Skip to main content

ANALIZĂ. Naţionala de fotbal a României, magnet pentru audienţă. Meciurile din ultimul an au scos milioane de telespectatori

 

arena nationala

Publicitate

ANALIZA DE JOI. Meciurile Naţionalei de fotbal asigură o audienţă consistentă postului care difuzează meciul. Analiza Paginademedia.ro pe acest an arată ratinguri de milioane de telespectatori la cele mai multe dintre partidele disputate de Naţională în acest an şi transmise de posturile TV.

Reamintim că România urmează să întâlnească Grecia mâine, la Atena, într-o partidă transmisă de postul de ştiri România TV. Marţi, grecii vor veni la Bucureşti, iar meciul va fi difuzat de Antena 1.

Dacă partida are o miză, succesul este asigurat. De exemplu, un meci cu un adversar modest, Estonia, dar cu miză mare – calificarea la baraj, a reuşit să-l depăşească la scor şi pe Suleyman Magnificul. Audienţa Antenei 1 a fost aproape dublă în faţa Kanal D, cu acest meci.

Chiar şi un amical, cu o echipă exotică, Trinidad Tobago, i-a ţinut pe români în faţa televizoarelor.

Paginademedia.ro prezintă, în continuare, o analiză a performanţelor de audienţă ale echipei Naţionale din acest an.

Cine a transmis partidele României?

Meciurile importante din acest an au fost difuzate de TVR 1 şi de Antena 1. Câteva întâlniri amicale şi-au făcut loc pe Look TV. Două dintre meciurile Naţionalei s-au văzut, în acelaşi timp, pe Antena 1 şi pe GSPTV.

Ungurii şi turcii au rucat ratingul. Cele mai vizionate meciuri ale anului

Recordul acestui an a fost partida România - Ungaria, de pe Antena 1. Meciul din iunie a avut, în fiecare minut peste patru milioane de români în faţa televizoarelor.

Următoarele două meciuri au fost tot partide difuzate de Antena 1, întâlniri disputate pe Arena Naţională: România – Turcia, cu o medie tot de peste patru milioane de telespectatori pe minut şi România – Estonia, cu 3,3 milioane.

Partidele disputate acasă au avut mai mult succes decât meciurile din deplasare. Meciul din Ungaria, de exemplu, dat de TVR 1, a ajuns la aproape 3,1 milioane de telespectatori, mult sub rezultatul scos de Antena 1 cu acelaşi adversar, dar la Bucureşti.

Surpriza Trinidad Tobago

Meci fără miză, amical şi cu un adversar mai degrabă exotic decât de temut, România – Trinidad Tobago a fost supriza anului. Partida de pe Antena 1, din iunie, a fost văzută, în fiecare minut, de un milion şi jumătate de români.

Şi Look TV a difuzat două partide amicale în 2013, cu Australia şi cu Polonia. Interesul a fost foarte scăzut: doar 150.000 de români s-au uitat la disputa cu Australia şi mai puţin de 70.000 la amicalul cu Polonia.

Audienţa partidelor jucate de Naţionala României în acest an, la nivel NAŢIONAL:

Mii persoane Rtg% Share
Romania - Ungaria Preliminarii CM Antena 1 6 sep. 2013 4.089 21.5 42
Romania - Turcia Preliminarii CM Antena 1 10 sep. 2013 4.017 21.1 38.4
Romania - Estonia Preliminarii CM Antena 1 15 oct. 2013 3.320 17.5 31.9
Olanda - Romania Preliminarii CM TVR 1 26 mar. 2013 3.249 17.1 30.9
Ungaria - Romania Preliminarii CM TVR 1 22 mar. 2013 3.082 16.2 27.5
Andorra - Romania Preliminarii CM TVR 1 11 oct. 2013 2.201 11.6 24.5
Romania - Slovacia Amical Antena 1 14 aug. 2013 1.644 8.6 20.4
Romania - Trinidad Tobago Amical Antena 1 4 iun. 2013 1.497 7.9 15.7
Romania - Ungaria Preliminarii CM gspTV 6 sep. 2013 167 0.9 1.7
Romania - Turcia Preliminarii CM gspTV 10 sep. 2013 155 0.8 1.5
Romania - Australia Amical Look TV 6 feb. 2013 147 0.8 1.8
Romania - Polonia Amical Look TV 2 feb. 2013 67 0.4 0.7

Audienţa partidelor jucate de Naţionala României în acest an, în mediul URBAN:

Mii persoane Rtg% Share
Romania - Ungaria Preliminarii CM Antena 1 6 sep. 2013 2.519 24 48.5
Romania - Turcia Preliminarii CM Antena 1 10 sep. 2013 2.505 23.9 43.3
Romania - Estonia Preliminarii CM Antena 1 15 oct. 2013 2.069 19.7 34.5
Ungaria - Romania Preliminarii CM TVR 1 22 mar. 2013 1.819 17.3 28.9
Olanda - Romania Preliminarii CM TVR 1 26 mar. 2013 1.698 16.2 29.1
Andorra - Romania Preliminarii CM TVR 1 11 oct. 2013 1.242 11.8 24.9
Romania - Trinidad Tobago Amical Antena 1 4 iun. 2013 1.002 9.6 18.9
Romania - Slovacia Amical Antena 1 14 aug. 2013 932 8.9 21.9
Romania - Ungaria Preliminarii CM gspTV 6 sep. 2013 74 0.7 1.4
Romania - Australia Amical Look TV 6 feb. 2013 69 0.7 1.5
Romania - Turcia Preliminarii CM gspTV 10 sep. 2013 51 0.5 0.9
Romania - Polonia Amical Look TV 2 feb. 2013 26 0.2 0.5

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ion ion
    cheltuitoru ala de la antena 1 e cel mai praf..nu stiu cum poate sa comenteze asa ceva! daca iei un boschetar de pe strada, sigur comenteaza mai bine!! Pai el nici nu are cultura fotbalistica!! sa vedeti marti, ca poate el comenteaza meciul, cate greseli va face!! habar nu are despre fotbal acest cheltuitoru! nu stiu cum il mai suporta sefii de pe la antena! mai bine ar baga-o pe cruduta sa comenteze, ar fi mai ok decat cheltuitoru asta!
  • mihai mihai
    Doamne si ce comentatori slabi ne-au chinuit la meciurile astea!! Antena 1 si TVR au niste catastrofe de comentatori!

Trimite un comentariu

sus