Skip to main content

Narcisa Iorga cere Comisiilor de cultură un raport special referitor la obiectivitatea CNA

 

VALIDARE - CANDIDATI CNANarcisa Iorga, membru CNA, solicită Comisiilor de cultură din Parlament un raport special de activitate cu privire la obiectivitatea şi credibilitatea Consiliului Naţional al Audiovizualului.

Publicitate

"Vă solicit să analizaţi în ce măsură se asigură obiectivitatea deciziilor CNA câtă vreme parte din membrii săi participă în mod repetat în altă calitate decât cea de membri ai Consiliului la emisiuni realizate de radiodifuzorii aflaţi sub controlul Consiliului. (...) Cel puţin trei membri CNA admit colaborări tacite cu diverşi radiodifuzori, în avantajul ambelor părţi: promovare pe post contra protecţie în CNA", spune Narcisa Iorga, într-o scrisoarea deschisă adresată senatorilor şi deputaţilor, membri ai Comisiilor de cultură, artă şi mijloace de informare în masă.

"Raportul ar putea analiza situaţia generală a activităţii Consiliului Naţional al Audiovizualului din perspectiva reducerii alarmante a credibilităţii sale", se mai arată în aceeaşi scrisoare.

Documentul trimis astăzi de Narcisa Iorga, membru al CNA, vine la câteva zile după ce aceasta, alături de Valentin Jucan (membru CNA) au solicitat public (13 decembrie) ca preşedintelui instituţiei, Laura Georgescu, să-şi prezinte demisia.

Narcisa Iorga reaminteşte că în şedinţa CNA din 10 decembrie a solicitat preşedintelui CNA (Laura Georgescu) să facă public precizari cu privire la:

"1. acordarea premiilor unor radiodifuzori in numele CNA, dar fara acordul ori decizia CNA; nu am primit niciun punct de vedere nici din partea presedintelui CNA, nici din partea celorlalti cinci membri participanti la decernarea premiilor
2. incalcarea Codului etic de catre Radu Calin Cristea" (mai multe explicaţii în scrisoarea deschisă).

Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, scrisoarea semnată de Narcisa Iorga

Către Comisiile pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă
În atenţia senatorilor şi deputaţilor, membri ai Comisiilor

Stimaţi senatori şi deputaţi,

"Mă adresez Dumneavoastră, membrii Comisiilor pentru cultură, artă şi mijloace de informare în masă, având în vedere atribuţiile de control asupra activităţii Consiliului Naţional al Audiovizualului întrucât consider că activitatea CNA nu corespunde obligaţiei prevăzute de Legea audiovizualului nr.504/2002 de a fi garant al interesului public, ci este viciată de interesele meschine ale unora dintre membrii săi.

Vă solicit, prin prezenta, să analizaţi obiectivitatea membrilor CNA în raport cu radiodifuzorii la ale căror emisiuni participă în altă calitate decât cea de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, având în vedere posibilitatea prevăzută de art. 20 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, anume ca Dumneavoastră să solicitaţi preşedintelui CNA un raport specific.

Pe lângă acest aspect, raportul ar putea analiza situaţia generală a activităţii Consiliului Naţional al Audiovizualului din perspectiva reducerii alarmante a credibilităţii sale.
Concret, vă semnalez faptul că unii membri ai Consiliului participă la emisiuni de radio sau de televiziune în altă calitate decât cea de membri ai CNA şi în mod periodic. Devin, practic, colaboratori ai posturilor pe care apoi le controlează şi reglementează în calitatea lor de membri CNA.

Speţă:

La data de 9 decembrie a.c., dl Radu Călin Cristea, membru CNA, a fost prezentat în calitate de jurnalist într-o emisiune a unui radiodifuzor, unde a făcut exclusiv aprecieri de natură politică, aşa cum reiese din fragmentele emisiunii pe care le anexez prezentei. În cadrul şedinţelor publice ale CNA, votează constant împotriva aplicării sancţiunilor postului cu care domnia sa colaborează, refuzând să motiveze exprimarea votului, deşi Legea audiovizualului art. 15 alin. (4) îl obligă la motivarea votului deschis. Mai mult, Codul etic al membrilor CNA, recent adoptat, interzice atât partizanatul politic, cât şi pe cel faţă de radiodifuzori.

Dl Radu Călin Cristea obişnuieşte să aibă activităţi explicit politice nu doar în cadrul unor emisiuni de radio şi de televiziune, ci şi în cadrul secţiunii editorial-politice a unei publicaţii. Le transpune, apoi, în cadrul şedinţelor publice ale CNA, dincolo de analiza specifică acestui for de control şi reglementare. Acesta este doar un exemplu. Mai sunt şi altele. Or, Consiliul Naţional al Audiovizualului este, conform legii, un garant al interesului public, şi nu un spaţiu în care diverşi membri ai săi să-şi expună preferinţele politice. Pentru aceasta există alte funcţii în stat.

Calitatea de membru al CNA nu reprezintă nici o sinecură, nici un vehicul de promovare a intereselor personale prin intermediul posturilor de radio sau televiziune care sunt sub controlul CNA. Fiecare membru al Consiliului trebuie să-şi păstreze obiectivitatea faţă de toţi radiodifuzorii, faţă de toţi actorii politici şi faţă de public, iar nu să avantajeze posturile care îl promovează ca analist politic, ca scriitor, ca psiholg sau orice altă profesie, dincolo de funcţia pe care temporar o ocupă în serviciul interesului public.

Având în vedere prevederile Legii audiovizualului nr.504/2002,
Art. 11 alin (6), ”Membrii Consiliului sunt garanţi ai interesului public şi nu reprezintă autoritatea care i-a propus”,
Art. 12 alin. (2),”Calitatea de membru al Consiliului este incompatibilă cu funcţiile publice sau private, cu excepţia celor didactice, dacă nu dau naştere unor conflicte de interese”,
Având în vedere îndoielile Comisiei Europene cu privire la eficacitatea activităţii de supraveghere desfăşurate de către CNA, îndoieli exprimate în raportul MCV din ianuarie 2013,

Vă solicit să analizaţi în ce măsură se asigură obiectivitatea deciziilor CNA câtă vreme parte din membrii săi participă în mod repetat în altă calitate decât cea de membri ai Consiliului la emisiuni realizate de radiodifuzorii aflaţi sub controlul Consiliului.

Vă pot pune la dispoziţie, în cazul în care veţi considera că este de interes, situaţii statistice cu privire la votul acestor membri constant împotriva unor sancţiuni propuse pentru radiodifuzorii cu care aceştia colaborează.

Menţionez că la data de 12 decembrie a.c., am solicitat în cadrul şedinţei CNA o poziţie publică a preşedintelui Laura Georgescu cu privire la aspectele pe care vi le semnalez, dar şi faţă de acordarea unor premii anumitor radiodifuzori, în numele CNA, fără criterii transparente şi fără acordul ori decizia Consiliului. Nu am primit niciun răspuns. Am solicitat apoi, alături de un alt membru CNA, demisia preşedintelui Consiliului, printre motivele invocate numărându-se şi acestea. Drept răspuns, am înregistrat o nouă participare a aceluiaşi Radu Călin Cristea la o emisiune a aceluiaşi radiodifuzor, chiar aseară, 16 decembrie.

Apreciez că situaţia este pe cale să se agraveze, iar credibilitatea unicei autorităţi de reglementare şi control în audiovizual este esenţială, mai ales într-un an electoral dramatic, cum se anunţă a fi anul 2014. Consider ar fi benefic activităţii prezente şi viitoare a CNA un raport specific pe tema obiectivităţii membrilor CNA în raport cu radiodifuzorii, cu atât mai mult cu cât cel puţin trei membri CNA admit colaborări tacite cu diverşi radiodifuzori, în avantajul ambelor părţi: promovare pe post contra protecţie în CNA."

Asigurându-vă de întreaga mea consideraţie,

Vă mulţumesc,
Narcisa IORGA

Membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mihai Mihai
    Idei putine si fixe :). Mai bine ati merge zilnic la munca si v- ati face treaba pt care ati fost numita acolo. Nu partizanatul politic ...

Trimite un comentariu

sus