Skip to main content

O anchetă marca În premieră cu Carmen Avram, apreciată de juriul AIB Londra

 

In premiera cu Carmen Avram Emisiunea În premieră cu Carmen Avram a primit o mențiune specială din partea juriului la gala premiilor International Media Excellence Awards 2013, pentru ancheta „Îngeri în infern”, la categoria "Domestic current affairs documentary".

Publicitate

Premiile au fost acordate de The Association for International Broadcasting (AIB), în cadrul unei gale care a avut loc aseară la Londra.

Câștigătorul premiului la categoria "Domestic current affairs documentary" a fost acordat televiziunii publice flamande VRT (Belgia) pentru ‘The Disturbed Procedure’.

Materialul de la Antena 3 prezintă situaţia dependenţilor de droguri din România şi activitatea asociaţiei ARAS, care a încercat să ţină sub control răspândirea virusului HIV, oferindu-le seringi şi asistenţa medicală necesară consumatorilor.

Materialul difuzat în emisiunea lui Carmen Avram, realizat de Yevgeniya Kironaki (reporter), Mihai Buzduga (imagine) şi Lenard Zsolt (montaj), a primit aprecierea juriului (Highly commended) la categoria "Domestic current affairs documentary".

La această categorie, a primit distincția juriului şi televiziunea France24 pentru materialul „7 Days in Tibet".

VIDEO. Ancheta „Îngeri în infern” poate fi văzută pe site-ul oficial al emisiunii În premieră cu Carmen Avram.

premiul aib 2013

Un alt material marca „În premieră cu Carmen Avram” cu care Antena 3 a intrat în finala premiilor AIB Londra 2013, la categoria „Investigative documentary”, a fost ”Infernul copiilor uitaţi”, material care vorbeşte despre sute de copii români abandonaţi prin spitale şi ignoraţi de stat.

https://www.youtube.com/watch?v=g-3gTCyf68w

Acesta este al treilea an consecutiv în care Antena 3 este premiată de AIB, după ce în 2011 a obţinut premiul juriului pentru materialul „Oraşul otrăvit”, iar în 2012 premiul special al juriului pentru ”Cea mai bună acoperire live a unui eveniment” şi pentru materialul ”Pe-un picior de iad”.

Juriul care a desemnat câştigătorii a fost unul independent şi este format din profesionişti de televiziune şi mass media din întreaga lume.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro

Comentarii

  • In articol se face distinctie intre tipul ”premiilor” AIB primite de ”In premiera” in cei 3 ani consecutivi. In realitate, in fiecare an a fost vorba de aceeasi ”mențiune specială” a juriului (se poate verifica), pe care Gadea si ceilalti au prezentat-o ca pe ”premiul special al juriului”.

    Este evident, ca jurnalismul practicat de Carmen Avram si de echipa ”In premiera! nu are nicio legatura cu ”jurnalismul” celorlalti din A3 si nu este dictat de vointa si interesele lui Voiculescu. Este meritul lui Carmen Avram ca a reusit sa obtina si sa-si mentina acest statut de independenta (dar, trebuie sa recunoastem si al conducerii postului, pentru ca a acceptat, i-a dat mana libera, a stiut sa promoveze emisiunea si chiar sa o inscrie in concursuri).

    Felicitări!
  • daca spui esti de acord cu Catalin Musatescu inseamna ca te consideri o gospodina de varsta a doua care isi da cu parerea despre orice.

    si nu exista "1 sau 2 premii" la AIB, asa cum zici. exista un singur premiu si o lista de recomandari ale juriului. hai sa nu mai batem campii aiurea ca una e sa "castigi", alta e sa te aprecieze juriul in afara concursului.
  • Sunt de acord cu Catalin Musatescu. Exista oameni care stiu sa isi faca treaba indiferent de locul unde muncesc. Picatcu bacul ceea ce au primit baieti astia este considerat un premiu al juriului. Ai sa observi ca la fiecare categorie sunt nominalizati in finala 5-6 televiziuni, in functie de inscreiri, din care una primeste marele premiu, dupa care juriul mai acorda 1 sau 2 premii/mentiuni ia-le cum vrei, pentru ca el (juriul) considera ca materialele au fost suficiente de bune sa fie premiate.
    Ar trebui sa ne bucuram cu totii ca niste romani, iata, pentru un al treilea an consecutiv (dupa cum citesc in articol) au ajusn la Lonra si promoveaza Romania.
    In rest romanii reactioneaza la fel ca orice mojic in spelunca - arunca cu laturi in oameni despre care nu stiu nimic sau aproape nimic si in cateva cuvinte desfiinteaza munca unor oameni.
    Frumos, ce sa spun, inca o zi in care sunt mandru ca sunt roman. :)
  • da.este una dintre cele mai bune emisiuni din romania.tot respectul pentru jurnalista antenei 3 carmen avram care ne face mandrii ca suntem romani.
  • stie cineva cat au costat MODIFICARILE DE DESING ALE LATRINEI 3 ? ciudat e faptul ca am un deja-vu cand vad noutatile: imi aminteste de Realitatea TV de pana la gusa: cu prezentatori care stau in picioare si pereti care isi schimba culoarea. orice culoare ar avea peretii, jurnalistii latrinisti imi sunt tot acrii. va rog frumos, daca se poate, sa spuneti costurile renovarilor!
  • Nu A3 ci d-na Avram .Vreau sa vad si alte realizari ale A3 cu care sa se laude.Alt reporter sau realizator.Gadea ,Badea,Grecu hai sa vad realizarile voastre ca la papagal si manipulare nu va intrece nimeni.
  • Ei s-au prezentat ca "premianti", "castigatori" si "nominalizati". Oricine cu internet putea sa vada pe site-ul respectiv ca nu au luat niciun premiu si nici nu sunt "nominalizati" ci doar participanti ca oricare altii care au platit taxa de inscriere in valoare de cateva sute de euro.

    Mai mult, ei niciodata n-au zis ca acea apreciere a juriului de care s-au bucurat include mai multi participanti, in grup. La fel a fost si in America unde au fost mai multi pe acelasi loc, pentru "camerawork", niciun merit direct al lui Avram sau Gadea.

    @Mircea: cand era la ProTv, Carmen Avram nu a fost nominalizata nicaieri, doar reportajele de la Stiri au fost nominalizat si au si castigat ceva cu adevarat important.
  • http://politicata.wordpress.com/2013/11/07/engleza-pe-intelesul-lui-mihai-gadea/

    pai care are dreptate fratilor?
    ca pe diploma scrie “highly commend” –
  • Este strict meritul d-nei Avram si desigur al echipei "In premiera"! Se vede ca provin de la scoala PRO TV. Daca pleaca, spre exemplu, la B1 sau la Kanal D, etc, ar lua si acolo premii. Felicitari Carmen! Felicitari "In premiera!" Desigur ca Gadea se impauneaza, ca de obicei, cu meritele altora :))))
  • Ce interesant! Daca nu este o stire cu conotatie negativa, nu comenteaza nimeni! :) Felicitari realizatorilor 'comunisti' pt premiu! Victor

Trimite un comentariu