Skip to main content

Acces direct și La Măruță au scăpat momentan de CNA pentru cazul Guță. Din primul punct pe ordinea de zi, au ajuns să fie amânați

 

CNAEmisiunile Acces Direct (Antena 1) și La Măruță (Pro TV) cu manelistul Guță au scăpat, momentan, de amendă. Cele două producții s-au aflat pe ordinea de zi a celor trei ședințe de anul acesta ale Consiliului Național al Audiovizualului. Cu toate acestea, forul nu a luat nicio decizie în privința lor.

Publicitate

De ce?

  • În prima ședință, din 9 ianuarie, subiectul a fost pus pe ordinea de zi, dar alte probleme au fost prioritare.
  • În a doua ședință, emisiunile tabloide au fost discutate, s-au făcut propuneri pentru amenzi, dar votul a fost amânat.
  • În a treia ședință, cea de ieri (miercuri, 15 ianuarie), Acces Direct și Măruță au fost în primul punct pe ordinea de zi, dar au scăpat. Cum?

În ședința de ieri, subiectul derapajelor de limbaj din emisiunile Acces Direct și La Măruță se afla pe primul punct de pe ordinea de zi a CNA, cu precizarea "VOT".

Cu toate acestea, CNA-ul a sărit peste acest punct și la finalul ședinței a decis amânarea votului pentru marți. Propunerile de amendare din ședința precedentă variau între 40.000 și 140.000 de lei.

Problemele de la Acces Direct și La Măruță

Viața manelistului Guță, expusă pe TV în luna decembrie la cele două emisiuni tabloid a fost subiectul pentru care CNA a fost sesizat.

Paginademedia.ro vă prezintă în continuare, câteva selecții din dezbaterea de la CNA de luni, când nu s-a luat nicio decizie:

Narcisa Iorga: a propus 150.000 de lei pentru Antena 1 și 50.000 de lei pentru Pro TV.

Christian Mititelu a propus 100.000 de lei pentru Antena 1 și 40.000 la Pro TV

Monica Gubernat a vrut ca ambele posturi să fie sancționate cu câte 50.000 de lei.

Monica Gubernat: "Eu consider că emisiunile Pro sunt mult mai periculoase pentru că oferă un model de comportament de ev mediu".

Consiliul a analizat ediții ale emisiunilor Acces Direct, de la Pro TV, și La Măruță din luna decembrie, în care subiectul principal a fost viața personală a manelistului Guță.

Monitorizarea acestor emisiuni a fost făcută în urma a 11 reclamații în cazul emisiunii Simonei Gherghe și șapte reclamații în cazul emisiunii lui Cătălin Măruță.

Christian Mititelu:

Problema este ora de difuzare a acestei emisiuni. Dacă e în direct, nu o mai difuzați la ora aceasta având în vedere tipologia personajelor pe care le invitați.

Valentin Jucan:

Această emisiune împreună cu perechea de la Pro TV este o mizerie. Emisiunea Acces Direct și emisiunea lui Măruță sunt două mizerii. Ce este cel mai grav este că aceste două emisiuni se află în competiție.

Când înjură unul, înjură și celălalt. Dacă acesta este tipul de emisiuni cu care Antena 1 și Antena Stars va continua poate ar trebui să ieșiți și voi din must carry. Nu contează ceea ce spun eu, va conta doar decizia consiliului, dar, repet, această emisiune este pur și simplu o mizerie. Eu mi-am adresat anul trecut niște scuze Simonei Gherghe și mi le retrag.

 

Care au fost problemele de limbaj de la Acces Direct și La Măruță, potrivit monitorizăii CNA?

Acces Direct, din 28 noiembrie:

În emisiunea Acces direct din data de 28 noiembrie 2013 s-a discutat despre scandalul dintre soţia şi amanta lui Nicolae Guţă, respectiv Narcisa şi Madălina supranumită Beyonce de România.

La un moment dat, în discuţia cu Cornel Tăbăcaru, Narcisa a afirmat: "Creier n-are alea care pleacă după p**ă, da?"

Simona Gherghe a intervenit spunând:

Hiii! Vă rog eu, scoate-ţi-o... Vă rog eu... Vă rog eu... Doamne-Dumnezeule! Scoate-o acum! Opreşte-i acum microfonul! Nu, m-am supărat foarte tare.

Narcisa lui Guță a mai folosit diferite expresii şi cuvinte, ca de exemplu:

„Un copil care vrea să sugă ţâţă, laba.”; „Apa trece, pietrele rămân. Ele rămâne cu zeama, eu rămân cu osu’.”; „fufa”, „zdreanţa”, „panarama”, „dement”, „nebun”.

În emisiunea din data de 16.12.2013, invitate în studio au fost Ada (Alexandrina) şi Dana Roba. Dana Roba era îmbrăcată cu o rochie de culoare neagră, scurtă şi transparentă, sub care se putea vedea lenjeria de culoare neagră (sutien şi chilot tanga care îi lăsa fesele pe jumătate dezgolite) pe care aceasta o purta.

La Măruță, Pro TV:

Postul de televiziune Pro TV a transmis în datele de 10, 11 şi 12 decembrie 2013 emisiunea „La Măruţă„ (ora 17.30) care a avut ca temă conflictul dintre Nicolae Guţă şi fiica sa, Nicoleta Guţă, pentru că aceasta şi-a părăsit familia pentru un alt bărbat.

Din dialogul dintre manelistul Guță și Luis Lazarus, un alt invitat al lui Măruță (ediția din 11 decembrie):

Nicolae Guţă: (...) Habar n-ai câte femei am iubit eu.
Luis Lazarus: (...) Se poate, încă pe-atâtea. Poate te procopseşti şi cu o SIDA, dracu`!
Nicolae Guţă: (...) Fraierică geamantan, ăsta e secretu`, burta. Fraierică geamantan!
Luis Lazarus: Gândăcel borţos, stai liniştit că tu şi femeile sunteţi baba şi mitraliera (....).
Nicolae Guţă: Băi, (...) fraierică geamantan, (...) n-o să ai niciodată, nici....
Luis Lazarus: Băi, gândăcel borţos, tu eşti atent la ce îţi spun eu? Ce experienţă să ai tu, dacă ai o femeie ca Beyonce lângă (bip!)
Nicolae Guţă: (Bip!)
Luis Lazarus: (Bip!) normal (....) (bip!)
Nicolae Guţă: (...) Nebunule ce eşti, în viaţă, nici în visul tău, n-ai avut o femeie ca Beyonce, nici în gândirea ta.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro

Comentarii

  • Ai si tu dreptate. Ele incearca, ca toate de altfel, insa daca isi gasesc si fraieri care sa le promoveze, aici e doar meritul lor. Pana la urma e de inteles la ce specimene feminine colorate gasesti prin zonele invecinate. Una mai blonduta e oricand de preferat "exoticelor" conlocuitoare. E usor doar sa te uiti la fetele lor ca sa-ti dai seama din ce zone provin (ex. cele mai relevante sunt Cruduta, Zavoranca, Loredana Chivu s.a). Pana la urma nu poti sa compari petardele astea care au ramas la acelasi stadiu cu Oana Andoni, Andreea Marin, Simona Gherghe, Iulia Vantur etc, chiar daca au avut poate acelasi parcurs pana la un punct si chiar daca nu stralucesc de inteligenta. Daca pana si Moni s-a mai cizelat, ce sa le mai reprosezi?:)) Sunt perseverente, ambitioase, fac si compromisuri, dar nu raman doar sa frece scaunele la emisiunile de scandal. Ardelencele, banatencele au mandria lor, dar de cand cu Dragusanca sau amanta lui Guta vin si ele buluc in capitala. Iar tie, tataie, iti dau un sfat (si ai sa ma ierti ca am facut unele mici corecturi, nu de alta dar sa fie cat mai veridic): Nu da cioara din mana pe vrabia de pe gard. Zi merci daca ai sa ai ocazia sa pupi si altceva.
  • HAI SA VA ZIC O ZNOAVA DE PE VREMEA LU’ NEA NICU !!!!!
    CARE E DIFERENTA DINTRE O NUCA SI O MOLDOVEANCA?
    …. PAI NUCA SE “NASTE” SI “CRESTE” IN COPAC SI SE SPARGE PE O MASA OARECARE ….
    … MOLDOVEANCA SE NASTE SI CRESTE IN MOLDOVA SI SE SPARGE UNDEVA PRIN BUCURESTI !!!!!!
    …. SI CULMEA, O SA DESCOPERITI CA ZNOAVA ARE UN SIMBURE DE ADEVAR …. MULTE “VEDETE” DIN ASA ZISUL show bizzzzz DE SEX FEMININ S-AU NASCUT IN MOLDOVA(SI CEA DE PESTE PRUT) !!!!!!!! …..
    ….. DECI BANCIU ARE DREPTATE !!!! …. SI DUPA CUM STITI, DIN BATRINI, ADEVARUL SUPARA, NU ELIBEREAZA!
    VA PUPA TATA!!!!!!!!
  • Pai daca la CNA e haos si nu stiu nici macar cum ii cheama, cum aveti pretentia sa isi faca treaba asa cum trebuie?
  • @Maria Preda, gabi constantin, topeskany, Alex, Maximus - SCLAVI platiti de Felix. Dragi cititori, poate ati observat, pe toate site-urile le gasiti comentariile libidinosilor astora. Ex: Pagina de media, Evz, RV, etc. Acum ceva vreme postau sub alte nume. Nu va e SCARBA de voi?
  • cna e varza de cand ii sufla in ceafa domnul base...invitatii aia ar trebui sa fie sanctionati cumva, pana la urma prezentatorii nu au nici o vina ca invitatii lor nu stiu sa se poate si sa vorbeasca atunci cand se afla intr-o emisiune in direct. cna de rahat!

Trimite un comentariu