Skip to main content

OTV emite în România pe licența DDTV. Șefa CNA: E ilegal

 

REDESCHIDEREA OTV
Captură trimisă de un cititor Paginademedia.ro

Publicitate

Televiziunea OTV a început să emită oficial, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în România, pe frecvenţa de satelit a postului DD TV. Inserarea OTV pe DD TV este ilegală, după cum a declarat, pentru Mediafax, Laura Georgescu, preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA).

"Aseară, când pe DD TV a intrat semnalul OTV, a fost făcută o ilegalitate. Ca atare, în cursul zilei de astăzi vom demara un control, vom ridica înregistrările martor de la DD TV şi, în şedinţa de marţi a Consiliului, vom hotărî ce sancţiune aplicăm", a declarat Laura Georgescu, pentru Mediafax.

CNA a retras, pe 22 ianuarie 2013, cu unanimitate de voturi, licenţa audiovizuală a televiziunii OTV, fapt care presupune că postul controlat de Dan Diaconescu nu mai poate emite.

Potrivit Laurei Georgescu, DD TV are voie să difuzeze în grila sa filme, într-un procent de 67,5%, şi programe preluate de la televiziunea de muzică populară Inedit TV (32,5%).

Laura Georgescu a mai spus că CNA nu a aprobat modificarea grilei de emisie a DD TV, astfel încât DD TV să poată să retransmită programe în direct ale OTV.

Televiziunea DD TV - care difuza în mod curent în special programe de desene animate - a început să transmită vineri, în jurul orei 23.00, o emisiune în direct cu Dan Diaconescu, pe ecran fiind postată pe lângă sigla DDTV şi sigla OTV, după cum au declarat, pentru Mediafax, surse din industria media.

Informaţia a fost confirmată de Rareş Gărduş, administratorul firmei Digital Sky SRL, care ridică semnalul televiziunii DD TV la satelitul Eutelsat 16 grade Est.

"Eu am contract cu Direct Digital TV. Şi eu am constatat cu stupoare aseară ce fac ei. Semnalul vine din bulevardul Preciziei din Bucureşti. DD TV, care a emis până ieri desene animate, are sediul în Preciziei", a declarat Rareş Gărduş, pentru Mediafax.

Rareş Gărduş a mai spus că el a semnat în luna martie un contract cu firma Telecroma Media SRL, care deţine licenţa audiovizuală a DD TV, pentru ridicarea la satelit a semnalului acestei televiziuni. Potrivit lui Gărduş, contractul a fost semnat pe o perioadă de un an.

Rareș Gărduș: Digital Sky nu poate să intervină şi să nu mai retransmită DD TV

"Aştept să văd ce se va întâmpla, pentru că modificarea de grilă a unei televiziuni se face cu aprobarea CNA. Probabil CNA va lua măsuri, nu ştiu ce măsuri (...) Eu am primit aprobare de la ANCOM şi am ridicat semnalul DD TV la satelit. Semnalul a mers bine merci până aseară, pe la 23.00, când DDTV a luat decizia de a retransmite un alt program. Nu ştiu de unde retransmite. Am văzut că scrie pe ecran că este retransmis din Italia şi l-am văzut pe Dan Diaconescu la o măsuţă. Dar eu nu pot să afectez acel program, pentru că îmi încalc licenţa de la ANCOM, trebuie să îl duc (semnalul la satelit, n.r.) aşa cum e", a spus Rareş Gărduş.

CONTEXT. Pe 7 octombrie, Dan Diaconescu a declarat în exclusivitate într-un interviu acordat Paginademedia.ro că a obținut o licență TV în Italia și că e gata să dea drumul televiziunii în jurul datei de 15 octombrie. Acesta a mai declarat că emisiunea sa va fi realizată într-un sediu pe care acesta îl are la Vatican, iar restul emisiunilor vor fi realizate în studiourile din Bulevardul Preciziei.

La o săptămână după acest interviu, postul lui Dan Diaconescu a început să emită pe frecvența postului Romit TV. Dan Diaconescu a fost cel care a deschis emisia televiziunii.

Citește și:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • Are licienta tv in Italia punct de lucutru,in BULEVARDU PRECIZIEI DIN BUCURESti postul Otv italia se poate receptiona pe satelit pe frecventa 11366 sr30000,eutelsat16 grade est dar si pe internet Otv Live sau seeow.
  • Individul minte de ingheata apele:
    - Nu are niciun studio la Vatican (potrivit unui comunicat oficial al purtatorului de cuvant de acolo)
    - Nu are nicio licenta in Italia (Romit TV, detinatoarea licentei nu face decat sa retransmita programul lor, asa cum faceau si cu Latrina 3)
    - Ipochimenul emite bine-mersi din bulevardul Preciziei din Bucuresti, se poate vedea usor dupa decorul din platou, si-a pus pe montorul din spate imagini din Roma, iar in ultimele seri a strans cadrul pentru ca incepusera sa se prinda "fraierii".

    Ce idiot!
  • OTV nu emite pre frecventa ROMIT TV. Doar unele emsiiuni sunt preluate de la OTV, altele de la Antena 3 si unele sunt productie proprie. DD abereaza

Trimite un comentariu