Skip to main content

Discovery, National Geographic şi TVR 2 îl omagiază pe Mandela, în acest weekend

 

ARLENE2Posturile Discovery Channel şi TVR 2 vor difuza mâine programe speciale pentru a-l omagia pe Nelson Mandela, liderul sud-african care a decedat ieri noapte. National Geographic este un alt canal care a pregătit un documentar cu viaţa acestuia, pentru ziua de duminică.

Publicitate

Discovery va difuza programul "Viaţa lui Mandela" mâine (de la ora 16.00). Tot mâine TVR 2 a programat filmul "Culoarea libertăţii" (Good Bye Bafana - SUA, 2007), de la ora 22.10. National Geographic îl omagiază pe Mandela prin difuzarea documentarului "Viaţa şi moştenirea", duminică, de la ora 12.00.

Mai multe detalii despre programele celor trei posturi, în continuare:

Discovery Channel - "Viaţa lui Mandela", sâmbătă, de la ora 16.00.

  • "Viaţa lui Mandela" relatează povestea personală a liderului sud-african şi deciziile cruciale pe care le-a luat acest om în drumul său spre libertate. Programul, un documentar de o oră, va fi difuzat pentru prima data pe Discovery Channel in 224 de tari din intreaga lume.
  • "Cei mai apropiati prieteni ai regretatului lider ne ofera o perspectiva unica, intima, asupra vietii acestuia, iar filmul pune publicul pe ganduri prezentand alegerile foarte dificile cu care s-a confruntat Mandela, precum si curajul, integritatea si dragostea pentru libertate care i-au marcat toti cei 95 de ani de viata", se arată în comunicatul Discovery Channel.

National Geographic - Viaţa şi moştenirea, duminică, de la ora 12.00

  • Având premiera duminică, 8 decembrie, la ora 12.00, documentarul realizează o analiză a vieţii lui Nelson Mandela, prizonierul devenit preşedinte.
  • "Jurnalistul Mark Austin vizitează locurile care poartă o semnificaţie deosebită în viaţa lui Mandela: complexul din Transkei unde a crescut, Robben Island unde şi-a executat mare parte din sentinţă în condiţii extrem de dure, închisoarea Victor Verster, de unde a păşit în sfârşit spre libertate în 1990 şi Pretoria, unde a fost judecat şi condamnat la închisoare pe viaţă şi unde a revenit, după 30 de ani de detenţie, pentru a fi desemnat primul preşedinte de culoare al Africii de Sud.
  • Documentarul include şi interviuri cu personalităţi importante din viaţa politică şi socială a Africii de Sud, între care: arhiepiscopul emeritus Desmond Tutu, avocatul şi prietenul lui Mandela, George Bizos, Ruth Mompati, secretara lui Mandela, devenită apoi ambasador al Africii de Sud în Elveţia, fostul preşedinte sud-african, Frederik Willem de Klerk.

TVR 2 - filmul Culoarea libertăţii, sâmbătă, de la 22.10

  • TVR 2 a programat filmul Culoarea libertăţii (GOOD BYE BAFANA - SUA, 2007) inspirat din realitate, mai precis dintr-o etapă a vieţii lui Nelson Mandela în închisoare.
  • Filmul îi are în distribuţie pe: Joseph Fiennes, Dennis Haysbert şi Diane Kruger.
  • Pelicula a fost nominalizată la Premiul Ursul de Aur – Festivalul de la Berlin 2007.
  • Synopsis. În 1968, în plină eră a apartheid-ului, James Gregory, un sud-african alb care consideră că negrii sunt o rasă inferioară, este numit gardian la închisoarea de pe Insula Robben. Misiunea lui este să-l supravegheze îndeaproape pe cel mai faimos deţinut: liderul Congresului Naţional African, Nelson Mandela. Intrigat de personajul căruia trebuie să-i cenzureze corespondenţa şi contactele cu exteriorul, James ajunge să citească Proclamaţia pentru Libertate, document interzis pentru că „instiga la ură împotriva albilor”. Este relalat modul în care Mandela a devenit una dintre cele mai influente personalităţi politice ale lumii, precum şi evoluţia Africii de Sud de la apartheid la democraţie.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus