Skip to main content

Fotbaliștii de la Rapid și Petrolul, învinși de ...copii. NextStar a lăsat în urmă partida din Cupă. Iuliana Tudor, rezultate slabe cu O dată-n viață

 

Foto: Laurențiu Mich, Mediafax Foto

Publicitate

Românii au preferat copiii meciului Rapid – Petrolul. Partida transmisă de Pro TV a fost depășită de NextStar, show-ul cu copii prezentat de Dan Negru pe Antena 1. Pe intervalul meciului, copiii au fost pe primul loc pe toate targeturile.

Tot aseară, TVR 1 a avut O dată-n viață, cu Iuliana Tudor. Rezultatele de audiență au plasat postul public mai jos în clasamentul audienței, mai ales la orașe.

Paginademedia.ro vă prezintă audiențele:

NAȚIONAL. La nivelul întregii țări, pe intervalul partidei de fotbal, NextStar era urmărită de peste două milioane de români în fiecare minut. Antena 1 a fost pe prima poziție, urmată de meciul de fotbal de pe Pro TV, care avea cu aproape 600.000 de români mai puțin.

TVR 1, cu Iuliana Tudor, era pe locul cinci, după Kanal D și Prima TV, cu o medie de 600.000 de români pe post.

URBAN. Emisiunea lui Dan Negru era văzută de aproape 1,3 milioane de orășeni pe minut, un avans de aproape 500.000 de telespectatori față de Pro TV.

În mediul urban, TVR 1, cu O dată-n viață, a fost urmărit de doar 200.000 de persoane. Postul public a fost pe poziția a opta, fiind depășit de Acasă, Național TV și Antena 3.

COMERCIAL. Pe intervalul de intersecție cu meciul de fotbal, NextStar a avut o medie de 607.000 de persoane între 18 și 49 de ani (10,9 rating pe targetul comercial). Meciul de pe Pro TV era urmărit de 466.000 de telespectatori din acest segment (8,4 rating).

Pe targetul comercial, Iuliana Tudor a fost aproape invizibilă: 66.000 de telespectatori pe minut, adică 1,2 rating.

Audiența posturilor TV pe intervalul meciului Rapid – Petrolul, la nivel NAȚIONAL:

NATIONAL   Nr. persoane   Rtg%   Share%  
Antena 1 2.018.000 10.6 19.9
Pro TV 1.489.000 7.8 14.7
Kanal D 905.000 4.8 8.9
Prima TV 704.000 3.7 6.9
TVR 1 600.000 3.2 5.9
Acasa 498.000 2.6 4.9
National TV 451.000 2.4 4.4
Antena 3 338.000 1.8 3.3
Realitatea TV 186.000 1 1.8
Romania TV 168.000 0.9 1.6

Audiența posturilor TV pe intervalul meciului Rapid – Petrolul, în mediul URBAN:

URBAN   Mii persoane   Rtg%   Share%  
Antena 1 1276 12.2 22.5
Pro TV 813 7.7 14.3
Prima TV 392 3.7 6.9
Kanal D 351 3.4 6.2
Acasa 260 2.5 4.6
National TV 257 2.5 4.5
Antena 3 252 2.4 4.4
TVR 1 202 1.9 3.6
Realitatea TV 128 1.2 2.2
Romania TV 93 0.9 1.6

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro

Comentarii

Trimite un comentariu