CNA). Nu sunt suficienţi oameni în stradă? Vreti sa ieşim şi noi în stradă? Multmim frumos, vom fi acolo! Suntem la câţiva metri de Calea Victorie. Este o situaţie fără precedent!

Florin Gabrea: Nu se poate să toleraţi aşa ceva, are la dispoziţie toate căile legale. S-ar putea să aibă dreptate, s-ar putea să nu aibă dreptate, oricum ar fi nu trebuie să i se permită să reacţioneze astfel.

Monica Gubernat: Acesta este încă un abuz, o nouă presiune asupra CNA

Laura Georgescu: Îmi pare rău că v-aţi enervat, domnule Gabrea. Atâta timp cât colegi de-ai noştri alimentează poveşti din interior, asta este parte a ceea ce se întâmplă în CNA.

Florin Gabrea: Domnul Rareş Bogdan face acelaşi lucru, vine şi tratează pe toată lumea ca pe nişte gunoaie.

Lorand Turos: Eu, personal, refuz orice presiune, inclusiv cea de mai înainte. Şi eu consider că e presiune.

Florin Gabrea: Au fost ameninţări directe.

Laura Georgescu: De ce sunteţi astfel de marcat, nu este pentru prima oară când se întâmplă aşa ceva.

Florin Gabrea, către Laura Georgescu: Cum să nu fiu afectat? Nu înţeleg unde bateţi.

Radu Călin Cristea: Sunt nişte proceduri care sunt respectate făra excepţie. Acel om trebuia să stea pe hol şi să aştepte să-i fie comunicată decizia.

Domnul Moraru s-a comportat ca un inchizitor şi ne-a ameninţat că va ieşi în stradă. Vă solicit foarte serios ca în situaţia în care, pe viitor, domnul Moraru sau oricine altcineva îşi va mai permite să facă aşa ceva.

Aveţi mai multe instrumente: să-i tăiaţi microfonul, dacă vorbeşte la microfon, să-l invitaţi afară sau să suspendaţi şedinţa. A fost un vot deliberativ, nu a fost niciun fel de partizanat.

Florin Gabrea: E o modă acum "ia să ne luăm noi de CNA că şi-aşa nu e bun de nimic!".

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ion din balon ion din balon
    sunt pur si simplu niste ageamii uslamisti...nu stiu de niciunele,de-abia baiguie trei legi, dar o tin din scandal in scandal...iar sefa e...buna de pus la otv...pacat! cu asemenea personaje, mai ca nu intelegi ce rost au bugetarii pe lume...
  • john john
    O rusine de Consiliu ! Cum e posibil sa votezi pentru nerespectarea legii?! Azi cativa membri au votat ca Focus sat sa poata transmite PRO TV desi PRO TV nu vrea, adica sa i se permita sa fure programele PRO TV o perioada. Si niste pacalici ( Monica Gubernat si inca cativa) au votat "DA". ADICA UN REPREZENTANT AL UNUI ORGANISM AL STATULUI VOTEAZA IN SEDINTA PUBLICA CA E BINE SA SE FURE!!!! UNDE S-A AJUNS! NU STIU DACA E PROSTIE SAU TICALOSIE....
  • Vasile Vasile
    Mie CNA-ul imi reprezinta interesele foarte bine. Multumesc.
  • Vasile Vasile
    Iesiti mai bine din grila!
  • Raitaru Raitaru
    Radu Moraru nu prea mai conteaza pe piata si mai provoca din cand in cand cate un scandal hiper-scremut. Televiziunea lui e vai de mama ei, parca anuntase ca batuse palma cu Iustin Paraschiv - milionarul cautat acum de autoritati in scandalul evaziunii de 70 milioane euro, asta cu carnea plina de salmonele. Cand principala ta vedeta e penibilul de Grigore Cartianu, un ins care in afara faptului ca-i e nas n-are nicio treaba cu sticla, nu poti emite pretentii.
  • Zamfirescu Zamfirescu
    Din pacate, prin neaplicarea legii, sau aplicarea părtinitoare a legii, aceasta instituție se decredibilizeaza pe zi ce trece.
    Analizați activitatea CNA din ultimul an si se observa, toleranta maxima fata de pro,antene si realitatea si biciul pe toți cei mici si incapabili sa se apere.
    Teama apară bostanaria, nu i așa , stimați membrii? Teama de Tătucul felix , teama de o eventuala poziție contra a pro ului, teama de amenintarile cu plângeri de la realitatea ... Asta da instituție. Pe cine mai reprezentanți dragilor acolo? Pe oricine, nu publicul si interesul lui.

Trimite un comentariu

sus