Skip to main content

Rareş Bogdan, despre planurile la Realitatea TV: "Vrem să aducem mai mulţi oameni înapoi". Dinescu şi Nistorescu, invitaţi permanenţi

 

Foto: enational.ro
Foto: enational.ro

Publicitate

Realitatea TV urmează să fie condusă de un consiliu editorial, după cum a declarat pentru Paginademedia.ro Rareş Bogdan, cel care va fi director editorial al canalului de ştiri. Bogdan îşi va prelua atribuţiile miercuri, 15 ianuarie, după ultimele discuţii care vor avea loc mâine.

Planurile lui Rareş Bogdan urmăresc readucerea la Realitatea TV a unor oameni care au plecat de la post precum Tudor Muşat sau Melania Medeleanu, dar şi o emisiune pe saptamana a emisiunii Jocuri de putere pe care Bogdan să o prezinte împreună cu jurnalistul Cornel Nistorescu.

Paginademedia.ro vă prezintă, în exclusivitate, planurile lui Rareş Bogdan legate de Realitatea TV.

Rareş Bogdan, pentru Paginademedia.ro:

"Astăzi, au fost discuţii cu Cozmin Guşă şi cu oamenii care asigură în prezent funcţionarea postului Realitatea TV. Lucrurile sunt setate în mare parte, dar mâine vom mai avea nişte discuţii.

Realitatea TV va fi condusă de un consiliu editorial compus din Vera Secrieru, producător general, şi din Sorin Kosz, cel care se ocupă de site-ul Realitatea.net. Eu voi fi director editorial şi preşedinte al consiliului editorial.

În principiu, ne-am înţeles. Ar urma ca din 15, adică de miercuri, să preiau prerogativele."

Rareş Bogdan spune că politica editorială a Realitatea TV va fi unitară din punct de vedere a subiectelor şi că va colabora mai strâns cu echipa postului de televiziune.

Rareş Bogdan, pentru Paginademedia.ro:

"Va fi o colaborare între consiliul editorial şi cei trei EOD (editor of the day) pentru prioritizarea subiectelor de zi cu zi. Vom lucra împreună, consiliul editorial şi Robert Tătăruş, Bianca Onea şi Mădălina Dulamă (cei trei EOD n. red) pentru a ridica intervalul de prime-time şi jurnalul de seară. Practic, începând de la 9.00 dimineaţa vor fi promovate şi dezbătute subiectele care vor fi analizate în emisiunile de seară, la Lavina Şandru, la Eli Roman şi apoi la mine, între orele 22.00 şi 24.00. Va fi o politică unitară.

Em îmi păstrez emisiunea. De altfel, a fost dorinţa mea să rămân jurnalist. Tocmai de aceea, pentru zona de management mă bazez pe echipa editorială actuală de la Realitatea TV."

Emisiune cu jurnalistul Cornel Nistorescu. Tudor Muşat, Dan Suciu şi Melania Medeleanu, doriţi de Rareş Bogdan

Rareş Bogdan spune că în planurile de relansare a postului Realitatea TV intră şi câteva emisiuni noi şi readucerea unor oameni care au plecat din staţie.

Rareş Bogdan, pentru Paginademedia.ro:

"Îmi doresc o emisiune de analiză în fiecare duminică seara. Mai avem de lucru la acest proiect, dar propunea mea pentru prezentarea emisiunii este Ion M. Ioniţă.

O altă emisiune de analiză ar fi în cursul săptămânii, cu jurnalistul Cornel Nistorescu invitat la emisiunea mea, la fel cum este joia Mircea Dinescu. Am avut o discuţie cu el anul trecut, urmează să mai vorbim. Sper ca până la 1 februarie să punem această idee în aplicare.

Sunt mai mulţi oameni pe care încercăm să-i aducem la Realitatea: Tudor Muşat, Dan Suciu, Melania Medeleanu, Mirela Vaşadi. Am vrea să-i avem printre colaboratori pe Alecu Racoviceanu, Stelian Negrea, Miruna Munteanu şi Bogdan Chireac."

Într-o perioadă în care mai mult se pleacă de la Realitatea, cum pot fi atraşi oamenii înapoi?

Rareş Bogdan:

"Realitatea TV este totuşi un post în care salariile se dau la timp. Cred că pot fi reintroduşi în echipă. Dacă sunt bine motivaţi, pot fi aduşi înapoi la Realitatea", a mai spus el pentru Paginademedia.ro.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ioscanu ioscanu
    este egal cu 0 Rares nu stie decat sa-si dea aere
  • Geambasu Geambasu
    Bine zici!
  • Ion Ion
    Nu va mai laudati atit cu Ponta -toti spun ca-i un jdan prost si nu face nici
    cit costa un tintar
  • simu laurentia simu laurentia
    Realitatea este singura televiziune care spune adevarul.Cred ca in curand aceasta tv. isi va reveni si va avea audienta cuvenita.In acest moment este singura televiziune care nu manipuleaza.
  • roumanian roumanian
    @simplu telespectator: intru totul de acord cu ce ai spus in legatura cu tot. adaug, de exemplu ca Lavinia Sandru habar n-are sa conduca o emisiune, ca si moderatoare! Nici n-apuca bine sa puna intrebarile ca isi raspunde singura!!! Asa ceva n-am mai vazut! N-apuca invitatii sa zica o propozitie ca , gata ii ia vorba din gura! E chiar enervanta femeia asta! mai e si ardeleanca ,din cate am inteles! pacat!
  • cocosu cocosu
    De asemenea, draga redactie, as dori sa va informez ca Rares Bogdan, ca "manager" de ziar local, radio local si statie TV locala, adica Ziua de Cluj, Realitatea FM Cluj si Realitatea TV Cluj, a bagat cel putin 3 firme pe care au functionat cele de sus in stare de INSOLVENTA. Cam asta la nivel managerial dl. Rares Bogdan. La nivel personal, nasul sau de cununie este Sorin Rosca Stanescu. QED
  • ana ana
    Daca Rares Bogdan ar tine seama si de cei ce urmaresc postul nu i-ar mai invita pe Nistoeresc si Chiriac.Pe langa faptul ca nu sunt niste integrii ii vezi zilnic pe toate posturile de stiri.Am ajuns la suprasaturatie.Ne provoaca alergie ochiului si auzului.Nu mai zic ca nu sunt obiectivi in comentarii.
  • Petrişor Obae Petrişor Obae
    Comentariul avea un limbaj de neacceptat pentru a fi publicat. Comentariile trebuie să respecte măcar regulile de bază ale unei comunicări, respectiv un limbaj civilizat, fără injurii și fără atacuri la persoană.
  • angajat la vantu'... angajat la vantu'...
    @ carmen maria andronache. domnisoara sau doamna (nu va cunosc) as vrea sa stiu de ce mi-ati sters comentariul de azi-noapte despre intervievatul dvs. ?
  • Isaac Asimov Isaac Asimov
    Domnule Rares Bogdan, pe Doctorul Lucan nu-l angajati ?:)
  • mirceA mirceA
    Victoria Nulland nu a spus nimic din ceea ce afirmi tu.
    Sunteti atat de disperati incat incepeti sa halucinati ?
  • gigiroma gigiroma
    Cand un oficial american venit direct de la Washington vorbeste explicit despre atacurile asupra independentei justitiei, despre imixtiunea ingrijoratoare a politicului in justitie, cand spune ca nu intelege exact care este traiectoria legii amnistiei, cand solicita cetatenilor sa insiste pe respectarea statului de drept, pe transparenta si buna guvernare, cand evoca, implicit, posbilitatea ca parteneriatul sa aiba de suferit daca statul de drept si democratia sunt afectate, inseamna ca problema este cat Casa Poporului. De la suspendare incoace nu am mai auzit vorbe atat de grele, ceea ce inseamna ca, din perspectiva americana, ceea ce face acum USL este un atac similar celui din vara lui 2012. c am asta a fost vizita Americanilor fratilor
  • gigiroma gigiroma
    Nici macar domnu Cozmin Gușă si domnu Rares Bogdan nu au fost in stare sa declare , sau spuna adevaru despre motivul vizitei doamnei Victoria Nuland sau una dintre cele mai importante subiecte care au fost discutate , ce sa mai zicem de restul Televisiunilor ( A3 , RTV etc) de ce oare ? de ce oare la conferinta de presa care a fost sustinuta la Ambasada americana , au fost primiti doar OMG urile reale si nepatate cateva la fel si Jurnalistii din Romania .... dintre care cei care nu au fost acceptati au fost ex:: A3-RTV , de ce oare ? oare Americanii tin cu un anume Partid sau ........si au dat seama de coruptia din Media si in General din Tara asta ?
  • fane curiosul fane curiosul
    Daca, ar fi posibil sa-i aduceti pe Hurezeanu, Buscu si Ursu, cred ca a-ti multumi multi intelectuali. Sunt cei mai buni si cei mai credibili. Sanatate si succes!
  • maria maria
    Realitatea trebuie sa insemne si reportaje, emisiuni de teren, nu numai talk-show de platou (cea mai facila forma de televiziune). Inca au supravietuit Reporterii Realitatii si Sfatul Popular, dar trebuie sa fie mult mai multe astfel de emisiuni ca sa te numesti post de stiri (nu de vorbarie).

Trimite un comentariu

sus