Skip to main content

Mesajul fostului redactor-şef al ProSport. Lucian Lipovan: „Eu mi-am dat demisia şi am făcut-o din motive personale”

 

Lucian Lipovan

Publicitate

Lucian Lipovan, până de curând redactor-şef al ProSport, a publicat pe pagina sa un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la publicaţia de sport la care a lucrat în ultimii 10 ani. „Eu mi-am dat demisia şi am făcut-o din motive personale”, a explicat jurnalistul fără a intra în alte detalii. El a precizat că va rămâne cu emisiunea pe care o realizează la Sport.ro.

„N-am să răspund comentariilor legate de acest subiect şi nu voi comenta ce se întâmplă la ProSport, în primul rând pentru că nu mai sunt acolo şi, în al doilea rând, pentru că am citit prea multe mizerii legate de subiect”, a mai adăugat el.

Conducerea redacţia ProSport a fost schimbată, după cum paginademedia.ro a scris AICI.

Mesajul integral, în continuare:

Începând de ieri, după aproape 10 ani, nu mai lucrez la PRO SPORT. Au fost 10 ani extraordinari, cu oameni extraordinari în jurul meu, ziarişti şi nu numai. Mulţi îmi sunt prieteni pe viaţă. Nu pot să-i amintesc pe toţi şi nu vreau să uit pe nimeni, aşa încât prefer să le mulţumesc aici tuturor şi, în timp, personal, fiecăruia. În special celor care mi-au fost alături într-o perioadă extrem de grea pentru presă în general, iar aici mă refer în primul rând la ECHIPA ProSport, de care mi-e dor din primul minut în care am ieşit din redacţie luni seara.

În ce mă priveşte am de spus un singur lucru: eu mi-am dat demisia şi am făcut-o din motive personale. Îi mulţumesc şi public lui Orlando pentru încredere şi sprijin. Sunt convins că ProSport va merge mai departe şi va creşte, la fel cum sunt convins că Mediafax Group e unul dintre puţinele locuri unde se poate face şi se face jurnalism în România.

N-am să răspund comentariilor legate de acest subiect şi nu voi comenta ce se întâmplă la ProSport, în primul rând pentru că nu mai sunt acolo şi, în al doilea rând, pentru că am citit prea multe mizerii legate de subiect, multe venite, dezamăgitor, de la ”ziarişti”, poate foşti colegi, care n-au curaj nici să-şi asume mizeriile pe care le spun. Ce ironie, să te crezi ziarist, dar să n-ai curaj să semnezi o opinie!

Vă garantez că nu e cazul să credeţi tot ce apare pe diverse site-uri - cutremure, revoluţii, şocuri etc - mai bine aşteptaţi şi veţi vedea că am dreptate: ProSport se reorganizează şi va fi mai puternic. O spun conştient fiindcă s-ar putea să-mi fie concurenţi profesional

Prefer să vorbesc despre lucrurile pozitive. Le mulţumesc celor care mi-au fost alături zilele acestea, la telefon, prin mesaje, pe facebook sau faţă în faţă. N-au fost puţini, iar pentru asta sunt recunoscător. Încă nu ştiu sigur ce voi face în perioada următoare, dincolo de faptul că sunt prezentator la Sport.ro şi că voi petrece câteva zile în munţi, în linişte.

Mă găsiţi însă aici şi pe twitter negreşit dacă vă e dor de mine Cu excepţia a ceea ce găsiţi aici, orice apare în numele meu, cu sau fără declaraţie, nu-mi aparţine, e inventat.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • alex.floreanu alex.floreanu
    Esti penibil, Lipovane! Tu si cu Filoti, girati de Cruela Noaghea și de Felixao Drăghici, sunteti cioclii acestui ziar care a fost fondat de Ioanitoaia, Tolontan, Vochin, Buzarin, Terzian, Nanu si alti adevarati corifei. Iti vei face coada colac si vei ajunge ori la Sport.ro ori sluga a lui Gica Popescu la FRF. Du-te in munti. Ramii acolo!
  • Viorel Viorel
    Luician, inainte sa ajungi in functia de redactor sef, cite exclusivitati ai dat in viata ta? La fel il intreb si pe Caramarov, domnule sudor, cite exclusivitati ai dat in viata ta de jurnalist? Astept un raspuns de la voi sau de la colegii vostri din redactie. Resul e cancan!
  • sorin sorin
    Lucian, taci! E bine asa/ Locul tau e la Timisoara.
  • Adi Adi
    Daca nu vrei sa comentezi ceea ce se intampla la Prosport pentru ca nu mai esti acolo , de ce nu ai facut-o cat ai fost ? Nu ma gandesc la ipocrzie dar asa ca idee.
  • AlarmaPro AlarmaPro
    Ce rusineeeeeeeeee

Trimite un comentariu

sus