Skip to main content

Noua grilă Antena Stars, oficial, pe TV. Momentan, fără emisiunea Biancăi Drăguşanu

 

Brancu si CapatosCopyright_Mihai Stetcu Antena 1_061213_Antena Stars_0777
Copyright: Mihai Stetcu - Antena 1

Publicitate

Postul Antena Stars se lansează de astăzi oficial, cu noua grilă, după ce CNA a acceptat transformarea Antenei 2 în Antena Stars. În grila postului vor intra programe de ştiri mondene, emisiuni noi, dar şi vechile emisiuni cu faţă nouă. Dan Capatos şi Cristi Brancu vor realiza împreună un show de duminică.

În noua grilă, nu se precizează nimic de cele două reality-show-uri care i-au făcut pe membrii CNA să respingă, săptămâna trecută, transformarea Antenei 2 în Antena Stars. Este vorba de Academia Biancăi, realizată de Bianca Drăguşanu, şi de Asistentele, despre viaţa asistentelor de la Un show păcătos.

Antena 2 a introdus o parte din noile emisiuni ale Antenei Stars încă de la începutul acestei săptămâni, după cum paginademedia.ro a scris AICI.

Star Matinal, emisiunea de dimineata de la Antena Stars, Star Magazine, Star News, Necenzurat cu Adriana Bahmuteanu sunt doar câteva dintre noile show-uri propuse de canalul Antena Stars.

Serile aparţin "veteranilor" Mihai Morar şi Cristian Brancu, cu emisiunile Răi da buni şi Agentul VIP. In week-end postul va avea un matinal prezentat de Irina Cordoneanu şi de Raru.

"Refresh by Oana Turcu" îşi propune, în fiecare sâmbătă, de la ora 16.00, să arate tuturor doamnelor şi domnişoarelor cele mai noi tendinţe în materie de modă, cosmetica, beauty, lifestyle, şi cum fiecare dintre noi să-şi găsească acel "ceva" ce ne face să fim unici şi speciali.

Astrologul Camelia Pătrăşcanu va prezenta în fiecare sâmbătă, de la ora 17.00, emisiunea "Star zodiac".

Duminică de la ora 12.00, Maria Simion va realiza Wonderlife, o emisiune despre tot ce înseamnă viaţa de vedetă, cu toată strălucirea de care are parte, dar şi cu părţile ei mai puţin plăcute.

Seara de duminică, de la ora 17.00, va fi dedicată emisiunii Dosarelor VIP, realizată de Cristi Brancu şi Dan Capatos.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ANA ANA
    NOUA GRILA ESTE SUB TOATA CRITICA SI AM SA MA EXPLIC.NU ESTE DESTUL CA IL VEDEM PE COPATOS LA EMISIUNEA LUI SINTE INTOCSICATI DE EL,IAT BRANCU A ALES O EMISIUNE DE BIRFA A VEDETELOR CARE DUPA MINE NU ESTE ASA DE INTERESANT.AU FACUT DIN ANT 2 UN MARE RAHAT.SINTEI O TELEVIZIUNE DE BIRFA LA FEL CA A LUI CAPATOS ( DOAR NU APARE MOMENTAL IN FUNDUL GOL ASISTENTELE) CE MA INTERESEAZA VIATA DE FAMILIE A LUI BAHMUTIANU SAU CHIAR DE VIATA TA PERSONALA BRANCULE.MA REPET INCA O DATA ATI FACUT ANT2 DE MARE RAHAT DACA AS PUTEA SA NU O MAI PRIND CA IMI ESTE SCIRBA DE NOUA GRILA. DOMNUL BRANCU NU ATI PUTUT SA FITI CU ACCEL LIBIDINOS DE CAPOTOS CA LUI II PLAC FEMEILE LA EMISIUNEA LUI IN FUDUL GOL SI SA AIBE IN PREAJM LUI NUMAI PROSTI.EU AM CREZUT DOMNUL BRANCU CA AVETI ALTE GUSTURI DAR ATI LASAT UN GOL IN MINTEA MEA.IN CONCLUZIE ESTE UN POST CIT SE POATE DE PROST
  • Observator Observator
    Sunt antenist100% sau mai bine zis am fost,dar cu noua grila m-ati dezumflat m-ati interzis m-ati adus la 50 %! Cum e posibil sa renunti la o emisiune de stiri medicale ca aceea a d-nei Simona Dragomir si sa o lasi pe Bahmuteanca sa ne povesteasca ea cu Prigoana lucruri care ne-a intoxicat viata ani de zile? Ce educatie primim de la aceasta emisiune? Cei care au venit si fac emisiunea aceea matinala nu au nici un chichirez,daca la femeiusca aia te mai poti uita tinerelul ala nu are fata de sticla,pacat v-ati batut joc de acest post! Nu ai succes cand faci grila cu pile! Ce cauta Oana Turcu in aceasta grila? Sunt multe intrebari de pus de la care nu vom avea raspuns decat atunci cand vor pieri ca orice pasare, pe limba ei! Apropos de ce se roaga toti de telespectatori sa-i urmareasca si sa le transmita cat mai multe mesaje si laek-uri? Daca sunt buni vin de la sine,procedeaza si ei ca balosul ala de labe1care ne invita sa luam lectii de la el? Pacat nu au venit cu nimic sa ne uimeasca,repeta de la celelalte antene, de la alte emisiuni,in concluzie, o sa fie un fiasco! Cred ca madam Camelia Voiculescu isi va da seama cat mai curand, poate mai devreme de a-i face un gol in buget si va reveni la sentimente mai realiste si sa renunte la pupimcuristii actuali!
  • nico nico
    Exact ... Unde e Radu Buzaianu ? Era preferatul meu de la antena 2...si unde e emisiunea poliția modei ??? Noua grila e mai mult Decat dezamăgitoare !!!!
  • justme justme
    Sper sa nu apara inculta aia de Bianca Dragusanu/Slav avand in vedere ca nu are studii, doar scoala cracilor desfacuti, in rest nimic!
  • neagu gabriela neagu gabriela
    Nu, nu nu-mi place noa grila, este oribila.Aveati cateva emisiuni inainte mai bune, le-ati scos si le-ti inlocuit cu niste porcarii.Cunosc multi oameni care au scos din programe,, Antenele'', iar altii vor sa le scoata. Veti ramane fara audienta in acest ritm.Sunteti penibili, v-au prostit banii . Unde sunt valorile acestei tari pe care spuneati ca o sa le aveti ca invitati in noile emisiuni?Cine este zavoranu Oana?Spuneati ca sunteti satui de Dragusanca si acum este prezenta in noua grila.Amai venit si Capatos , nu-i ajundea Antena 1 cu porcariile de acolo?Sa nu mai spun de Bahmuteanu cu Progoana fac si ei un ban gramada . De ce sa faca numai Prodanca , Columbeanu, sunt amarati , se cearta pe avere.Emisiunile fara scandal nu mai sunt si nici realizatorii acestora si acum trebuie sa vedem numai nonvalori ca invitati si numai scandaluri, cancanuri. Rusine.. Aveti studii? Nu se vede. Nu ne ramane decat sa schimbam pe alte canale.CNAul nu trebuia sa va accepte aceasta noua grila.
  • ana ana
    o mare dezamagire noul post. Antena 2 era cel mai bun post tv, nu inteleg de ce a trebuit sa stricati ceva bun. Ati lasat cei mai slabi moderatori care acum au devenit super slabi, nu mai ai la ce sa te uiti, nu cred ca meritam de sarbatori asemenea emisiuni... care nu spun nimic, sunt fortate, fara umor si ma intristeaza si reactiile unor telespectatori care va lauda..se uita la alt tv ? care discutii care sa nu depaseasca limita bunului simt ? discutii se numesc alea ? Beah !
  • marcu alexandra marcu alexandra
    buna seara vreau sa va spun ca totul e foarte bine dar fata asta care prezinta star magazine e total nepregatita da o nota de neprofesionalism inteleg ca cei fara experienta trebuie sa o dobandeasca undeva dar nu la nivelul vostru pentru ca va trage in jos...in rest totul e frumos felicitari !
  • vicki3167 vicki3167
    da, nu imi place, pare strain, auster, au disparut cateva emisiuni pe care le-as fi vazut cu placere si in reluare... nu ma trage inima sa comut pe voi... sorry, stars e un fiasco, nu agreez oana turcu, mizil, irina cum o mai cheama, falsa si fortata in atitudine, bine ca lipseste dragusanca, dar si daca era, tot aia insemna: ceva fad, inconsistent si strain. beah!
  • OBIECTIV_A OBIECTIV_A
    Oameni frumosi cu familii frumoase...cu ras sanatos...umorul sa fie la el acasa..de-asta deschid televizorul sa fie o sursa de buna dispozitie...
  • OBIECTIV_A OBIECTIV_A
    Mai draga...am savurat cu placere emisiunile antenelor...Am redescoperit un Brancu temperamental,exuberant:un Capatos cald si elegant,un Serghei Mizil adorabil,cu discutii fara sa depaseasca limita bunului simt;o Cruduta slefuita (ca talentata s-a nascut)...placut noul format; ma intreb cum i-ar fi stat biancai intre DOAMNELE NICOLETA VOICA SI OANA TURCU???N-as vrea sa vad vreodata imaginea asta...Va pup sunteti cei mai buni!
  • nadia nitov nadia nitov
    @maria preda, de ce trebuie sa incepi cu sictir? era de ajuns :nu-ti place nu te uita!
  • eva eva
    antena stars dezamagire totala inlocuire de profesionisti cu diletanti si emisiuni bune cu foarte slabe
  • alex_2 alex_2
    Au mai putine programe decat aveau inainte. Au bagat reluari toata ziua si emisiuni vechi de pe A1 ca Burlacita 2011, cu Beanca, si Bahmu 2007. E genial nenea ala, cofetaru' cum ii ziceti voi pe aici.
  • pasvantu pasvantu
    a-unde este diana munteanu? ce cauta roxana marcu, bahmuteanu, oana turcu, cristan brancu, mara banica?a-ti lasat toate mahalagioaicile, femeile de companie etc.noi vrem divertisment, glume, poante etc. nu toate scursurile societatii.
  • Ada Claudiu Ada Claudiu
    Maruta, Brancu, Gherghe, Capatos = vulgaritate, non-inteligenta, nivel de mahala, vid intelectual si moral; B1 TV nu merita nici macar sa stii pe ce frecventa se difuzeaza si nici nu stiu.

Trimite un comentariu

sus