Skip to main content

Eurosport va fi pe UPC și în 2014. Situație incertă la Romtelecom și RCS&RDS.

 

logo-eurosport-hd

Publicitate

UPDATE. Contactați de paginademedia.ro, reprezentanții Romtelecom au evitat să precizeze dacă Eurosport va fi retransmis și în 2014 de către compania DTH. Declarația, în continuare.

Eurosport se va vedea în rețeaua UPC și în anul 2014, potrivit unui comunicat al companiei de cablu. „UPC România doreşte să clarifice faptul că va transmite toate meciurile din Premier League şi Bundesliga şi în 2014, pe canalul Eurosport şi Eurosport 2”, se arată în comunicat.

Versiunea în limba română a canalului Eurosport transmite în direct partidele din fiecare etapă Premier League. Transmisiunile vor include şi cele mai importante momente ale etapelor.

Până la acest moment, situația în cazul Romtelecom și RCS&RDS este incertă.

Potrivit șefului CNA, Laura Georgescu, la sfârșitul acestui expiră contractul de retransmisie dintre Eurosport și marii cabliști, după cum paginademedia.ro a scris AICI.

Ce spune Romtelecom: „Contractul e în vigoare la acest moment, dar având în vedere termenii de confidențialitate căruia este supus, nu vă putem oferi mai multe detalii cu privire la acest aspect. Suntem preocupați să le asigurăm clienților noștri conținut TV diversificat și de calitate, de aceea, și în relația cu furnizorii de conținut TV facem eforturi pentru a negocia un maxim de beneficii pentru abonați.”

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Transmisia meciurilor din premier league este o mare prostie .Romania este singura care transmite premier league . Nu a sa mai vedem sporturi de iarna , olimpiada , campionate mondiale de natatie , etc , ca sa avem fotbal pentru prosti .
  • Conform forum-urilor SoftPedia si R.D.I.,
    R.C.S.&R.D.S. a semnat Azi, MA. 31 DEC., pt. cele 2 EUROSPORT-uri,
    cu EUROSPORT 1 fiind varianta English Premier League RO.
    (s-a si introdus).
  • Nu cred ca Eurosport face pe nebunul, mai degraba rcs/rds si romtelecomul . Acestia s-au unit ptr o tentativa de monopol pe piata de cablu din Romania. Asa s-a ajuns ca majoritatea meciurilor de fotbal ( aceleasi partide, interesant) care sunt transmise pe dolcesport sunt transmise si pe digisport (oare de ce?), singurele diferente sunt ca digisport transmite exclusiv Spania iar dolcesport transmite Ucraina si Grecia. De ceva timp rcs/rds incearca sa-si arate muschii : la inceput cu antenele,apoi cu discovery iar acum cu eurosport. De data asta cred ca l-i s-a infundat.
  • Chiar azi 30.12.2013 am vorbit cu cei de la Eurosport Player , m am plans ca nu se vede PL pe smart Tv .Nu au promis o data cand se va rezolva , dar daca vreau imi restitue banii integral.
    Pe cand la RCS serviciul call service e jalnic , angajati cu norma , de slaba calitate
  • Zic ca tu esti prost informat,nu madama care lucreaza in bransa sau esti agent sub acoperire?
    Poate praful de pe dulap :)
  • GEo:axn exista pe digitv satelit iar daca vrei sa vezi starvurile de antene si tvr3 cu pufulita potzi sa alegi alt furnizor
  • Din cite imi dau seama, Eurosportul va dispare de la RCS si Romtelecom...iar ptr DTHul RCS este cam dureros...in ultimii ani au disparut Antenele, GSP TVul ala prost care este, Discovery, AXNurile, TVR3 ul nu se vede la toata lumea, nici Neptun TVul...si cu ce au venit nou....cu cele 3 canale de documentare si Digi24ul pe care il poate vedea toata lumea interesata pe net. E prea putin...
  • No name: confirm cea ce tu spui aseara pe la 19.25 am dat pe eurosport si ghici ce era sarituri asta se intampla pe o retea de la tara sat1 parca .
  • Reprezentanţii Eurosport în România fac pe nebunii şi dezinformează opinia publică în mod constant. Să fie clar la toată lumea, avem de a face cu 2 canale distincte: Eurosport International cu audio în limba română şi ESP PL RO (adică Eurosport Premier League Romania) cu audio doar în română.
  • cu premiere league au mai luat o gura de oxigen astia de la focus sat care sunt in faza terminala ,in ultimul an n-au mai adus nimic nou,dimpotriva au scos canale ,au grila cea mai saraca, niste tepari
  • a fost o aberatie din partea doamnei Georgescu, a vorbit din auzite. doar contractul dintre Eurosport si RCS se incheie la 31 decembrie 2013, restul sunt in vigoare si anul viitor.
  • Sa vedeti preturi in plus pe care va trebui sa le platim daca se inteleg cu Eurosport!Premiere League ne va costa mai mult decat HBO!

Trimite un comentariu