Skip to main content

SENZAŢIONAL. OTV a început să emită din nou. Iată dovada

 

captura OTV
Captura a fost trimisă de un cititor paginademedia.ro

Publicitate

OTV s-a întors. Postul lui Dan Diaconescu, închis de CNA în luna ianuarie, a început să emită de aseară pe frecvenţa postului Romit TV. Dan Diaconescu a fost cel care a deschis emisia televiziunii.

În urmă cu o săptămână, Dan Diaconescu a declarat în exclusivitate într-un interviu acordat Paginademedia.ro că a obţinut o licenţă TV în Italia şi că e gata să dea drumul televiziunii în jurul datei de 15 octombrie. Acesta a mai declarat că emisiunea sa va fi realizată într-un sediu pe care acesta îl are la Vatican, iar restul emisiunilor vor fi realizate în studiourile din Bulevardul Preciziei.

Din interviul acordat de Dan Diaconescu Paginademedia.ro:

Cu ce cablişti aţi semnat?

Dan Diaconescu: Deocamdată, cu cei mici. Sunt mulţi, sunt cam 300, dar nu sunt din cei mari.

Câţi abonaţi au firmele mici cu care aţi semnat contracte?

Sunt puţini, împreună au cam 10% din piaţă. Un alt lucru important pe care vreau să-l spun, este că în Italia am luat şi o licenţă cu acoperire naţională pentru comunitatea de Români de acolo, aşa că OTV se va vedea şi în Italia.

Dar cu firmele mari, cu UPC, cu RCS, în ce stadiu vă aflaţi?

Suntem ceva mai avansaţi cu RCS. Aşteptăm de la ei un răspuns în această săptămână. Chiar dacă nu ne preiau, tot vom da drumul postului. Foarte important, noi vom emite pe satelit Eutelsat 16 grade, Est. Este important pentru că pe acelaşi satelit sunt multe posturi de televiziune româneşti. Dacă au antene parabolice, oamenii pot vedea în acelaşi loc, de pe acelaşi satelit, pe lângă OTV şi TVR 1 sau posturile lui Prigoană.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a retras licenţa audiovizuală societatii Ocram Televiziune, pentru postul OTV, pe data de 23 ianuarie 2013, din cauza amenzilor acumulate de acest post în ultimii ani şi rămase neachitate.

Citeşte şi: 

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • George George
    Dan Diaconescu este un cancer al Romaniei.Merita sa fie aruncat la groapa de gunoi a istoriei.
  • Marian Marian
    Gogu, esti sau ai fost securist!?
  • Albu Gelu Albu Gelu
    In sfarsit sa intors otv forta romaniei
  • fierăscu dan fierăscu dan
    Mai scriu un mesaj poate că nu se publică cel precedent fiindcă am folosit cuvinte triviale poate jos otv -ul jos prostia pentru că nici nu stiţi ce timp pierdeţi bravo Laura Georgescu eu cred sunt apropape singurul ce o susţin
  • Rorro Rorro
    Da emite aici:
    http://www.otv.com.ro/live/
  • Gabi Gabi
    Asa a urcat PIB-ul Romaniei, cu romanii care "spala" babele la cur ca daca nu erau astia, Romania era si mai saraca. Iar tu care spui sa traiesti sarac in tara ta, nu sclav in tara altuia, nu situ ce s-ar fi ales de viata ta.
    Gogule, sa nu crezi ca toti prostii au iesit din tara, ai mai ramas tu, "nationalistule convins".
    Ah, si apropo, scriu din Spania destul de bine, n-am uitat limba romana si m-am crescut aici.
  • marin marin
    cum putem vedea si noi in spania otv cei care avem dolce de la romtelecom
  • lorena lorena
    Au babele ce sa urmareasca din nou
  • anonim anonim
    „Afirmațiile din mass-media din România conform cărora televiziunea OTV a lui Dan Diaconescu ar fi obținut licența de difuzare de la Vatican, amenajarea studioului într-o „biserică a Vaticanului” și rezidența în Vatican a lui Diaconescu însuși sunt absolut false și nefondate”, afirmă Pr. Federico Lombardi, directorul Biroului de presă al Sfântului Scaun, într-o declarație trimisă Pr. Francisc Doboş, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. Declarația reprezentantului Sfântului Scaun vine după afirmațiile făcute de Dan Diaconescu în Pagina De Media și la B1TV, și preluate pe larg de presa din România.
  • catalin catalin
    dale peste bot dane si nui lasa sa mai fure din tarisoara noastra fai de kakat in toata lumea sa vada si altii cu cina fac afaceri. HOTII
  • ROmanul ROmanul
    Mai bine invatai gramatica. apropo de închis si ânchis.
    Inceputul cuvintelor se scrie intotdeauna cu î din i si nu â din a.
  • gheorghe crist gheorghe crist
    Locuiesc in valencia spaia de 13 ani & mam bucurat ca sa deschis postu lui dan nustiu pa ce fref pot so urmaresc va multumesc
  • Stefan Stefan
    Mai bine ramanea anchis
  • ROmanul ROmanul
    Merci. Stiam. Am si receptor de satelit si eram curios.
    In plus e mai comod pe tv decat pe computer.
  • Lebanon Lebanon
    Haoleoooo au inceput comment-urile astia certati cu limba romana. Evident ca IQ-ul lor le permite doar sa-l ridice in slavi pe Voievodul de Karakal. Bai dar multi mai sunteti...multi dar...

Trimite un comentariu

sus