Skip to main content

Şefii companiei-mamă ai Pro TV, nemulţumiţi de rezultate. Ce cifre a avut compania de la care a plecat Sârbu în acest an

 

CME

Şefii companiei-mamă a Pro TV îşi afirmă deschis nemulţumirea faţă de rezultatele financiare ale Central European Media Enterprises (CME), condusă până în această vară de Adrian Sârbu. Este prima dată când oficialii companiei au poziţii atât de tranşante.

Publicitate

Michael Del Nin, unul dintre cei doi directori care l-au înlocuit pe Adrian Sârbu la şefia CME, este dur în declaraţii: „Eu şi Christoph considerăm că acest nivel al performanţei este inacceptabil şi, de când am ajuns al conducerea CME, ne-am canalizat toată energia pentru a identifica principalele motive ale acestor rezultate financiare şi pentru a le îmbunătăţi"

La rândul său, Christoph Mainusch, cel de-al doilea director executiv al companiei a declarat: „Audienţa posturilor noastre ne dă un avantaj important în faţa competiţiei, şi intenţionăm să profităm de acest lucru concentrându-ne eforturile pe monetizarea audienţei noastre. Îmbunătăţirea performanţelor operaţiunilor din Cehia este o prioritate. Credem că este esenţial să reconstruim relaţiile cu agenţiile şi cu clienţii în timp ce vom menţine creşterile de preţuri de anul acesta"

Paginademedia.ro prezintă în continuare cifrele care i-au nemulţumit pe americani:

Pro TV a înregistrat în România venituri de 45,7 milioane de dolari, în perioada iulie - septembrie 2013, în creştere cu şase milioane de dolari faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate astăi. Însă, operaţiunile din România ale Central European Media Enterprises (CME), compania-mamă a Pro TV, au înregistrat pierderi de 3,7 milioane de dolari.

România rămâne ţara care a adus cele mai importante venituri CME, companie listată la bursă. Poziţionarea României pe primul loc a venit ca urmare a prăbuşirii veniturilor CME din Cehia, după creşterea preţurilor la publicitate.

Per total, veniturile companiei-mamă a Pro TV au ajuns la 135,8 milioane de dolari în perioada iulie - septembrie, potrivit datelor publicate de companie. Cifrele sunt într-o uşoară scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2012, când compania de media avea venituri de 140,1 milioane de dolari.

CME a avut pierderi de 32,4 milioane de dolari, deşi în aceeaşi perioadă a lui 2012, compania de media avea OIBDA (profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare) de 3,5 milioane de dolari.

Veniturile CME în perioada iulie - septembrie 2013

Tara iul -sep 2013 iul -sep 2012
Bulgaria 17,9 milioane de dolari 15,1
Croatia 10,9 9,8
Cehia 39,3 51,5
Romania 45,7 39,8
Slovacia 13,2 17,6
Slovenia 10,2 10

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mirceA mirceA
    Esti prost informat. Intact nu are pierderi.
  • Bico Same Bico Same
    Daca sunteti asa de porniti impotriva MediaPRO si CME, eu unul cred ca productiile lor se situeaza cu mult deasupra celor de la Intact. Interesant ar fi sa faca si ei publice cifrele de afaceri si sa spuna de unde suporta pierderile, avand in vedere ca nu sunt o corporatie multinationala care sa atraga investitori.
  • adi adi
    Cam potolit si cuminte articolul asta in care ar trebui corect sa semnalati ca Sarbu nu a fost deloc un manager perfect la CME, ca a cazut de tot haina de mit al presei de pe el. Daca puneti in oglinda articolele cu el cand era CEO la CME si veneati cu laude acum ar trebui sa va puneti singuri la capitolul derapaj, unde va doare de paiul din ochii altora, nu de barna infipta in ochii vostri! Faceti mai multa presa si mai putin PR, altfel schimbati-va numele in paginadepr!
  • euu euu
    astia is simbolul prostirii nationale. 10 milioane de zombii care se uita la Romanii au talent, oameni saraci, oameni fara oportunitati. Astia au pus umarul la situatia asta. Ultima data cand m-am uitat la stirile protv, erau prin moldova, intr-un sat cu drumuri de pamant, fara canalizare, fara gaz, rupti de orice sansa, si ASTIA, marii JUDECATORI, ii condamnau pe aia pentru saracia lor. Nu vor sa munceasca, nu le place munca.
  • ion din balon ion din balon
    oare pacalicii astia doi cat vor rezista in functiile primite cadou?
  • adi adi
    Sa vedeti cand or sapa mai adanc.Se iau cu mainile de cap dupa ce vor vedea ingineriile lui Sarbu!!

Trimite un comentariu

sus